Revelații

X: Albastru, ca și cerul în zilele mult prea senine pentru a fi naturale. Y: Posibil, dar astăzi are o tentă mult prea cenușie. De când nu ai mai văzut cerul atât de... trist? X: Nu e trist. E impresia zilei, mai exact zilelor care vor veni și ne vor lipsi de bucuria zilelor care au fost. Y: Nostalgici azi, hm? X: Oh, de ar fi doar asta. Mereu vom exprima nostalgie, dar este doar stratul exterior, mult prea uman. De fapt, din toți porii ființei noastre vom striga: \"Scoate-ne de aici, vrem libertate!\". Y: Libertatea cui? A cerului mult prea cenușiu? X: Ehe, va fi și rândul lui. În primul rând libertatea de a fi, apoi libertatea noțiunii și a abstractului. Restul sunt dune imense de cenușă. Y: Vezi că parafrazezi. Te spun... X: Cui? Cerului mult prea cenușiu? Sau sufletului tău care mai are câteva ore de admirat Universul și se va întoarce în circuitul sec al naturii? Y: Oricui. Și tu îmi vei moșteni gândurile, zâmbetele, regretele. Vei păstra o parte din mine, fie ca vrei, fie că refuzi. Ești o parte din același circuit everlasting. X: Cum dorești. Chiar dacă sunt înaintea ta, doar alfabetic, nu înseamnă că nu voi ajunge scrumul pe care îl scuturi acum de pe haina-ți mult prea largă... Y: Ei, și cine te va înlocui? W, T, S? Oricum, Z nu are nici o șansă. El pleacă ultimul, poate de aceea e închis în cochilia lui. El va dăinui printre ruinele lumii răvășite. X: Așa crezi? Ordinea poate fi oricând inversată. Legile nu se mai respectă. Libertatea a devenit abstracțiune. Noi, doar niște semne convenționale. Ideogramele ne invadează, emoticoanele la fel. Y: Tu vei fi mereu un echivalent al stereotipului și cliche-ului: uite-l pe X-ulescu, vezi de faci acțiunea X... X: Dar deseori suntem luați împreună: X și Y. Suntem inseparabili. Y: Timpul trece. O să fim la fel de nefolositori ca și cărțile în formatul clasic de hârtie. Scrum se vor face iar noi, picăturile de cerneală, vom deveni fără sens.. X: Să vedem... Putem face ceva????... Va urma.