Voi manifesta lumea prin cuvânt,
Mă voi îmbălsăma prin foc și vânt.
Te voi crea mai-ntâi cu-un gând,
Vă vom zbuciuma zburând,
Îi voi cuceri, zicând
Controverse de lumină.
Înainte, spre cer! Privesc.
Ceea ce înainte nu puteam să gândesc,
Un convoi de lumini și umbre
Sălășluiesc în tenebrele sufletului.
Vorbe vane, vorbe sobre, vorbe abisale,
Ce îngână creatul din forțe
Închid ochii și văd
Lumea neagră și prăpăd,
Lumea fadă, în scări de gri,
Ca o negură se răspândi.
Închid ochii iar... pentru a vedea
Flori sângerii radiind roșiatica lumină.
Lumea neagră are acum
Un foc rece înăbușe ființa glacială,
Dar lacrima-i curge ca un soi de petală,
În neantul pur, venit din infinit,
În registrul acut, durerea a venit.
Văzând adevărul gol-goluț, inima a încremenit,
Dar
Stea de plumb mi-e nemurirea,
Mă arunc c-un vis senin.
Oare mă voi înălța în zarea
Dintr-o mare de venin?
Ai venit pe neașteptate,
Mi-ai adus un gând șoptit,
Cuvinte dulci de bunătate,
Fostul suflet
Chin abisal al suflării,
Nonexistent alchimic
Al bunăstării,
Arde acum ironic.
Depășirea cunoașterii luciferice
Presupune o augmentare daimonică
A spiritului, care trezește omul
Și îl ridică către
Contrazic existența mea,
Produc ce nu se poate vedea.
Le vezi și tu?
Legături de sincronicitate.
Sufletul mi-e amalgam, multiplicitate.
Iadul îmi curge prin vene
Și îmi alimentează ființa cu
Simbolurile mă îmbălsămează în mod psihic,
Mă veghează ca îngerii păzitori,
Ca niște părinți iubitori,
Ca un refugiu pentru cei abandonați,
Ca un armistițiu între frați,
Ca un amalgam de
Linia de plutire aproape că nu mai există.
Adevărul e cea mai mare minciună.
Secretele se secretă,
Nimicul se răzbună.
Atacul din exterior e, de fapt, interior deghizat.
Simt antagonia mai mare ca
Oare ce spun stelele când ne privesc?
Oare râd?
Nu râd... dansează.
În jocul lor vibrează.
Și dacă noi am greșit,
Locul nu l-am nimerit,
Puteam fi noi chiar ele,
Printre toate-acele stele.
