Poezii

Simbolurile mă îmbălsămează în mod psihic, Mă veghează ca îngerii păzitori, Ca niște părinți iubitori, Ca un refugiu pentru cei abandonați, Ca un armistițiu între frați, Ca un amalgam de

Stea de plumb mi-e nemurirea, Mă arunc c-un vis senin. Oare mă voi înălța în zarea Dintr-o mare de venin? Ai venit pe neașteptate, Mi-ai adus un gând șoptit, Cuvinte dulci de bunătate, Fostul suflet

Un foc rece înăbușe ființa glacială, Dar lacrima-i curge ca un soi de petală, În neantul pur, venit din infinit, În registrul acut, durerea a venit. Văzând adevărul gol-goluț, inima a încremenit, Dar

Oare ce spun stelele când ne privesc? Oare râd? Nu râd... dansează. În jocul lor vibrează. Și dacă noi am greșit, Locul nu l-am nimerit, Puteam fi noi chiar ele, Printre toate-acele stele.

Închid ochii și văd Lumea neagră și prăpăd, Lumea fadă, în scări de gri, Ca o negură se răspândi. Închid ochii iar... pentru a vedea Flori sângerii radiind roșiatica lumină. Lumea neagră are acum

Omul nu este om, Până nu devine... Om. Un fals cu acte. Ce ne convine... Șoapte. Când se arată nebunia Ce cuprinde Bestia?

Chin abisal al suflării, Nonexistent alchimic Al bunăstării, Arde acum ironic. Depășirea cunoașterii luciferice Presupune o augmentare daimonică A spiritului, care trezește omul Și îl ridică către

Voi manifesta lumea prin cuvânt, Mă voi îmbălsăma prin foc și vânt. Te voi crea mai-ntâi cu-un gând, Vă vom zbuciuma zburând, Îi voi cuceri, zicând Controverse de lumină.