Iubito,
m-ai împins
spre nebunie.
Dar am alunecat
pe-o coajă de conștiință
și am căzut
pe gânduri
si m-am lovit la cap.
Și, de durere,
imi lăcrimează ochii minții
Sunt internat acum,
Într-o noapte m-a vizitat o muză handicapată. Iată rezultatul:
- una-bucată concluzie nejustificată conform căreia în lume există două categorii de oameni: cei care plouă și cei care...\"e soare\".
Iubiri abstracte
se evaporă din pictoriale
cu fecioare fade.
Mult prea cuminti,
ochii lăcrimează
scenic...
\"Tăiați!\"-
încă un Oscar
(pentru cea mai bună
minciună),
încă o iluzie
și o
Lasă-mi suflete
să-mi plouă!
Lasă-mi inimă
să curgă lacrimi!
Lasă-mi, dragoste,
plăcerea...
Lăsați-mă să mă înec
în șoapte!
Doar tu,
să nu mă lași...
Să mă iubești
cât pentru o moarte!
Încă un apus...
încă un lung și trist
monolog de adio.
Un alt oftat amar,
și un prelung suspin:
\"S-a dus...!\"
Încă o lacrimă
uscată,
Pe-un alt palid obraz,
se scurge-alene
spălând o
Jumătate de clipă
trecută...
se-nvârte în juru-mi-
o aripă ruptă
bate a visare,
și-o dulce alinare
mă-nțeapă în coastă.
Jumătate de viață
pierdută...
Minunea se lasă așteptată
pentru încă
Sunt un mugur
de fum,
crescut
în carne de tun.
Veșnic străveziu,
rătăcind pe drum...
Dar tu nu vezi-
ești un gând prea concret
pentru un biet suflet
cu pretenție de poet.
Jucând v-ați-ascunselea
cu colțul camerei mele
m-am rătăcit...
Trist, mă gândesc la tine.
Cad!
Mă ridic
și-mi amintesc de tine
si iar amețesc...
Dar nu mai plânge!
Te voi
II