Dicționar explicativ ale ideilor (mele)

Absurd – concept creat de fiecare după bunul plac, legat inflexibil de etică întru dezechilibrarea raportului posibil/imposibil din lume. Motivul pentru care unele lucruri sunt declarate ca fiind “absurde” este doar frica de cunoaștere, frica trezirii la realitate: dacă aceste absurdități nu au fost niciodată soluționate, asta nu înseamnă că viitorul nu va da naștere unui geniu care să le transforme în banalități. Aforism – definiție intransigentă născută dintr-un anumit mod de a filosofa: cu cât sună mai modest, cu atât îl glorifică pe filosof mai mult. Agresiune – o dovadă a lipsei de iubire de sine, ca orice exteriorizare de care omul este capabil. Izgonirea –sau obiectivarea- trăirilor, de orice natură ar fi ele, duce la înstrăinarea lor, depărtându-le atât de mult de creator încât acesta nu le va mai recunoaște ca fiind ale sale. În plus, tendința de descărcare afectivă care însoțește agresivitatea este o lașitate fără măsură, despre acesta am vorbit mai pe larg cu ocazia definirii mărturisirii. Anost – insipid, neinteresant, sau mai degrabă –să fim sinceri- greu de înțeles și de acceptat în funcție de gradul de îndoctrinare al perceptorului. Sau “Vulpea când nu ajunge la struguri -zice că sunt acri”. Autoagresiune – după un principiu similar cu circuitul apei în natură, nimic nu se pierde. Individul exteriorizează anumite porniri ale sale, dar pe sine însuși, spre a se bucura de ele de două ori: odată ca agresor, odată ca victimă. Autopuniția este cea mai clară dovadă ale iubirii de sine. Catastrofă – rezultatul pe plan mental al capacității individului de a interpreta un eveniment în mod dramatic sau din perspectiva moralei. Compromite (a se) – renunțarea la ideile mărețe proprii persoanei, adaptarea la cele expuse ca într-un manual de către societate. După spusele lui Seneca, a recurge la “aliena”, neglijând “sua”, și de aici un izvor continuu de nemulțumire deoarece majoritatea compromisurilor sunt făcute spre binele altora. A face un compromis în favoarea altuia poate fi o dovadă de iubire pentru el, dar una de ură față de propria persoană. Alegerile făcute spre binele propriei persoane nu pot fi nicidecum numite compromisuri. Comunicare – un schimb de experiențe între indivizi asemănători la un nivel minim necesar: atât de diferit de schimbul de replici, adică a vorbi fără a-ți înțelege interlocutorul nici măcar un pic. Dezamăgire – ca și cum ar trebui să împarți ultima gură de apă cu cel mai bun “prieten” în deșert: mai degrabă i-o dai de bunăvoie decât să-l vezi că o bea singur pe ascuns; este necesar a învăța o lecție din repetarea dezamăgirilor, din acel sentiment de “știam eu!” , căci omul știe prea bine ce înseamnă să aștepți să te facă altul fericit. Să învățăm dar a nu mai aștepta din exterior, asta este sursa tuturor dezamăgirilor Gălăgie – un amestec nedefinit de zgomote cu rolul “consolării” urechilor și implicit a creierului cu un ceva, orice. Omul nu suportă tăcerea totală pentru că îi dă senzația că este neglijat și, în plus, îi amintește de mormânt. Genetica – un fel de istorie trupească de o valoare inestimabilă, ceea ce ne deosebește pe unii de alții încă din aspectul biologic: natura fiecăruia este una de sine stătătoare și unică, cu toate că politica și religia vor să ne vadă pe toți scăldându-ne în aceleași lături. Iadul – promisiunea veche de milenii rămasă la stadiul de mit util constrângerii maselor. Și omul a învățat de la dumnezeu să promită fără a se ține de cuvânt. Mobila – apanajul celor care simt că au o viață (sau inimă) pustie: ei vor încerca să își umple spațiul vital cu felurite obiecte ușor de manevrat, devenite inutile prin abundență. Moda (sau veșnica preschimbare a curentelor vestimentare) – căutarea în istorie –preferabilă reinventării, căci în ziua de azi creatorii sunt pe cale de dispariție- a unor culori și stiluri care par a merita o revenire în forță, de fapt căutarea unor modalități de a masca lipsa de conștiinciozitate a omului, nimicnicia acestuia. Monarhie – cum ar spune americanul, “land of the free” . În ciuda restricțiilor impuse, cei sus-puși își văd de mârșăviile lor pentru că nu are cine să îi controleze, ei se lasă unii pe alții în voia sorții: fiecare știe cel mai bine cum să aibă grijă de el însuți. Nu e mare diferență de la monarhie la anarhie. Mondenitate (sau viața la oraș) – uciderea spiritului, posibilitatea de a face din vicii și slăbiciuni un mod de viață. Precum Cioran spunea despre Paris că este un “garaj apocaliptic”. Perfecțiune – acel lucru despre care suntem siguri că nu îl vom atinge niciodată: acea trăsătură pentru care nu suntem născuți, dorința cea mai aprigă și cea mai îndepărtată de posibil. Să te aștepți de la alții să fie perfecți este dovada delăsării față de sine (a-i lăsa pe ei să facă muncile mai grele și să culeagă laurii), iar să aștepți perfecțiunea de la tine însuți este dovada că ești pregătit să muncești până la autoepuizare pentru o himeră: în ambele cazuri, câtă lipsă de iubire de sine! Pisică – cel mai fin, cel mai afectuos, cel mai sensibil dintre animale, la fel ca femeia: dar se știe că pisica este lipsită de devotament și gratitudine. Pleonasm – dovedește mai degrabă lipsă de sensibilitate decât lipsă de educație: ambiția de a rosti ostentativ o idee despre care naratorul știe că va trece neobservată. Pleonasmul este arma omului care se simte neimportant. Sadism – pasiunea pentru lucruri esențiale omului -un realism subiectivizat, împresurat de o voință înnăscută și insensibilă- sau pasiunea pentru sânge. Stăpân – în istoria antică și medievală, stăpânul este cel mai crud dintre cei mai cruzi, acela care știe să împingă masele pe drumul calculat în prealabil de el. În lumea animală, stăpânul este cel mai senin ucigaș, acela lipsit de orice fel de remușcare și orice fel de criteriu. În societatea omenească actuală, stăpânul este acela care se nimerește: am avut și încă avem destui stăpâni cărora le lipsesc calitățile și defectele necesare! Șarpele – dovada că natura este mult mai îngăduitoare cu animalele decât cu omul: șarpele nu are nevoie de nas pentru a putea mirosi, și totuși are simțul mirosului mult mai dezvoltat.