Ionela-Violeta Anciu

În notele mele Nu existau cuvinte Scrijeleam cu penițe ceruite Efecte-n momente topite În rânduri de aduceri aminte Doream să desenez ce se simte Când golul umple lumina— minte. Încep să mă

Crud în hibridizarea imortalității, Strecoară-te printre identități— Conturează-ți Firul din lumea materială, Trăiește printre pietre să le vezi croiala. Așterne spațiul în cupă și bea-l, Îți

Lumină strecurată pe sub ușă E timpul să privești mai adânc în tine, Să renunți să mai fi slugă-n cenușă, Ca vântu-n ureche stă umbra în sine; Sub aristocrații— substrat de boală Aprinde-te,

Printr-o rumoare de vibrații Praf oglindit în ape verzi, Discurs topit în alterații Un timp sensibil să-ți creezi; Un individ ce conturează Ațintind momente scurse, Tatuaj pe suflet

Aveam cuibul vis-à-vis Te priveam ascunsă-n umbră, Măști cădeau în compromis, Inocent pășeai pe humă. Aveai pasul învechit În uitătura mea firavă Ascundeam, ai fi zâmbit De-ai fi prins

Despre conturul arzător Din mintea aspru penetrată Ceara scursă-n vocea-ngânată: Dorință-n moment trecător… Când timpul fuge tremurând: Senzualitate creionată Din muză gheață înfruptată—

Când voci pulsează în același tablou Nu mai poți asculta culori de ecou Din mâinile tale curg rupte-n argou Note nisip adunate în anou. Cum lumea-i o piatră stingheră-n șablon Decor aruncat în

Când simțind cum trăgea de tine Eul Abandonai în tăcere Fără prea multe gesturi efemerul, Cu chipul șters… Femeie. Inexistentă Eva-n gânduri luate În vârfuri— cerneluri uscate, Glas de cuget

Te simt cromatic alergând Din realitatea crudă, Portret apatic concentrând O evidență surdă. Și te descarci în ascendent Prin liniștea-mbinată, Frânturi din spectrul congruent În muza

Când îmi vorbeai aș fi tăcut În vie nesimțirea Artistului necunoscut I-aș fi descris pieirea. Că-n glasul aspru de trecut Notam o amăgire, Un infinit dublat ascut— Autodepășire. Iar alții

Când liniști nu-ți mai bat în geam Să-ți încheie tăcerea, Cum te aprinzi nu-nțelegeam Și-ți ignoram părerea. Tu, artă, te stingeai ușor Până să cadă seara, Și gândul tău prădat trișor, Îți

În cercurile violete Din unde străvezii, Te-așezi obscur între sonete, Contur de vise vii. Să cazi pe timpi în liniștea Din timpul meu curgând, Când pertinent vibrează mintea La actul

Peste orgoliul așternut Trecea adesea-n grabă, Și nimeni, niciun cunoscut Nu s-a oprit să-ntrebe. Când pasul ei străbate mut Urma de pe alee, În jur natura a tăcut Și luna în scânteie. În

Poate că foaia nu-i așa de goală Și poate că trecutul pune în balanță Lupta dintre vicii, devine boală Când înaintezi cuvinte-n cuprins pe față, Lupta dintre noi se ține pe-un fir de

M-am stins și-am primit forma întunericului. Mi-au amorțit gândurile râncezite Pe urma primului pas al spiritului Și departe mi-am văzut umbra fierbinte. Am aruncat în grabă un ultim vers în

Și unde crezi că mi-e locul dacă nu acolo Pe nisipuri mișcătoare; Nu-mi mai e teamă să modelez focul de dincolo, Oricum sunt maști trecătoare… Și-mi petrec clipele surde peste urme de

În veci nu va-nceta să plouă Sub cerul negru, tulburat; Mereu, adolescenta rouă Îmi va cădea neîncetat... Așa, în libera condiție Aștept o veste, un bilet; Și știu că n-are cum să

Dezintegrează-te, șacal haotic, În absența ritmic desenată Că dimensiunea nu te mai îndreaptă Spre-aceleași culmi revocate cronic. Mă prăbușesc în personalități Lent, aruncate în colțuri

Să-mi creionezi în minte Scenariul preferat, Impregnate amprente Pe trupul inspirat. Să-mi inserezi dileme— Un ego concentrat, Sporadic se discerne Amorul controlat. Să-mi mângâi

Te simt cromatic alergând Din realitatea crudă, Portret apatic concentrând O evidență surdă. Și te descarci în ascendent Prin liniștea-mbinată, Frânturi din spectrul congruent În muza

Se scurge la picioarele tale Nimicul. Cum îți decolorezi prin petale Arhetipul, Cum se scurge din tine timpul În fracțiuni Îți cureți de credință trupul Prin minciuni; Și-adesea îți mai