stăpâna viață, în morbidu-i fel,
când se agită ca o chelăresă,
ne cere iar chiria în chip și țel,
mințindu-ne că ziua e frumosă.
ne lasă viața, insulari pe plute
să adunăm din scoici lacrimi
Copilului meu las vorbă sărată
Să-i îndulcească în viață a sa soartă
Să aibă curaj și să știe să ia
Tot ce-și va dori, tot ce-i va plăcea.
Să știe că prinț este asemeni luminii
Și-n
Sunt urât ca o noapte nebună cu lună,
N-am urmă de aripi și nu îs întreg,
Ahab nebun balene eu caut să înțeleg.
Scos din raft ca o pânză de ie,
Subțire la geniu și la pipăit,
Îmi fac
Fac exerciții de aprins libertatea
Suflând în ideea de independență și de dragoste,
Să iubești ca zeii cei greci prin podgori și păduri,
Să iubești ca lumina ochilor luna răspândită,
Să-ți
Sărac lipit, bogat în dor de ducă,
Plimbînd cînd luna, cînd vreo starletă,
Cu poezii dintr-o agendă de-a lui Pucă,
Rîdeam strident Dimov, eu și-o brunetă.
Lipeam geana zorilor baroc de
Hai să trăim un pic, Sfinte Sisoie,
Sfinte făr’ de lupte, Sfinte făr’ de carne,
Sfinte făr’ de oase, Sfinte făr’ de abur,
Sfinte făr’ de asemănare, făr’ de oroare,
Curățat prea bine cu
Vântul scoate septentrionale flăcări bengale de sub streașină
Până când
Mă enervează chestia asta cu surle și trâmbițe,
Cu focuri de artificii și cu pahare sparte,
Îmi vine să cred că sunt
Așa e când s-alege praful,
Orice dobitoc înhăimurat în mușama îți vinde ceasul,
Pe-o mână de orez sau pe doi bani,
Nici insula ta nu-ți mai rămâne neluminată,
Benelucși
păcătos ca o piatră dintr-o praștie dușmană
ca mâna celui ce ridică piatra fără cugetare
păcătos ca averea unui om nenorocit de zile
ca sângele rămas pe lama cuțitului lui Brutus
păcătos ca
