Poezii

stăpâna viață, în morbidu-i fel, când se agită ca o chelăresă, ne cere iar chiria în chip și țel, mințindu-ne că ziua e frumosă. ne lasă viața, insulari pe plute să adunăm din scoici lacrimi

Copilului meu las vorbă sărată Să-i îndulcească în viață a sa soartă Să aibă curaj și să știe să ia Tot ce-și va dori, tot ce-i va plăcea. Să știe că prinț este asemeni luminii Și-n

Fac exerciții de aprins libertatea Suflând în ideea de independență și de dragoste, Să iubești ca zeii cei greci prin podgori și păduri, Să iubești ca lumina ochilor luna răspândită, Să-ți

Sărac lipit, bogat în dor de ducă, Plimbînd cînd luna, cînd vreo starletă, Cu poezii dintr-o agendă de-a lui Pucă, Rîdeam strident Dimov, eu și-o brunetă. Lipeam geana zorilor baroc de

Hai să trăim un pic, Sfinte Sisoie, Sfinte făr’ de lupte, Sfinte făr’ de carne, Sfinte făr’ de oase, Sfinte făr’ de abur, Sfinte făr’ de asemănare, făr’ de oroare, Curățat prea bine cu

Vântul scoate septentrionale flăcări bengale de sub streașină Până când Mă enervează chestia asta cu surle și trâmbițe, Cu focuri de artificii și cu pahare sparte, Îmi vine să cred că sunt

Așa e când s-alege praful, Orice dobitoc înhăimurat în mușama îți vinde ceasul, Pe-o mână de orez sau pe doi bani, Nici insula ta nu-ți mai rămâne neluminată, Benelucși

păcătos ca o piatră dintr-o praștie dușmană ca mâna celui ce ridică piatra fără cugetare păcătos ca averea unui om nenorocit de zile ca sângele rămas pe lama cuțitului lui Brutus păcătos ca