autoportret

Sunt urât ca o noapte nebună cu lună, N-am urmă de aripi și nu îs întreg, Ahab nebun balene eu caut să înțeleg. Scos din raft ca o pânză de ie, Subțire la geniu și la pipăit, Îmi fac din istorii de gen o scufie Și toată lumea eu am slugărit. Sunt fricos ca un câine lovit cu piciorul Și latru departe când stau după gard, Îmi place desigur să-mi apăr osciorul Și celor de-o seamă mă dau leopard. Miros ca o mâță hoțind prin pubele Deși liliac folosesc și la dos, Când ample pârâuri de izuri grele Mă străbat din cap la unghii în jos. Sunt prost ca fântâna secată și stearpă Și-mi scârțâie roata în vânturi prin cap, Iubesc însă viața bună și calpă Chiar de trebuie să par un satrap. O noapte e-n mine cu stele cu tot, Mă huiduie buha râgâind în laringe, Salcâmul de cruce îmi miroase a mort Și stelele alea mă frig prin ferige.