te caut fără lumină
printre cuvinte săpate de gânduri
neînțelese
minciuni fără vină
purtându-și blestemul cu zâmbet
curat
îl sorb prin paiul speranței
vicleană amăgire
stăpâna
fii muza mea
ajută-mă să construiesc palate
cu dalta inimii sculptate în cuvinte
fapte și trăiri colorate
sau alb-negru ridicate pe alinări
de suflete înaripate
vesele ori supărate dar în
mi-au obosit picioarele sufletului
de la atâta alergat
între râul speranței și marea dezamăgirii
între cădere și ridicare
cer și pământ
adunați-mă din neputință și-nchideți-mă-n mine
de cărbune
îngăduie-mi să te privesc o clipă
chiar dacă doar cu ochelari de soare
cum fără teamă floarea soarelui
privește către soare
și nu îți strânge razele topite în dureri
nespuse pietrelor din
se plimba măreață
ploaie răcoroasă de iulie la braț
cu perfectul curcubeu printre castane
căzute și amintiri recente cu zâmbet
nenăscut pe buze
dar salvat în ochii plini
cu licurici de
când lacrimile-ți curg din suflet peste zâmbet
ești asemeni picturilor neterminate încă
de-o mână nehotărâtă între firesc și sfânt
lăsate-n ploaia verilor grăbită
de-nviorări neobosite spre
caută-mi clipa existenței în peșteri
de speranțe și râuri visătoare
așteaptă-mă la marginea uitării
cu chipul rumenit în arșița răbdării
privește-mă cu sufletul curat
cum ochii de părinte
urcase cu pași de aripi tinere
în autobuzul nepăsător
cum coboară umbra verii peste orașe sufocate
cu ochii prea proaspeți
pentru praf și gălăgie
probabil din stația îngerilor pierduți
căuta un
din umbra așteptării chinuite cu lungi
popasuri zdrențuite prin anticamera iubirii
cu semne de-ntrebare încovoiate de neputința
vieții ce își doresc doar să trăiască drepte
prin zâmbete și
