ion untaru

Universul se compune din informație și energie. Prin felul nostru de a ne comporta, fiecare influențăm evoluția universului. În sus sau în jos. Ca atare devine logică și necesară ideea unei

Orice om conștient de menirea sa, trebuie să slujească toată viața celor mai înalte comandamente sufletești, oamenilor din jurul lui și se va considera împlinit. Nedreptățiții de orice natură

la miezul nopții ieșea din apele lacului un tânăr cu fața de ceară și pornea cântând din fluier spre inima pădurii; primele raze ale dimineții găseau apele translucide adânc încercănate

În fiecare zi la aceeași oră zvârlit de furnicarul străzii în dreptul locuinței cum face banda rulantă cu o piesă de care nu mai are nevoie Două trei uși închise în urma mea în căutarea unui

bărbatul cu privirea ca ceața femeia albastră se plimba pe țărm descântând algele scoicile nu venise nimeni la întâlnire valuri valuri valuri toate spumegânde ce-o fi plângând marea în

Strada aceasta pe care o vezi de fapt tu nici nu te uiți pe geam este un meridian și nu capra cu trei iezi cum ai putea din naivitate să crezi Că doar într-o pictură abstractă capra se

Iar am greșit! Măcar să mă folosesc de ocazie să (mai) învăț ceva. Ne naștem, creștem, intrăm în viață și suntem învățați să absolvim niște studii despre care ni se spune că sunt indispensabile.

Ciutelor sufletului li s-a închis iezerul de cristal și toți braconierii au căpătat permise de vânătoare; Copacii mor când rădăcinile refuză să-i mai hrănească Oamenii aceia care în

Te aștept de un secol în același port uitat de lume sub felinarul de pe dig Numai că zidurile s-au surpat, felinarul s-a stins și peștii răpitori îmi dau târcoale Grăbește-te!

În veacul meu de sărăcie Cobor adâncurile de peșteri Cu filigranul meu la meșteri Ca-n propria biografie. Pledează versuri în instanță Între rigoare și asceză Și-n fiecare

După amiază de doi bani Când zvârl în jurul meu cu vise În urbea în care mie mi se Întinde o cursă peste ani Înfloresc grădina merii Sângele a porins să fiarbă Cu neliniștea din

nimic în lumea noastră nu este-ntâmplător: necazul sau norocul, nici viața și nici moartea, ascultă-mă iubito și vino să-ți iei partea cu surugiii serii în văzul tuturor pe muntele de sare

Am strălucit ca mediocru Și la nimic nu am fost bun Că se mira și tata socru: De ce nu beau ca el, tutun?! De ce nu fac și eu un joc De zaruri, cărți, poate canastă Că toate astea la un

Categoria sexuală numită popular „poponarii” iese în față. Aceștia protestează gălăgios împotriva „discriminării” la care sunt supuși. Vor sindicate, vor dreptul de a se organiza în partide și,

- Și cum îți spun, văd într-o dimineață un bărbat căutând prin gunoaiele pe care le aruncă sătenii la capătul unei ulițe care dădea pe câmp. Mi s-a făcut milă de el, l-am strigat dar nu mi-a

Luncă despletindu-se molcum Arii verzi și lung aliniate Huruit de care dinspre sate După care liniștea, oricum Slută pe un dâmb, o buturugă Peste care un blestem opac Spânzură de fiece

Bate vântul în cetate Spulberatele iluzii Zornăie în noapte scuzii Conturilor vinovate Intră lupii în agora Și semnează la edicte Pedepsind pentru delicte Viața mieilor cu ora Toate astea

Metronomul cu scadența Urcă rugile în dom Fiecare majordom Are cotă la Florența Cine închide și deschide Ușa marilor derute, Pierde drumul spre virtute Prin saharele toride Toate punțile

trăim de-o vreme numa’ în coduri ca un boxer intrat în clinci toată viața tragi în chingi dar nu trecem dincolo de poduri eu te detest, tu mă urăști care truc și care trac ar mai putea veni

N-a venit de dorul nostru Pastorul de hăt departe Cu versete ce le împarte Ci, doar să ne strice rostul N-a venit el să aline Rănile ce ne mai dor Nici de dragul tuturor, Să ne meargă nouă

Se dă lumea în scrânciob Vorbește presa despre drepturi Mă rog, acesta-i dreptul ei Îndreptăție în câte piepturi Nemulțumirile se strâng temei Greve, mitinguri, zaveră Încitații,

Bucuria unui clop După ce-mi dorii atâta Bucuria unui clop, Coada lui de târnăcop Că ne-a răsturnat carâta! Și ne umplu de ocară La un colț de iarmaroc Cu limbajul lui baroc, Tutungiul

Sătul de atâta goană a vieții Mai fac un copleșit popas Salcâmii tineri mă veghează Și stau cu dânșii la taifas În umbra lor mă văd puiet Desculț, firavă rădăcină Și-n loc de rădăcini doar

Aceleași vânturi împotrivă De tine iarăși mă despart Zadarnic nopțile de cart Mă împing spre recidivă Când ne-am ales unul pe altul, Ce caută acești intruși Că noi nu suntem trepăduși În