Poezie
Tirada nebunului
3 min lectură·
Mediu
Am strălucit ca mediocru
Și la nimic nu am fost bun
Că se mira și tata socru:
De ce nu beau ca el, tutun?!
De ce nu fac și eu un joc
De zaruri, cărți, poate canastă
Că toate astea la un loc,
Te fac să uiți că ai nevastă;
De ce nu-mi place măcar remy?
Să trag din când în când o dușcă?
De ce n-am și eu contra vremii,
Cum are Dumitrescu pușcă?!
De ce n-aduc și eu în casă
Mai mult bănet decât s-ar cere
Deschise conturile ca să
Astupi o gură de muiere?
De ce nu-mi place ce se poartă?
De ce nu vreau s-ader la modă?
La ce e bun natura moartă
Și despre care scrii o odă?!
De ce n-am și eu doar o rudă
Suspusă pentru ajutor?
Cea care-o am nu vrea s-audă
Sau să-mi acorde vreun favor.
La ce bun diplomele toate,
Să aibă moliile ce roade?
Când toată lumea dă din coate:
Codoșii, parveniți, iscoade
La ce bun studiile dacă
Nu ești în stare să crești plozi?
Că n-ai nevoie de dădacă
Și geme lumea de nerozi!
La ce folos învățătura
Când e mai bună o fițuică?
Alege omul scurtătura
Și are întruna bani de-o țuică;
De ce nu fac și eu un chef
Să-mi cânte rromul cu vioara
O noapte întreagă cu vreun șef
Și să mai urc un pic pe scara
Căpătuielilor și a legii
Că toți zănaticii ajung
La sacul lor cu privilegii
Iar drumul nu-i așa de lung?
La ce bun munca cu toptanul
Și-n urmă să bolești lihnit
Că-ți pun în spate geamantanul
Și: du-te de unde ai venit!
Și ia-ți-l pe Petrarca în brațe
S-adormi cu gândul la sirene
Când foamea-ți ghiorăie prin mațe
Și vrei să mai compui catrene!
C-o să mă îngroape cu Shakespeare
Să-l strâng la piept dac-o să mor
Halal băiete chilipir,
Să ajungi de râsul tuturor!
Am strălucit ca mediocru
Și la nimic nu am fost bun
Că se mira și tata socru:
Oi fi eu zdravăn sau nebun?
Și se insinuă morala
Că socrul mi-a murit de mult
Și vi se pare alandala
Eu să vorbesc, eu să ascult?
Da-n orice fire-s veșnic doi
În permanent conflict acut
Că zvârl în mine cu noroi
Și mă tratez ca un rebut
Tirada asta vinovat
De parcă am tras în cer cu tunul
Am spus-o rar și apăsat
Într-o oglindă. Ca nebunul!
001.213
0
