ion untaru

eu frig tu frigi c-o frigi, că n-o frigi mie mi-e dor de covrigi leagă bleaga blegu-n leagăn leagă-n leagăn, leagănă-l smulge-i părul, piaptănă-l lume mioapă, lume mioapă sapă

Bate ploaia în fereastră Vin corsarii de mă prad\' În chilia mea albastră, Te quiero Soledad! Și ascult cum cântă-ntruna Doru-n mine de nomad În chilia mea albastră, Te quiero

Te aștept de un secol în același port uitat de lume sub felinarul de pe dig Numai că zidurile s-au surpat, felinarul s-a stins și peștii răpitori îmi dau târcoale Grăbește-te!

Septembrie. Și dacă E plină încăperea Cu manuscrise, mierea Nu va mai fi opacă Izvorul de putere S-a distilat cu anii Cum murmură castanii Eternele mistere Se-adună pretendenții Pe

Cuvântul pilulă e doar un motiv Pentru o nouă divagație Tu știi că eu sunt și nu sunt emotiv Și în această ecuație Cine trebui\' să știe, sigur nu știe Dacă am sau ce n-am seara în

Șterge, șterge oglinda până devii transparent Aleargă, aleargă până îți pierzi greutatea și începi să zbori Sus, tot ma sus până dai de Dumnezeu!

Suntem sătui de-atâta boală Că putem să dăm și împrumut De pe-o pernă capul ni se scoală Și-și caută o alta așternut Ni se surpă zidurile bolnave Mucegaiul le-a cuprins spre nord Și

Paparude, paparude Grauri la furat de dude Suflă vântul praf și iată Pașii voștri au aflat Fața câmpului uscată Și ciupită de vărsat; Lacrimile ni s-au scurs, Ploi din ceruri n-au mai

de-acasă până la serviciu toți eram legați cu câte-un lanț sucită cheia-n broască face cranț țarcul este doar un artificiu în care noi cu fețele ca ceara mutăm de dimineața până seara de la un

Privește iubito cum plouă În munți, printre brazi, pe poteci Cu boabe și struguri de rouă Iar mâinile noastre sunt reci De-o mie de ani plouă-ntruna Și mările nu s-au umplut Iar viforul curge

Și dacă vine clipa, accept și mă ridic Ascult rechizitoriul, eu nu-s bun de nimic Ghiorlan sau popândău, tiradele în serii Nici ciorile-n grădină nu știu cum să le sperii Sentințele cu care îmi

fură hoții noapte sârma dimineața telefonul cade în pană internetul capătă și el o rană Iar eu nu mai știu unde-mi e cârma cei cu lumina mi-au trimis factura ca și când nimic nu s-a

Ciutelor sufletului li s-a închis iezerul de cristal și toți braconierii au căpătat permise de vânătoare; Copacii mor când rădăcinile refuză să-i mai hrănească Oamenii aceia care în

Suntem sătui de-atâta boală Că putem să dăm și împrumut De pe-o pernă capul ni se scoală Și-și caută o alta așternut Ni se surpă zidurile bolnave Mucegaiul le-a cuprins spre nord Și

În veacul meu de sărăcie Cobor adâncurile de peșteri Cu filigranul meu la meșteri Ca-n propria biografie. Pledează versuri în instanță Între rigoare și asceză Și-n fiecare

Iarăși fug lume de tine, Că și fuga e un sport Și mă-nchid ca într-un cort Neștiut de orișicine Închid ochii, trag cortina Te ignor și mă ignori: Până dincolo de nori Þi-a crescut trufașă,