Poezie

Sanatoriu

1 min lectură·12 februarie 2013

Mediu

Suntem sătui de-atâta boală

Că putem să dăm și împrumut

De pe-o pernă capul ni se scoală

Și-și caută o alta așternut

Ni se surpă zidurile bolnave

Mucegaiul le-a cuprins spre nord

Și se-nchid cetățile bolnave

Ca un flux de sânge dinspre cord

Și orice boală naște altă boală

Și niciuna nu ne e străină

Că învățăm întruna ca la școală

Drumul cel mai scurt înspre ruină

Nu ne mai ajută medicații

Decât doar să ne scurteze drumul

În halate albe consacrații

Prin saloane-i răspândesc parfumul

Și ruina dusă pe picioare

Zilnic mai aproape-i de apus

Că de-un timp nimic nu ne mai doare

Și-acolo unde mergem dureri nu-s

Când mai vine câte-un oaspe nou

Sprijinit de soră dintr-o parte

Intră în salon ca-ntr-un cavou

Până trece dincolo de moarte

Se micșorează veșnic universul

Și tavanul mai puțin înalt e

Pe lângă paturi ni se frânge mersul

Ca mesageri ai lumii celeilalte

Că moartea noastră e domoală

Atâta cât în vieți n-am încăput

De pe-o pernă capul ni se scoală

Și-și caută o alta așternut...

001.946

ion untaru. “Sanatoriu.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ion-untaru/poezie/14024039/sanatoriu

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.