ion untaru

Un foc adânc din ambrazuri ne arde Zenitul cade peste începuturi Războinicii se-ntorc aduși pe scuturi Þâșnesc în jerbe, sute de petarde Noroiul aruncat peste stindarde Cu sânge care nu

ca sa ne ferim mai bine de gripa noua, în afara de spalarea mainilor cu apa si sapun se mai recomanda: - garagara cu apa sarata (daca posibil sare grunjoasa) - spalarea foselor nazale cu apa

- Dumneata de ce nu vii la Biserică, să te împaci cu Dumnezeu? - Păi nu suntem certați părinte. - Nu vorbi așa, să te mai cureți de păcate. - Păi eu n-am nici un păcat. Nu făcea pe bufonul ci

lui Dan Costinaș care ține singur (!) pe net \"Ziarul de la cinci\" (www.globe-trotter.ro/ziaruldela5/) ------------------------- Vremurile sunt așa cum sunt Coborând în stradă omul intră-n

Aliniate trupe de asalt Coboară dimineața-n valuri reci Sârmă ghimpată, tancuri și berbeci Trasoarele cu zborul lor înalt Chipiul, uniforma, drag de armă: \"Þinta, vizorul, nimeriți în

fiecare lucru de care mă lovesc naște un război râurile de mistere se varsă într-o mare de întrebări când crezi că ai ajuns la adevăr, acesta îți scapă întotdeauna printre degete ziua își

călătoresc cu un camion hodorogit și am cel mai incomod loc nu știu încotro merge, nici șoferul nu m-a întrebat unde vreau să ajung lumea urcă și coboară din mers nu văd pe unde trecem, de

Nu poți să urci fără să cazi De nu te-nalți, nu poți să faci un pas Secretul lumii stă într-un compas și semnul plus. Că pe urmă scazi Minusul te duce la eșec Chibiții dau povețe false Și

Nimic nou precum s-a zis, sub soare Ce spunem noi și alții au mai spus Nimic în lume nimeni n-a adus, Nici nu va lua cu sine la plecare Răsăritu-i veșnic și apus Lucru care-l știe

Vreme oportună Stare de mizerii Inimă nebună, Nu vreau să te sperii Întrebări la care Nu găsești răspuns Orice eșec are, Câte-un tâlc ascuns Latră câini și iată Dacă te mai mușcă Nu pui

Au murit caii, nechează călării Fiori de mătase trec prin șira spinării Se revarsă noaptea peste urbe Statuile plâng pe străzile curbe Pe care se plimbă ușor resemnate Figurile triste cu șeile-n

Statutul meu nu e prea clar Și situația atestă Că toată lumea mă detestă Fără vreun motiv elementar Mai mult calic decât avar Sătul să jindui o siestă, Că toată lumea mă detestă Fără vreun

Oamenii la început zburau pân-la azimut; apoi și-au tăiat aripile singuri și au căzut în niște ringuri din care și azi se luptă să scape acoperiți de mâzgă și ape Aruncă noroi unul pe

În fiecare dimineață oamenii odihniți coborau în minele vieții și seara, în locul lor urca la suprafață minereul singur oh, doamnă viață!

poetul este acela care ucide cuvintele și apoi le dă o nouă viață zidindu-le într-o chilie albă ca nopțile lui fără somn și mai târziu, înainte de chindie, un bătrân sprijinit în toiag va

cel mai înverșunat dușman al poetului rămâne propriul lui poem secătuit de cele mai frumoase cuvinte ale sale, îmbătrâneșe subit și devine de nerecunoscut după un singur astfel de

moto: Constantine, Constantine Câte nopți au plâns în mine De cu seară până-n zori Și ciori și privighetori! --------------------------------- Ploaia - O dulce cantilenă inundă-ne