Ion Mihaila

Era-n ziua aceea când sufletul tău-pasăre mi-a adus o floare să o sădesc adânc în pământul sufletului și să-mi acopăr ochii care te-au privit cu fiecare petală a ei. De atunci, văd doar

Am recunoscut lacrima ta Căutându-mă ca o scrisoare recomandată Punându-mă să semnez de primire, Inima ta, cu șapca într-o parte, Cu cozorocul lăsat pe ochi... mi-ai traversat sufletul precum

Zilele le pot număra Dar aceste clipe Nu-mi încap în suflet.... Ele țin de la estul inimii mele Până la apusul privirii tale, De la prima atingere A degetelor răsfirate printre stelele din

Þi-am mângâiat ochiul, rimelat Cu umbrele primelor raze de stea, Și mi-am făcut apoi, creion, din index... Cu acest creion Am desenat din nou orizontul. L-am adus atât de aproape De

spui deseori că ți-este dor de mine dar ai început să crești pe fundul oceanului și te-ai ascunde de mine chiar printre stele dar acolo te-ai întâlni chiar cu sufletul meu rătăcit demult pe acolo

Câteodată, mă gândesc că viața mea a fost într-o pastă de pix... s-a scurs mereu albastră înconjurată întotdeauna de imensitatea albă a unei coli... viața mi-a fost, poate, doar un

Mi-am adunat toate clipele frumoase lângă mine ca pe niște jucării și-am oprit timpul preț de un ceas... erai doar tu, ora se umpluse cu tine ca o călimară iar inima mea, ca o peniță scria

Mi-am imaginat că suntem ca două banale trenuri ce nu se vor întâlni niciodată... ne-am întâlnit odata, într-o gară și-am stat alături câteva minute până au coborât din noi toate

dacă-aș vrea să fiu un fluture tot prin tine aș deveni... mai știi, eram atunci precum omida care se târa cotidian pe creanga banalității până în ziua când m-ai prins în dragostea ta ca

M-ai privit întotdeauna ca pe-un fir de păianjen undeva, într-un colț pierdut în întuneric, doar câteva raze reflectate mă făceau să strălucesc câteodată... câteodată, mai se-ncurca,

Cădeam...... încercam să-mi sprijin sufletul meu sfâșiat de privirea Ei blândă, a închis ochii.... și am căzut ! m-ai prins Tu în palma șoaptelor tale la miez de noapte atunci când credeam

Tu nu știi Cum e să te simți iubit Așa cum mă iubești tu Infinit și iar infinit Suprapus și vârtej fierbinte În inimă.... De ieri, Inima ta m-a numit (și nu interimar, Pe viață,

O SINGURÃ IUBIRE În Viață nu există decât o singură Iubire. a doua, nu este decât..., decât o Răzbunare fiindcă nu ai găsit o alta înaintea Ei iar, înaintea

Eram copil Când cineva m-a întrebat Ce mi-ar plăcea să fac atunci când voi fi mare. Am răspuns grăbit: - Să sap fântâni!Fântânar! De-atunci, în toate visele mele Forez fântâni, Fântâni

Aseară mi-am făcut bagajele să mă mut din sufletul tău. M-au condus la gară zilele frumoase iar ultimele tale cuvinte mi-au cumpărat bilet la clasa a II –a. În ușă m-ai întrebat: -Tu

Tu nu te-ai simți Copleșită, Ca și mine, De acest copac? E minunat Cum poate el Împacheta lumina Și o face frunză, Cum bea el Razele soarelui Și apoi ne-mbată pe noi Cu

Am crezut Că nimeni nu mă poate iubi Că sunt lăsat singur De către Soartă Ca de-o mamă neglijentă Și doar Soarele Mă mai salută Ca un tip binecrescut De două ori pe zi ........ nu am avut