cade
un fruct
răscopt
de pe ram
cu două frunze
eu frunză
tu frunză
pe cine hrăneşte el?
cine de ce ne hrăneşte?
ieri a fost prea devreme
mâine va fi prea târziu
între eternul mâine și veșnicul ieri
între doi tâlhari care-și dau mâna
„frați de cruce”
ca un hristos
răstignit
timpul
care
nu
sunt
eu
Dezamăgirea poetului
Plaja plină de imbolduri
E a prozei univers:
Vezi pe ea atâtea șolduri
Și nici un picior de vers.
Plimbări cu muza pe litoral
Iubita-mi protejez de soare
Cu un
Urechilă și Roșcata,
Vrând să-l dea pe Donici gata,
Au creat un cuplu, dară,
Drăgostindu-se o vară,
I-a prins toamna pe câmpii
Și ei nu aveau copii.
Deci la doctor, frumușei,
Vin să vadă
în valea plângerii irozii inventau caviarul din ochi de privighetoare
(știați că fără iriși privighetoarea cântă mai frumos?)
colindători murmurau la ferestre același refren asasin
astăzi nu