ion corina

Mulțumesc, Baran! Venind din partea ta ceea ce ai spus, chiar că va fi constructivă această critică. Ți-am citit scrierile. Sunt așa cum cere curentul literar al anilor două mii. Perfecte. De aceea ți se pare că eu scârții, pentru că e mai greu să înveți cal bătrân...știi zicala. Chiar te rog să-mi spui părerea ta sinceră. Nu te mai abține. Într-un fel îmi aduci aminte de mine cea din tinerețe, când mă revoltam cu ușurință că dna.X nu-l înghite pe Arghezi, iar eu îl predam copilului domniei sale în școală. Dacă gândesc în imagini, îmi ies versuri cu rimă și voi nu vreți asta, nu?
În ceea ce privește \"atmosfera frățească\", aceasta este o mică răutate adresată direct celor două doamne care au intuit foarte bine ceea ce am încercat să transmit și au încercat să mă încurajeze. Le mulțumesc și voi încerca să intru în tipar, dacă nu, mă voi retrage. Până una, alta, nu ați vrea să comentăm anumite versuri, să despicăm în patru un trop sau o imagine artistică? Ce ziceți? Așa, de dragul \"frăției\"...

Nu as putea spune ca este o obsesie. Am participat cu acest haiku la un concurs pe Romanian Kukai( la care am obtinut locul I, spre surprinderea mea)si a trebuit sa scriu ceva care sa contina un cuvant Kigo, adica GUTUIA. Am scris mai multe pana am obtinut niste variante care sa ma multumeasca. Din ele am postat doar trei pe Agonia, iar pe aceasta din urma am adaugat-o mai tarziu, pentru ca regulamentul concursului cere sa participam cu poeme nepublicate sau necunoscute cititorilor.Ma bucur mult ca v-a placut.

Desi nu mi-am spus parerea despre creatiile tale in ultima vreme, sa stii ca
le-am citit pe toate de cate ori ai postat. Nu am putut sa-ti scriu nimic. Sunt altii care, zau, stiu sa manuie cuvintele prea bine, incat m-as fi rusinat de ceea ce as fi scris. Iti las acum un semn. Te-ai impacat cu tine sau gresesc? Versurile acestea imi par mai relaxate, dupa furtuna din celelalte. Mi-a placut si \"Later\", dar \"War\" este din punctul meu de vedere cea mai frumoasa poveste de dragoste, spusa in termeni cat mai moderni cu putinta. De-a lungul celorlalte poeme ne-ai purtat prin toate stadiile: infiriparea sentimentului, cresterea si descresterea lui. Cand credeam ca nu se mai poate, iata-va pe amandoi lucrand cuminti opera voastra de arta-dragostea.

In satul meu in fiecare an se organizeaza pe 15 august un targ caruia noi ii spunem balci. De fiecare data sunt aduse carusele si vin negustori de ceramica si obiecte rustice. Cand am revenit aici dupa ani multi de absenta, am gasit un balci in spirit mercantil ....nu mi-a placut. Doar babele erau in acelasi loc unde obisnuiau sa stea...pe sant. Slujba de la biserica a fost pentru nimeni. Satenii aveau alte preocupari. Se intrebau cine este figura noua din dreapta altarului. Pacat!

nu scoate versul, te rog!te exprimi curgator si limpede...la tine totul e asa de simplu...ca si cum i-ai povesti unui prieten la o cafea.

Este o lectie invatata de la Arghezi. Viata este in lucrurile mici pe care deseori le ignoram pentru ca ni se par banale. Multumesc de parere!

Cred ca de vina pentru explicatii este formatia profesionala.Versurile le las asa. Incerc sa ma adaptaptez. Daca exista teorii(scrise) despre noua orientare in poezia anilor 2000 as fi bucuroasa sa le citesc; asa mai invat cate ceva. De asemenea daca stiti de vreo lucrare aparuta cu aceasta tema, sau vreun eseu sunt dispusa sa le cumpar. Multumesc!

Vă mulțumesc pentru sugestie, doamna Adriana Lisandru.Deocamdată nu voi face nicio schimbare, deoarece textul exprimă cu exactitate ceea ce ați surprins dumneavoastră în comentariu. Trecerea de la general la particular am făcut-o din dorința de a-i da o identitate celui despre care scriu. Sufletul acesta este zbuciumat și se revoltă continuu, se lamentează și se disprețuiește pentru asta, ca în final să realizeze că zbaterea lui e zadarnică și, comparativ cu marile probleme ale omenirii, ceea ce i se întâmplă lui e un grăunte de nisip într-un deșert. Neliniștea lui este legată de monotonie și de neputința de a-și depăși limitele. Deși știe că se poate ridica mai sus de propria condiție, nu o face. Se teme că nu este suficient de pregătit pentru lumea exterioară, iar acest sentiment frustrant îl înfurie, ducându-l la disperare și în final la resemnare. Lucrul acesta i se întâmplă în fiecare zi și cu cât este mai conștient de această stare, cu atât se afundă mai tare. Posibilitatea mișcării doar pe cele patru dimensiuni sugerează spațiul limitat în care trăiește și dorința lui de a evada. Evadarea este posibilă doar printr-o naștere imaterială, o naștere în spirit. Este un suflet involuat condamnat la nefericire pentru că nu acceptă ceea ce este, dar nici nu încearcă să iasă din acest cerc vicios.

Stam într-o zi cu sapa înfiptă in pământul ăsta îndărătnic al Bărăganului și cugetam la faptul că am pierdut vremea așteptând să mă înțelepțesc(Doamne, ce cuvânt..va fi fiind în dicționar?)și iată, tot cu sapa în mână mă regăsesc. Nu că ar fi ceva rău să muncești, dar idealurile mele, ce s-a întâmplat cu ele?Credeam pe atunci(prin 98 am scris aceste rânduri)că trebuie să îmbătrânesc ca să fiu îndeajuns de matură să pot transmite ceva. Am greșit. Singurul lucru bun a fost că am pătimit suficient încât să mă trezesc la realitate când nu era prea târziu. Asta am vrut să spun aici. Toți alergăm înnebuniți în toate părțile, animați de cine știe ce idealuri și ne trezim într-o bună zi că asta a fost de fapt viața. Goana după fericire, așa cum este FERICIREA definită de fondul spiritual al fiecăruia. Pentru țăran rodul bogat al pământului, pentru bunica să apuce nunta nepoatei și, de ce nu, să-i legene olecuță pruncii, pentru tine, pentru mine copii sănătoși și inteligenți, pentru ea un bărbat cu bani, fie el si moșneag, pentru el un PC super să-i învingă pe toți la CounterStrike...Stă în natura ființei umane acest fatalism de a avea tot timpul în fața ochilor propria viață și de a da în orbul găinilor.

Cutremurător...Reacția ta a fost firească. Ai disprețuit inevitabilul, lăsând impresia că nu îți pasă. Așa trecem mai departe unii dintre noi, prefăcându-ne că totul este perfect, că nimic nu s-a întâmplat.Timpul pare că-și dilată trupul:de duminică până marți parcă ar fi trecut o veșnicie, căci fiecare vers este atât de concentrat in trăiri, încât eu cititorul, vreau să ajung cât mai curând la final, nu să văd cum se termină, ci pur și simplu pentru că nu mai suport. Parcă se reeditează în variante multiple destinul uman. Moartea are diferite chipuri, mereu altul de la o strofă la alta, în funcție de sentimentele tale. Treptat te-ai obișnuit cu gândul că ea va veni și îți va răpi ființa dragă la căpătâiul căreia vegheai zilnic și de aceea cred că i-ai făurit un chip uman:amanta a tinereții. Dorința de a crede în Dumnezeu a fost anulată de inutilitatea acestuia ca zeu in propriii ochi.Trist. Pe mine m-a cuprins rușinea cândva când, pusă în aceeași situație, am vrut să mă rog. Atunci m-am gândit că El nu mă va asculta pentru că Il caut când sunt la ananghie.

Mulțumesc, Corina! Înseamna mult pentru mine mesajul tău. Nu am căutat niciodată să scriu ceva care să placă. Când am trăit ceva, am scris cum am simțit. De aceea mulți dintre cunoscuții mei nu știu că am și astfel de preocupări. Ei râd. Din punctul lor de vedere doar Eminescu a scris poezie, pe când un Arghezi sau Nichita sunt greu de digerat. Să nu mai vorbim de Cărtărescu sau o umilă Ion Corina venită cine știe din ce colț de țară pe meleagurile lor( culmea, sunt tot din Bărăganul acesta secetos, în care, în van ne înfigem aprigi sapele în fiecare an si nu ne mai învățăm minte).Într-adevăr ar mai trebui lucrat, dar eu nu sunt poetă, sunt un simplu țăran care încearcă să-i învețe pe copii să devină oameni adevărați.Pentru ei scriu în fiecare an câte o scenetă, inspirată din viața lor de școlari.

Desi exprimarea este pesimista, incerc sa nu par asa pentru cei din jur...prietenii mei nu merita sa afle adevarata mea fata doar pentru ca eu nu am putut trece peste anumite piedici ale destinului asa cum au facut-o altii. Ei trebuie sa ma stie vesela mereu si pusa pe sotii, altfel as deveni plictisitoare. Poezia este refulare pentru mine...dar nu sunt serioasa. Scriu din impuls, din pacate, si rar.