Ion Corbu

Silviei Van care nu știe că eu cu \"analogia\" pot demonstra orice teză însă, atenție, și antiteza oricărei teze. De unde limita metodei analogice de demonstrație \"cine se aseamănă se adună\"

O fată dragă mult calină
Cum ilustrezi tu de departe
Că logica în două se împarte:
În dialectică și...feminină.

Lui Bitter pentru:

\"Corbu, spadasin de teatru,
Ne atacă pe toți patru
Nu c-o armă ascuțită
Ci cu-n ac... de recuzită\"

Răspuns
Coaliția salvează inaniția

Simțind un fel de inaniție
Drăguțul Bitter avocat
A pus de-o coaliție
Crezând că e slvat.

Și încă Atenție

Doar pare ac de recuzită
Maestre însă iată te previn
Că-n vârf și-n vorba slobozită
Poți să gasești ceva ...venin.

Sarcini

Din faza cu potopul
Maestre-s pus în gardă
Eu car atunci laptopul
Tu holul din mansardă.

Silviei Van

Pentru:

\"As vrea si eu, se cam adevereste
La masa Europei. Si ma lupt
Langa parinte cand o miruieste
Din vin si-un pic din bitter sa ma-nfrupt\"

Ca să nu se risipească cele cu care vrei să te înfrupți

Ei da așa mai vii cu valul
Și prețuim cu toți grâul din lan.
Că altfel vinul, cașcavalul
Și toate cele-s risipite-n Van.

Lui
dumitru cioaca-genuneanu

Pentru

\"la corb popa cam vulpoi
striga ca de zboara-i lasul
jupp transformat in strigoi
mustacind pandeste casul\"

Raspuns:

Bre, pot să scot și din genuni
Un vers un text un ce, ceva
Dar din ce-ai scris mai sus mata
Nu pot. Că eu nu fac minuni !

Corbul cu grijă de \"pana lui\", pentru Epi care a declarat că a mâncat o literă și m-a amenințat că nu orice Corb are ...\"pană\"

Citesc pe fond de țitere
Și înțeleg alene
Că tu pe lângă litere
Mănânci și.. pene !

Remeber

Pe-atunci scriam catrene leșinate
Și lui pe loc i-aș fi-nălțat statuie.
El, doar cu patru versuri, prea-sărate
Mă străpungea ca pe o frigaruie.

Dar azi...

Am înțeles maestre Cincinat
Vreți să mă mulțumesc cu fixul
Ca de pe-acuma neîntârziat
Să vă duc coala poate...pixul?

Tot Silviei Van pentru ... \"creatura\" de text că epigramă sau catren.... he, he...
\"Corbul si-a aflat iar nasul
De cioc in vers sa il agate
Important e insa casul
Sa ne cada noua in brate
Concluzie: Casul nostru cel de toate zilele\"

Când vedem doar semnătura
Putem la Ludwig să gândim.
Dacă citim și \"creatura\"
Chiar Gagamiță e...sublim.

Și ca sa nu fiți invidioși iată și provocarea care-l aștepta pe Bitter

Evolutie

Lui Bitter cu care candva m-am duelat in rime si care acum este premiat si a ajuns mare vedeta.

De-atatea premii te cam umfli-n pene
Si-aprope zau simt ca m-ai facut praf
Ca fost candva cu tine amic intru catrene
O replica mai merit ori doar... autograf ?

Silviei Van

Sincopa e la tine se vede si din cramă
Dar azi te iert si-n cheia sol te chem
Să vii în Europa cu-n vers cu-o epigramă
Și poate înțelegi și poate chiar și bem.

Lui Sorin Olariu, pe care l-am invitat politicos și cu \"sol\" prin Europa (Bitter știe ) iar el nu a gasit altceva mai bun de făcut decât să lovească sub centură. Acum așa de încălzire:

Pentru Pana Corbului:

De vină-i \"pana mea\" care îți stă în gât
Că tu crezându-te mereu la tine amvon
Ai scris catrenul șchiop și agramat încât
Nimic nu are acolo botez de neuron ?

Cu scuze ca nu prea am timp însa o vom lua metodic și pe rând:

Pentru Silvia Van care mă întreabă: \"Câti lauri pot s-aducă-n batatură/doar un părinte si o băutură ?\"

Ca să-nțelegi câți lauri pot s-aducă
Ar fi nevoie zilnic pe-nserate
Să vii să-ți povestesc precum lui Sucă
Măcar un veac și o ...eternitate.

Vazand ca nu vorbesti ca de amici
De SRI-ul plaiurilor babei Dochii
Mi-am spus ceva e putred pe aici.
Doar corb la corb nu scoate ochii!


Poate...

Noi, SRI-ul, suntem \"democrați\"!
Români, vă respectăm statutul!
Voi nu veti mai fi ascultați
Că tare s-a scumpit...minutul

Movileanu

PS Voi reveni dar stau ingrozitor de rau cu timpul

In accidentul de tine invocat
Eroul n-a murit eu nu insist
Lui doar i s-a accidentat
Tot ce semneaza ca \"Epigramist\"

Movileanu

Fie-i țărâna ușoară !

Nu știu cum de s-a făcut că, în 2 aprilie, am postat un poem excepțional de-al Marianei Marin, \"Textul care a privit la stânga, apoi la dreapta\", pe care l-am și comentat. Nu știam atunci că era moartă. Și am oscilat între acest poem și un poem al lui Traian T. Coșovei.

Poate că \"viața\" și \"moartea\", cu legile lor ciudate, au o convergență mai mare decât ne putem închipui.

Când am cumpărat România literară, nr 14 din 9 aprilie am rămas consternat.

Evident, fără acordul ei, reiau poemul, premonitoriu
\"Elegie\" din volumul \"Zestrea de aur\", 2002, publicat în numărul amintit din RL.

\"Elegie,

Mă grăbesc înspre moarte
fără un înțeles anume,
fără rochie de mireasă
fără yestrea de aur.
fără mine.
Mă grăbesc senină
și amară
de-a latul patriei.

Parcă ar fi fost mâine.\"



Nefericit acest mâine.

Ion Corbu Movileanu

Caly , multumiri. Sper sa fie bine acum
Movileanu

Ești într-o perioadă fastă . Pari atinsă tot mai mult de îngerul poeziei. Cred că ar trebui scos \"sufletului\" si incă unul sau două cuvinte și astfel poemul s-ar esențializa. (\"convins\",\"le tale\", \"tău\", \"ta\" )

Movileanu

Am citit un poem minunat scris de către tine. Ce s-a întâmplat cu acesta ? scoate-l degrabă că te compromite. Mai bine lasă topicul alb. Dacă nu ești convinsă și-mi permiți mă ofer să-ți arăt de ce nu este un poem bun.

Ion Corbu Movileanu

Părintelui \"Epi\" care a scris epigrama de mai sus, după convorbirea cu Coana Preuteasă.

Că vrei să fii pomicultor,
O știu prietenii tăi toți.
Doar preuteasa, mai ușor,
Spune că vrei tu dar …nu poți

Movileanu

COPIL

Elena Stănculescu


ma intalnesc cu un copil
in fiecare zi
ma intalnesc cu un copil
pe drumul de tara
pe drumul de dimineata

pe drumul spre oras
tot mai rar

tot mai rar ma intalnesc
cu el, copilul meu
copilaria mea
crinul”




Comentariu

Motto
„Dacă lumea are alcătuirea limbajului
și limbajul forma minții
mintea cu plinurile și golurile sale
nu e nimic și aproape nu oferă nici o siguranță”

Eugenio Montale, Forma lumii, Poeme alese, ed. Albatros, București, 1983, pg119.


Autodevenire sau copilul din memorie



Viața statică înseamnă moarte. Viața presupune în primul rând mișcare. Chiar și în acest tumultuos început de mileniu când, aflat în fața unui ecran și cu o tastatură în față, aparent imobil deci, când poți avea lumea la tine iar tu să ieși în lume, fără să părăsești încăperea în care ești instalat, \"mișcarea\" este practic totul. Nevăzutele căi informaționale \"transportă\" în fiecare secundă milardele de biți cu care poți deveni aproape ubicuu. Și ce sugerează mai complet mișcarea decât, drumul, drumurile. Care pot fi „de țară”, „de dimineață”, „de oraș” și lista rămâne deschisă. Ei bine pe aceste drumuri circulă tot felul de oameni, de afaceri, politicieni, salahori și câți, câți alții oameni. Cu tot prozaismul expresiei pe astfel de drumuri circulă și poeții. Unii mai sensibili alții mai puțin. Iar în acest du-te vino aiuritor poetul de multe ori nu-i vede pe ceilalți. El îi vede pe cei din lumea lui. O lume poate metafizică însă o lume cu care el pare a se înțelege foarte bine, deoarece acolo nu sunt convenții ostile, nu este urât sau nu ar trebui să fie, iar timpul, ei bine, timpul îi este aliat. Și ce face poetul decât să privească și să se privească în raport cu universul întreg, înțelegând prin acesta spațiul și timpul trecut, prezent și viitor . Și, ce vede el, de cele mai multe ori ce își imaginează el că vede ori că ar vrea să vadă, prin atingerea minții și sufletului său, cărora noi, muritorii de rând le mai spunem și „har” sau „talent”, se transformă în cuvinte care iau forma poemului. Poem care apoi „zboară” spre o posibilă bucurie a cititorului. Găsesc la o primă apropiere de poezia Elenei Stănculescu astfel de „priviri” mai ales de natură introspectivă cu toate că aparența versului ne-ar putea induce în eroare. In drumurile sale zilnice, amintindu-ne de continuumul existențial, „de țară”, „spre oraș”, sugerând spațiul, „de dimineață” făcând trimitere la referențiale temporale, așadar în întreg acest „integrat permanent spațio-temporal”, autoarea se întâlnește cu un copil. Expresie consacrată a inocenței și purității, contextual valorizată spre a nu cădea în loc comun. Este adevărat „din ce în ce mai rar” mărturisește poeta. Și acest copil transformat în „copilul meu” ca mai apoi să se „întrupeze” devenind „copilăria mea” ne demonstrează natura introspectivă a tipului de întâlnire de care autoarea ne vorbește. Ultima expresie poetică a poemului „crinul” vrea să accentueze starea de inocență a copilăriei prin conotația de alb și imaculat pe care frumoasa și parfumata, -până la periculos ( nu rezultă în nici un fel vreo trimitere către acest din urmă atribut al crinului )- floare le revelează.
Iar acel „din ce în ce mai rar” reprezintă un fel de reacție frustrantă la „fugit ireparabile tempus „ care nu iartă pe nimeni, evident nici pe autoare. Astfel poemul ni se „destăinuie” ca o reflectare a proriei deveniri, a maturizării, a depărtării de spațiul pur al copilăriei, în fond, a propriei autodeveniri, o întâlnire cu ea însăși având acele diverse ipostaze temporale: ea, de la momentul tx și copilul rămas în amintire.

Ion Corbu Movileanu