Mediu
Prin
Poem de \"nu brublem\"
Uneori
privesc prin ochii tăi
pământii
și îți sorb tristețile
fără să știi
de ce par
atât de departe...
Alteori
mă ascund sub pleoapa ta stângă
și pornesc o luptă
surdă
cu reclamele luminoase...
De fapt, vroiam doar să te rog
să ții de-acum ochii
deschiși
când mă săruți
cu sufletul...
Un poem care ar putea fi bun
Marea si de multe ori de netrecut capcana a poeziei este clișeul. Aproape că, în afara ignoranței nu cunosc mai mare dușman al versului decât clișeul.
Avem în față un poem a cărei construcție este interesantă și ar putea fi un bun poem dacă nu ar fi parazitat, conștient sau nu de câteva clișee. Astfel imagini frumoase, originale, de fapt în aceasta se află miracolul poeziei, în originalitatea creatoare care poate surprinde un lector având „ceva de acasă” - parca Degas spunea ca dacă un tablou cade în capul cuiva și sună a gol nu întotdeauna de vină este tabloul – spuneam deci că imaginile frumoase originale pot eșua în fața lectorului din cauza clișeelor nesesizate de autor, în febra creației și deci neeliminate.
Să exemplificăm. Poemul începe cu versurile: „Uneori / privesc prin ochii tăi” imagine frumoasă și originală. Clișeul comun „privesc în subliniez în ochii tăi” a fost spre binele poemului evitat. Iată însă că acestă imagine de început promițător este practic distrusă de ceea ce eu numesc „lest poetic” și anume explicația, determinarea de tip explicativ inutil și anume clișeul „pământii”. Cunoaștem expresii ca „avea o față pământie” , „s-a făcut pământiu” „privirea pământie” și altele, intrate de mult în uzul comun. Evident, teoretic, nici un cuvânt în principiu nu poate fi „mort poetic” atâta doar că se impune un context valorizator în care noul, creația, surprinzătorul, conotația, subiacența, etc. sa poată pune în valoare cuvântul respectiv. Nu este cazul pentru „pământii” în situația de mai sus. Poate ca act particular-comunicațional să fie adevărat ce ne spune autorul. Dar acesta nu intră în categoria „poem”. Ruperea de particular și transcenderea în vers este, telologic vorbind, misiunea și scopul „insondabilului laborator” care este poetul. Știu, cunosc senzația, este greu să „rupi” din tine, din adevărul tău dar dacă nu ai forța și luciditatea să o faci riști să pierzi esențialul, adică poezia. Ce frumos ar fi fost dacă poetul s-ar ar fi rezumat la versurile care reprezintă „materialul Domniei sale\", din care am eliminat două cuvinte lest, „pământii” și „de” care parazitează textul până la a distruge efectul poetic.. Să le recitim în noua formă:
„ Uneori
privesc prin ochii tăi
și îți sorb tristețile
fără să știi,
ce par
atât de departe...”
Fără explicațiile terne și determinarea strict personală pe care cuvintele „lest” o induceau, versurile capătă altă anvergură, lasă o anumită inefabilitate să plutească asupra lor și devin cu adevărat poetice. Evident există subiectivitate în ceea ce spun, pot greși, nimeni nu este scutit de greșeală însă aduceți-mi ca argument fie și propria dumneavoastră subiectivitate că versurile se prezentau mai bine în faza inițială decât acum și sunt gata să renunț.
În partea a doua avem de asemenea de-a face cu un clișeu. Nu mai reiau demonstrația, la cerere o pot face, mă mărginesc numai să spun că aici cuvântul lest este „surdă” pe care bisturiul poetic auctorial nu a avut curajul să-l atingă spre neșansa poemului. Să recitim și aceste versuri în noua formă:
„Alteori
mă ascund sub pleoapa ta stângă
și pornesc o luptă
cu reclamele luminoase...”
Fără nefericitul cuvânt sintagmele „ mă ascund sub pleoapa ta stângă” și „lupta cu reclamele luminoase” sunt parcă eliberate, parcă lăsate să zboare. Totul este frumos, poetic, chiar dacă, pentru neavizati „reclamele luminoase” ar putea să para neadecvat.
Pentru partea a treia a poemului mă rezum numai la a-l cita în forma poetică după ce bisturiul critic și-a făcut datoria.
Astfel vă propun spre lectură poemul în forma sa esențială după mica intervenție chirurgicală:
„Uneori
privesc prin ochii tăi
și îți sorb tristețile
fără să știi,
ce par
atât de departe...
Alteori
mă ascund sub pleoapa ta stângă
și pornesc o luptă
cu reclamele luminoase...
De fapt, voiam doar să te rog
să ții ochii
deschiși
când mă săruți
cu sufletul...”
Ce ziceți, nu poate fi un poem valoros ? Citiți și comparați ! Dacă mă înșel trageți cu sete în pianist.
Ion Corbu Movileanu
084.479
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Ion Corbu
- Tip
- Jurnal
- Cuvinte
- 721
- Citire
- 4 min
- Actualizat
Cum sa citezi
Ion Corbu. “Un poem care ar putea fi bun.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ion-corbu/jurnal/40570/un-poem-care-ar-putea-fi-bunComentarii (8)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
APInainte de orice altceva, initiativa de a analiza din punct de vedere literar un text postat pe site, intr-o maniera mai amanuntita, mi se pare una laudabila. Asta ca sa nu \"ma bucur\" de interpretari gresite asupra celor ce le voi spune in continuare!
Primul lucru pe care nu l-am prea inteles eu, draga domnule Corbu, este faptul ca ai simtit nevoia sa postezi aceasta analiza de doua ori, odata drept comentariu in subsolul poemului lui nu brublem si inca odata ca text independent. Ar fi fost deajuns numai una dintre cele doua variante. Insa asta, sa spunem, nu are o importanta esentiala, o poti considera drept o observatie cu caracter \"ergonomic\"...
Citindu-ti analiza, nu m-am putut impiedica sa nu observ cu destula neplacere o oarecare obstinatie pe care o manifesti in folosirea unui ton didactic; de ce iti spun ca asta m-a deranjat? Datorita faptului ca tonul si terminologia \"tehnice\" pe care incerci sa le abordezi nu prea sunt in acord cu incoerenta in frazare de care dai dovada in dezvoltarea discursului tau (iti dau primul exemplu de \"contorsionism\" in topica frazei ce mi-a sarit in ochi:\"Astfel imagini frumoase, originale, de fapt în aceasta se află miracolul poeziei, în originalitatea creatoare care poate surprinde un lector având „ceva de acasă” - parca Degas spunea ca dacă un tablou cade în capul cuiva și sună a gol nu întotdeauna de vină este tabloul – spuneam deci că imaginile frumoase originale pot eșua în fața lectorului din cauza clișeelor nesesizate de autor, în febra creației și deci neeliminate.\"; la o lectura mai atenta, nu ti se pare si tie ca topca frazei asteia nu prea suna romaneste?!)Iti aduc aceasta critica pentru ca, de regula, cine se avanta sa faca o astfel de analiza a unui text, cred eu ca ar trebui sa o faca intr-un mod cat mai aproape de impecabil din punct de vedere al modului in care el stapaneste arta/stiinta frazarii.
Referitor la sustinerile tale cu privire la poemul lui nu brublem, nu voi face o contra-analiza a acestuia, asa cum ar fi de asteptat. nu de alta, dar aceasta si-ar avea locul in subsolul textului lui Andrei si nu in cel al textului tau. Am a-ti punctez insa, pe scurt, de ce eu nu sunt de acord cu afirmatiile tale:
Inteleg, atunci cand vad intr-un astfel de context substantivul \"cliseu\", ca te referi la notiunea de stil. Ceea ce vreau eu sa-ti reprosez aici este modul in care privesti lucrurile. Incorsetezi. Prea strict. Si pierzi din vedere, cred eu, exact \"inefabilul\" pe care doresti sa-l evidentiezi. Ca sa ma intelegi mai bine, o sa-ti citez (intr-o traducere, recunosc, destul de aproximativa, insa dupa o noapte nedormita trebuie sa te multumesti doar cu asta) din Borges, peste care am dat intamplator in noaptea asta, si care exprima foarte bine reprosul pe care-l fac analizei tale, din punct de vedere al continutului ei:
\"Conditia saracacioasa a literaturii noastre, incapacitatea sa de a atrage cititori, a nascut o superstitie referitoare la stil, o citire neatenta care favorizeaza anumite afectari.Cei ce sustin acesta superstitie considera efectivitatea sau inefectivitatea stilului unei anume pagini exclusiv prin prisma abilitatilor aparente ale autorului ei: analogiile sale, acustica, ritmul sintaxei sale, ori punctuatia. ei raman indiferenti la propriile lor convingeri sau simtiri, cautand tehnici ce ii vor informa daca aceasta chestiune a lecturii are ori nu are dreptul sa le fie pe plac. Ei au auzit ca adjectivele nu ar trebui sa fie triviale si gandesc ca o pagina este prost scrisa daca nu vor gasi legaturi conforme cu aceasta sentinta intre adjective si substantive, chiar daca aceast lucru este facut de autor pentru a-si concretiza o intentie. Au auzit despre concizie ca ar fi o virtute si considera concizie folosirea a zece propozitii scurte in locul bunei stapaniri a unei fraze mai lungi.[...].Au auzit ca repetarea prea apropiata a silabelor este cacofonica si vor pretinde ca, in proza, aceasta la zgarie urechile, chiar daca le permite o oarecare - deasemenea falsa, cred eu - placere in vers. Pe scurt, ei focalizeaza pe efectivitatea mecanismului, iar nu pe dispunerea partilor sale.Subordoneaza simtirea eticii, ori, mai degraba, unei irefutabile etichete. Aceasta inhibitie s-a raspandit intr-atat incat, strict vorbind, nu a mai ramas nici un cititor, ci numai potentiali critici literari.
Cam asta am avut a-ti reprosa. N-am vrut sa trag in nimeni, insa n-am putut rezista \"invitatiei\" tale...:)
Primul lucru pe care nu l-am prea inteles eu, draga domnule Corbu, este faptul ca ai simtit nevoia sa postezi aceasta analiza de doua ori, odata drept comentariu in subsolul poemului lui nu brublem si inca odata ca text independent. Ar fi fost deajuns numai una dintre cele doua variante. Insa asta, sa spunem, nu are o importanta esentiala, o poti considera drept o observatie cu caracter \"ergonomic\"...
Citindu-ti analiza, nu m-am putut impiedica sa nu observ cu destula neplacere o oarecare obstinatie pe care o manifesti in folosirea unui ton didactic; de ce iti spun ca asta m-a deranjat? Datorita faptului ca tonul si terminologia \"tehnice\" pe care incerci sa le abordezi nu prea sunt in acord cu incoerenta in frazare de care dai dovada in dezvoltarea discursului tau (iti dau primul exemplu de \"contorsionism\" in topica frazei ce mi-a sarit in ochi:\"Astfel imagini frumoase, originale, de fapt în aceasta se află miracolul poeziei, în originalitatea creatoare care poate surprinde un lector având „ceva de acasă” - parca Degas spunea ca dacă un tablou cade în capul cuiva și sună a gol nu întotdeauna de vină este tabloul – spuneam deci că imaginile frumoase originale pot eșua în fața lectorului din cauza clișeelor nesesizate de autor, în febra creației și deci neeliminate.\"; la o lectura mai atenta, nu ti se pare si tie ca topca frazei asteia nu prea suna romaneste?!)Iti aduc aceasta critica pentru ca, de regula, cine se avanta sa faca o astfel de analiza a unui text, cred eu ca ar trebui sa o faca intr-un mod cat mai aproape de impecabil din punct de vedere al modului in care el stapaneste arta/stiinta frazarii.
Referitor la sustinerile tale cu privire la poemul lui nu brublem, nu voi face o contra-analiza a acestuia, asa cum ar fi de asteptat. nu de alta, dar aceasta si-ar avea locul in subsolul textului lui Andrei si nu in cel al textului tau. Am a-ti punctez insa, pe scurt, de ce eu nu sunt de acord cu afirmatiile tale:
Inteleg, atunci cand vad intr-un astfel de context substantivul \"cliseu\", ca te referi la notiunea de stil. Ceea ce vreau eu sa-ti reprosez aici este modul in care privesti lucrurile. Incorsetezi. Prea strict. Si pierzi din vedere, cred eu, exact \"inefabilul\" pe care doresti sa-l evidentiezi. Ca sa ma intelegi mai bine, o sa-ti citez (intr-o traducere, recunosc, destul de aproximativa, insa dupa o noapte nedormita trebuie sa te multumesti doar cu asta) din Borges, peste care am dat intamplator in noaptea asta, si care exprima foarte bine reprosul pe care-l fac analizei tale, din punct de vedere al continutului ei:
\"Conditia saracacioasa a literaturii noastre, incapacitatea sa de a atrage cititori, a nascut o superstitie referitoare la stil, o citire neatenta care favorizeaza anumite afectari.Cei ce sustin acesta superstitie considera efectivitatea sau inefectivitatea stilului unei anume pagini exclusiv prin prisma abilitatilor aparente ale autorului ei: analogiile sale, acustica, ritmul sintaxei sale, ori punctuatia. ei raman indiferenti la propriile lor convingeri sau simtiri, cautand tehnici ce ii vor informa daca aceasta chestiune a lecturii are ori nu are dreptul sa le fie pe plac. Ei au auzit ca adjectivele nu ar trebui sa fie triviale si gandesc ca o pagina este prost scrisa daca nu vor gasi legaturi conforme cu aceasta sentinta intre adjective si substantive, chiar daca aceast lucru este facut de autor pentru a-si concretiza o intentie. Au auzit despre concizie ca ar fi o virtute si considera concizie folosirea a zece propozitii scurte in locul bunei stapaniri a unei fraze mai lungi.[...].Au auzit ca repetarea prea apropiata a silabelor este cacofonica si vor pretinde ca, in proza, aceasta la zgarie urechile, chiar daca le permite o oarecare - deasemenea falsa, cred eu - placere in vers. Pe scurt, ei focalizeaza pe efectivitatea mecanismului, iar nu pe dispunerea partilor sale.Subordoneaza simtirea eticii, ori, mai degraba, unei irefutabile etichete. Aceasta inhibitie s-a raspandit intr-atat incat, strict vorbind, nu a mai ramas nici un cititor, ci numai potentiali critici literari.
Cam asta am avut a-ti reprosa. N-am vrut sa trag in nimeni, insa n-am putut rezista \"invitatiei\" tale...:)
0
EM
uite, e prima oara cand citesc ceva scris de tine (mea culpa). Le zisasi bine de tot, dupa umila mea parere, de femeie simpla din mediul (aproximativ) rural. Bine de tot! Mie care de obicei nu-mi place sa-mi ocup timpul citind critici, mi s-a parut si corecta si salutara de tot critica ta. Citind eu poezioara lui Nu brublem am avut aceleasi, dar chiar aceleasi obiectii! Plus una pe care tu n-ai subliniat-o suficient comparativ cu cat mi s-a pus mie de-a curmezisul : \"pleoapa stanga\". \"Stanga\" mi se pare tare de umplutura. Dreapta stanga, ce conteaza? Ideea a fost sa fie aruncat acolo un adjectiv ca sa iasa la numar...
0
NN
« Iti aduc aceasta critica pentru ca, de regula, cine se avanta sa faca o astfel de analiza a unui text, cred eu ca ar trebui sa o faca intr-un mod cat mai aproape de impecabil din punct de vedere al modului in care el stapaneste arta/stiinta frazarii. »
Cei care pot face o analiza « aproape de impecabil » a unui text ii numeri pe degete pe acest site.(pe degetele de la o mana) se pare insa ca acestia nu prea se deranjeaza sa o faca.
Consider ca este laudabila incercarea lui Movileanu, « tentativa » mai mult ori mai putin reusita care nu trebuie descurajata.
Silva, fa tu o analiza competenta a poeziei. O analiza «cat mai aproape de impecabil »
Orice analiza venita din partea oricui este binevenita. Conteaza parerea oricui.
Cei care pot face o analiza « aproape de impecabil » a unui text ii numeri pe degete pe acest site.(pe degetele de la o mana) se pare insa ca acestia nu prea se deranjeaza sa o faca.
Consider ca este laudabila incercarea lui Movileanu, « tentativa » mai mult ori mai putin reusita care nu trebuie descurajata.
Silva, fa tu o analiza competenta a poeziei. O analiza «cat mai aproape de impecabil »
Orice analiza venita din partea oricui este binevenita. Conteaza parerea oricui.
0
MG
Uneori
privesc prin ochii tăi
pământii
și îți sorb tristețile
fără să știi
de ce par
atât de departe...
________________________
Uneori
privesc prin ochii tăi
și îți sorb tristețile
fără să știi,
ce par
atât de departe...
prima varianta apartine autorulul. a doua apartine criticului.
diferenta dintre ele este ca a doua este agramata. nici macar larghetea oricarei licente stilistice la nivelul poeticului nu permite deturnarea sensului intr-o asa de mar masura.
ignorantul de serviciu
mat
privesc prin ochii tăi
pământii
și îți sorb tristețile
fără să știi
de ce par
atât de departe...
________________________
Uneori
privesc prin ochii tăi
și îți sorb tristețile
fără să știi,
ce par
atât de departe...
prima varianta apartine autorulul. a doua apartine criticului.
diferenta dintre ele este ca a doua este agramata. nici macar larghetea oricarei licente stilistice la nivelul poeticului nu permite deturnarea sensului intr-o asa de mar masura.
ignorantul de serviciu
mat
0
DDEu am mai citit textul asta lunguiet pe undeva, dar numai pe jumatate, asa ca acum citesc si cealalta jumate. Nu mai tin minte unde l-am citit, ca eu uit de la mana pan\' la gura.
Odata am uitat friptura in cuptor. Am scos-o a doua zi facuta scrum.
Eu am incercat sa o mananc si asa dar stomacul s-a revoltat la culme si nu l-am pacalit cu toate berile de pe lume.
Pana la urma m-am cam drojdiat de la berea aia si am aruncat puil carbonizat pe fereastra, in capul unui vecin care nici una nici doua m-a dat in judecata.
- De ce-ai aruncat cu carbuni in capul vecinului tau, m-a intrebat judecatorul.
- Pentru ca m-a injurat de mama, domnule judecator. Acum patru ani. Cand i-am spart botul pentru ca l-am prins spionandu-ma.
- Dumneata de ce-l spionezi pe vecinul matale? Ce cautai sub fereastra lui?
- Pai mi-am pierdut cheile de la masina cand am aruncat cu ele dupa el pentru ca mi-a spus ca-s asa si pe dincolo...
- Adica, ce-a spus?
- Ca sunt mort de beat.
- Si nu erai?
- Pai nu eram chiar mort...cum a insinuat el, e clar ca a exagerat.
- Si pentru asta trebuia sa arunci cu cheile dupa el?
- Pai el a aruncat primul cu o minge de baseball si m-a nimerit nu va pot spune unde, de-am vazut stele verzi.
- De ce-ai aruncat cu mingea aia in locul ala ? m-a intrebat domnul judecatorul.
- Pentru ca si el, cu o zi nainte a spus ca i-a vazut curul nevesti-mi, cand facea dus, ca si-a cumparat un ochean cu care vede si prin pereteti. Va rog, domnule judecator, sa-i confiscati ocheanul!
- Unde-i ocheanul?
- Pai nu-l mai am ca l-am folosit in loc de maciuca cand m-am batut cu vecinul si i-am spart lentilele ca l-am plesnit la fluierul piciorului...
- Iesiti afara!
-Ti-am spus eu sa nu-l superi pe domnul judecator, i-am soptit vecinului la ureche, ca o sa ne dea afara. Acu ce facem?
- Hai la o bere!
- Hai!
Odata am uitat friptura in cuptor. Am scos-o a doua zi facuta scrum.
Eu am incercat sa o mananc si asa dar stomacul s-a revoltat la culme si nu l-am pacalit cu toate berile de pe lume.
Pana la urma m-am cam drojdiat de la berea aia si am aruncat puil carbonizat pe fereastra, in capul unui vecin care nici una nici doua m-a dat in judecata.
- De ce-ai aruncat cu carbuni in capul vecinului tau, m-a intrebat judecatorul.
- Pentru ca m-a injurat de mama, domnule judecator. Acum patru ani. Cand i-am spart botul pentru ca l-am prins spionandu-ma.
- Dumneata de ce-l spionezi pe vecinul matale? Ce cautai sub fereastra lui?
- Pai mi-am pierdut cheile de la masina cand am aruncat cu ele dupa el pentru ca mi-a spus ca-s asa si pe dincolo...
- Adica, ce-a spus?
- Ca sunt mort de beat.
- Si nu erai?
- Pai nu eram chiar mort...cum a insinuat el, e clar ca a exagerat.
- Si pentru asta trebuia sa arunci cu cheile dupa el?
- Pai el a aruncat primul cu o minge de baseball si m-a nimerit nu va pot spune unde, de-am vazut stele verzi.
- De ce-ai aruncat cu mingea aia in locul ala ? m-a intrebat domnul judecatorul.
- Pentru ca si el, cu o zi nainte a spus ca i-a vazut curul nevesti-mi, cand facea dus, ca si-a cumparat un ochean cu care vede si prin pereteti. Va rog, domnule judecator, sa-i confiscati ocheanul!
- Unde-i ocheanul?
- Pai nu-l mai am ca l-am folosit in loc de maciuca cand m-am batut cu vecinul si i-am spart lentilele ca l-am plesnit la fluierul piciorului...
- Iesiti afara!
-Ti-am spus eu sa nu-l superi pe domnul judecator, i-am soptit vecinului la ureche, ca o sa ne dea afara. Acu ce facem?
- Hai la o bere!
- Hai!
0
IC
Răspuns pentru SILVIA
1.Fondul problemei:
În comentariul făcut și care a avut ca obiect poemul „Prin..” autor „nu brublem” mi-am exprimat sincer și cât am fost eu de comprehensiv, părerea despre textul menționat iar pentru rigoarea unor posibile „conversații” pe această temă am inserat paragraful de mai jos:
„Evident există subiectivitate în ceea ce spun, pot greși, nimeni nu este scutit de greșeală însă aduceți-mi ca argument fie și propria dumneavoastră subiectivitate că versurile se prezentau mai bine în faza inițială decât acum și sunt gata să renunț.”
Regret Silvia că ai ocolit fondul problemei. Te aștept cu o poziție clară, asumată responsabil și fără echivoc și mai ales elaborată într-un moment în care forma fizică să nu poată fi invocată drept posibilă scuză ulterioară.
2. Altele
2.1. De ce am postat comentariul de două ori ?
Numai din considerente ergonomico-funcționale generate probabil de întâmplare, întâmplare care până la urmă mi-a oferit o soluție care mi se pare fericită.
Am făcut postarea imediat la rubrica păreri. Cum am constatat că nu a apărut, am postat textul și la fișierul meu, soluție pe care o voi adopta și în continuare pentru că îmi permite o gestionare ergonomică a postărilor mele relevante. Știu totdeauna unde le găsesc.
2.2. Cât privește „replica” ea se constituie într-un „argumentum ad hominem”.
Ce relevanță are pentru economia comentariului dacă sunt ciung sau nu, dacă folosesc un ton didactic sau familial ori poate familiar, că port ochelari sau nu, că am un stil prolix sau nu, etc ? Și acestea pot constitui subiecte de « conversație » dar la alte teme. Fondul problemei erau ideile exprimate de mine care, după cum s-a văzut, nu am pretenția că sunt irefutabile.
În rest ce pot să răspund unei acuzații nesusținute de inoerență ? Repun textul incriminat și care a făcut obiectul gravei acuzații :
„ Astfel imagini frumoase, originale, de fapt în aceasta se află miracolul poeziei, în originalitatea creatoare care poate surprinde un lector având „ceva de acasă” - parca Degas spunea ca dacă un tablou cade în capul cuiva și sună a gol nu întotdeauna de vină este tabloul – spuneam deci că imaginile frumoase originale pot eșua în fața lectorului din cauza clișeelor nesesizate de autor, în febra creației și deci neeliminate.\"
Te rog fă-mi demonstrația incoerenței. Bufon (oare cu doi „f” -regret nu-mi mai amintesc - ) spunea „ca omul este stilul”. Acesta este stilul meu de argumentație. Decât să pierd idei prefer să „pierd” - un fel de a spune- în planul topicii, al stilului (ca și în fraza acesta, care, te asigur, este coerentă ). Și chiar de aș fi agramat tot aș fi avut dreptul la o opinie astfel încât pledoaria ta „pro domo” pentru mine, nu are valoare textuală. Poate contextuală. Nu contextul a făcut însă obiectul comentariului meu.
Restul replicii este bazat pe o premisă falsă și anume aceea că eu înțeleg prin „clișeu”, „stil” diferențele fiind obligatoriu a fi însușite mult , mult mai devreme.
Evident că replica nu este salvată de „argumentul de autoritate” invocat prin citarea copioasă și ușor disproporționată în raport cu substanța textului replicii.
2.3. Dacă, mutatis mutandis, mi-aș propune o replică empatică aș putea să tratez ca incoerență reală textul următor pe care tu l-ai scris:
„Referitor la sustinerile tale cu privire la poemul lui nu brublem, nu voi face o contra-analiza a acestuia, asa cum ar fi de asteptat. nu de alta, dar aceasta si-ar avea locul in subsolul textului lui Andrei si nu in cel al textului tau.”
Vorbești de poemul lui „nu brublem” apoi fără nici o precizare, nici contextul replicii nu dă vreun detaliu, spui că …. „și-ar avea locul în subsolul textului lui Andrei” ??? . Textul acesta se află pe un spațiu public. Poate fi citit de oricine accesează topicul. De unde să știe că de fapt „nu brublem” este pseudonimul lui „Andrei” ? Nu era mai coerent daca erai consecventă și foloseai ori „nu brublem” ori „Andrei” în aceeași frază ? Sau chiar pierzând la capitolul stil făceai o paranteză sau chiar un anacolut, poate scuzabil, dacă fraza ar fi câștigat în precizie.
Pe de altă parte spui că „nu voi face o contra-analiza a acestuia, așa cum ar fi de așteptat.”. De ce contra- analiză? De ce de așteptat ? În ce context ? Nu crezi că este mai ușor acuzabilă de inoerență fraza ta decât a mea ?
Altă mostră de inoerență : spui : « dupa o noapte nedormita trebuie sa te multumesti doar cu asta)-te referi la traducerea din Borges. De ce aș fi obligat la un asemenea compromis ? Care să fie coerența textuală sau chiar contextuală a acestei afirmații ?
Dacă în plus aș dori să fiu și acribic aș mai remarca doar „Am a-ti punctez ….”
Dacă aș fi rău aș mai adăuga. Mă opresc însă aici cu o remarcă de tip statistic : în replica ta de 729 de cuvinte, 1276 caractere, fără spații, reprezintă text citat, dintr-un total de 3705 caractere, fără spații, adică mai mult de 34,43 %. Nu ți se pare cam mult ?
Invitația mea de a trage în pianist a fost și rămâne sinceră. Tu din păcate ai încercat să „tragi” cu un bumerang care nelovindu-și ținta…..
2.4. Prezint anticipat scuze atât Silviei cât și altor eventuali cititori pentru o oarecare „lipsă de cavalerism”. Puteam să mă fac a nu fi văzut.
2.5. Nu mă dau în lături de la nici un fel de polemică.
2.6. Ai utilizat în text cuvântul \"ergonomic\"... absolut întâmplător ?
Movileanu pe post de pianist de serviciu.
1.Fondul problemei:
În comentariul făcut și care a avut ca obiect poemul „Prin..” autor „nu brublem” mi-am exprimat sincer și cât am fost eu de comprehensiv, părerea despre textul menționat iar pentru rigoarea unor posibile „conversații” pe această temă am inserat paragraful de mai jos:
„Evident există subiectivitate în ceea ce spun, pot greși, nimeni nu este scutit de greșeală însă aduceți-mi ca argument fie și propria dumneavoastră subiectivitate că versurile se prezentau mai bine în faza inițială decât acum și sunt gata să renunț.”
Regret Silvia că ai ocolit fondul problemei. Te aștept cu o poziție clară, asumată responsabil și fără echivoc și mai ales elaborată într-un moment în care forma fizică să nu poată fi invocată drept posibilă scuză ulterioară.
2. Altele
2.1. De ce am postat comentariul de două ori ?
Numai din considerente ergonomico-funcționale generate probabil de întâmplare, întâmplare care până la urmă mi-a oferit o soluție care mi se pare fericită.
Am făcut postarea imediat la rubrica păreri. Cum am constatat că nu a apărut, am postat textul și la fișierul meu, soluție pe care o voi adopta și în continuare pentru că îmi permite o gestionare ergonomică a postărilor mele relevante. Știu totdeauna unde le găsesc.
2.2. Cât privește „replica” ea se constituie într-un „argumentum ad hominem”.
Ce relevanță are pentru economia comentariului dacă sunt ciung sau nu, dacă folosesc un ton didactic sau familial ori poate familiar, că port ochelari sau nu, că am un stil prolix sau nu, etc ? Și acestea pot constitui subiecte de « conversație » dar la alte teme. Fondul problemei erau ideile exprimate de mine care, după cum s-a văzut, nu am pretenția că sunt irefutabile.
În rest ce pot să răspund unei acuzații nesusținute de inoerență ? Repun textul incriminat și care a făcut obiectul gravei acuzații :
„ Astfel imagini frumoase, originale, de fapt în aceasta se află miracolul poeziei, în originalitatea creatoare care poate surprinde un lector având „ceva de acasă” - parca Degas spunea ca dacă un tablou cade în capul cuiva și sună a gol nu întotdeauna de vină este tabloul – spuneam deci că imaginile frumoase originale pot eșua în fața lectorului din cauza clișeelor nesesizate de autor, în febra creației și deci neeliminate.\"
Te rog fă-mi demonstrația incoerenței. Bufon (oare cu doi „f” -regret nu-mi mai amintesc - ) spunea „ca omul este stilul”. Acesta este stilul meu de argumentație. Decât să pierd idei prefer să „pierd” - un fel de a spune- în planul topicii, al stilului (ca și în fraza acesta, care, te asigur, este coerentă ). Și chiar de aș fi agramat tot aș fi avut dreptul la o opinie astfel încât pledoaria ta „pro domo” pentru mine, nu are valoare textuală. Poate contextuală. Nu contextul a făcut însă obiectul comentariului meu.
Restul replicii este bazat pe o premisă falsă și anume aceea că eu înțeleg prin „clișeu”, „stil” diferențele fiind obligatoriu a fi însușite mult , mult mai devreme.
Evident că replica nu este salvată de „argumentul de autoritate” invocat prin citarea copioasă și ușor disproporționată în raport cu substanța textului replicii.
2.3. Dacă, mutatis mutandis, mi-aș propune o replică empatică aș putea să tratez ca incoerență reală textul următor pe care tu l-ai scris:
„Referitor la sustinerile tale cu privire la poemul lui nu brublem, nu voi face o contra-analiza a acestuia, asa cum ar fi de asteptat. nu de alta, dar aceasta si-ar avea locul in subsolul textului lui Andrei si nu in cel al textului tau.”
Vorbești de poemul lui „nu brublem” apoi fără nici o precizare, nici contextul replicii nu dă vreun detaliu, spui că …. „și-ar avea locul în subsolul textului lui Andrei” ??? . Textul acesta se află pe un spațiu public. Poate fi citit de oricine accesează topicul. De unde să știe că de fapt „nu brublem” este pseudonimul lui „Andrei” ? Nu era mai coerent daca erai consecventă și foloseai ori „nu brublem” ori „Andrei” în aceeași frază ? Sau chiar pierzând la capitolul stil făceai o paranteză sau chiar un anacolut, poate scuzabil, dacă fraza ar fi câștigat în precizie.
Pe de altă parte spui că „nu voi face o contra-analiza a acestuia, așa cum ar fi de așteptat.”. De ce contra- analiză? De ce de așteptat ? În ce context ? Nu crezi că este mai ușor acuzabilă de inoerență fraza ta decât a mea ?
Altă mostră de inoerență : spui : « dupa o noapte nedormita trebuie sa te multumesti doar cu asta)-te referi la traducerea din Borges. De ce aș fi obligat la un asemenea compromis ? Care să fie coerența textuală sau chiar contextuală a acestei afirmații ?
Dacă în plus aș dori să fiu și acribic aș mai remarca doar „Am a-ti punctez ….”
Dacă aș fi rău aș mai adăuga. Mă opresc însă aici cu o remarcă de tip statistic : în replica ta de 729 de cuvinte, 1276 caractere, fără spații, reprezintă text citat, dintr-un total de 3705 caractere, fără spații, adică mai mult de 34,43 %. Nu ți se pare cam mult ?
Invitația mea de a trage în pianist a fost și rămâne sinceră. Tu din păcate ai încercat să „tragi” cu un bumerang care nelovindu-și ținta…..
2.4. Prezint anticipat scuze atât Silviei cât și altor eventuali cititori pentru o oarecare „lipsă de cavalerism”. Puteam să mă fac a nu fi văzut.
2.5. Nu mă dau în lături de la nici un fel de polemică.
2.6. Ai utilizat în text cuvântul \"ergonomic\"... absolut întâmplător ?
Movileanu pe post de pianist de serviciu.
0
IC
Erata:
În postarea :
Nume: Movileanu Email: Data: Saturday April 05th, 2003 01:47 PM
Răspuns pentru SILVIA
În loc de \"Răspuns pentru SILVIA\" se va citi \"Răspuns pentru SILVA\". De asemenea unde apare in text Silvia se va citi Silva.
Această eroare s-a produs exclusiv din vina mea - Ion Corbu Movileanu\"
În postarea :
Nume: Movileanu Email: Data: Saturday April 05th, 2003 01:47 PM
Răspuns pentru SILVIA
În loc de \"Răspuns pentru SILVIA\" se va citi \"Răspuns pentru SILVA\". De asemenea unde apare in text Silvia se va citi Silva.
Această eroare s-a produs exclusiv din vina mea - Ion Corbu Movileanu\"
0
dezbati o problema subiectiva, asta deoarece \"cliseele\" pe care tu le-ai vazut in aceasta poezie mie imi par a fi detalii care distrag atentia, dar nicidecum nu o distrug. ele pot placea unora, altii le pot gasi ca fiind \"colturoase\", depinde de cititor. mie imi place poezia asa cum a pus-o brub, dar si varianta ta e frumoasa, deoarece e mai muzicala, curge mai fluent, ca o mangaiere pe ganduri, intelegi? nu se opreste asupra detaliilor aparent nesemnificative.
nu ma simt in stare sa ma fac inteles intr-o astfel de problema, desi eu am inteles ce vrei sa spui aici. ramane sa isi analizeze si brub textul si sa faca asa cum simte el ca-i mai bine.