Ion Bogdan Stefanescu

Sărutul femeii păianjen o voce stranie mă cheamă de sub mucegaiul zidurilor în timp ce eu de ierburi scumpe amețit privesc în gol afanisit plutind la voia întâmplării pe drumul hărăzit

Îngerul de mine păzitor Îngerul mi-a sărutat gândul Înroșidu-mi visul lung strecurat În argintul scrijelit și rece Al oglinzii de Murano - Tu ești copilul meu Născut din sunetul

La priveghi - Fericiți cei blânzi! - Blândețea scăldată-n lacrimile sufletului Lacrimi de bucurie Lacrimi de iubire Din picurul luminii strecurat -

Miracolul nașterii Am aruncat cu praf de stea Ademenind căldura ta Și-nlănțuiți în Carul Mare Ne-am îmbătat cu dor de soare Ne-am depărtat de zori ce visul curmă Adulmecând amorul ca pe-o

Despre iepuri și furnici Iepurii își afundă nările reci În trupul meu aprins Uitat de vis la marginea pădurii Umbra mi-a fost furată de furnici Gândul mi-a fost dus de vânt Strigătul încă

Conversație nocturnă - Tată! Tu ești bătrân? - Pentru mine nu pentru tine da - Cum adică pentru mine da pentru tine nu? - Adică ne iubim neîncetat Eu cu disperare tu cu relaxare - Cum

Legenda cocoșului de munte Cocoșii au fugit în munte Înspăimântați că or să cânte În cinstea zilei de pe urmă Cucurigând spre Dumnezeu Căci n-au aflat nici un ateu Și de va fi S-o

Laminor și la minor lui Ilarion – Ionescu Galați Laminorul din Galați E păzit de doi gealați Ei se jură că nu fură Postul lor e sinecură Dar mai știu un alt Galați Care

Negru pe alb alb rece și mut un singur punct negru străpuns de cuvinte cu ritm sacadat... \"te iu - besc\" și albul dilatat a încremenit ca un iceberg... \"mult de tot\" \"îngrozitor de

Iadul pe pământ Norii reci și pământii Scuipă râme, cochilii Peste țeste stacojii Peste ochii

Clipa de verde M-am aruncat în brațele ierbii Iar mirosul verde mi-a pătruns în nări Înverzindu-le Greierii mi-au ros timpanele Și din trupul meu au înălțat templu Bătut în mușchi de

Flute de Pan (scurtă istorie) Într-o sfântă bună zi Cel cu ochi căprui se-opri Scrutând ager prin pustii Și zărește printre astre Arbore cu frunze-albastre Nimfe blonde ce dau

Între Laurențiu și Nichita Să strigăm AVE Nevoii de EVA Cu tiroide bete de IOD Nevoii ancestrale de DOI Numindu-mă pe mine ION Cu Narcis lâncezind în NOI Și gănd clipit

Îndrăgostit de întrebări sau întrebări de-ndrăgostit? Să fi iubit atingerea ta castă? Să fi dorit floarea albastră? Să fi lăsat ca umbra să-ți vorbească? Să fi visat privirea ta

Petale roșii Copacii îmi vorbesc despre tine Frunzele par ușor rușinate Iar păsările ne bârfesc orice gest Să ne pierdem umbra în mare? Întunericul ne-ar umple sufletele cu pești Să fugim

Lacrimi albastre De ce plâng? Pentru că piatra istovită de timp mi-a uitat numele și semnul nostru l-a uitat Când eram tânăr liniștea pietrei îmi mângâia sufletul apropiindu-mă de

Strigătul păsării uitate Fulgii de nea s-au năpustit Peste strigătul păsării uitate În colivia visului Nu mai e timp de colind Strigătul păsării uitate Zăvorește porțile Cu lacăte de

Monolog interior Am uitat cuvintele Prin care te numeam Să fi fost: Lumină!? Atunci de ce e-atât de rece-n jur? Să fi fost: Înger? Atunci unede s-a risipit dorința? Să fi fost:

La cumpăna dintre ani Neliniștea morților asmute pământul Plesnit de nepăsarea noastră Spovedită Ninge cu suflete peste copilăria Risipită în fum de frunză În amintiri șfichiuite De

Cuvântul nerostit Și viermii de mătasă pocnesc în patru zări Când ochii triști adastă pustiul din cărări Mirosul se miroase pe sine tulburat Auzul se izbește-n timpan neacordat Iar trupul

La marginea zilei Cândva, demult la marginea zilei am întâlnit un orb frumos și mândru asemenea unei statui zămislite de mâinile Marelui Arhitect al Universului - Sunt albe, nu-i

Cinismul pământului în amintirea zilei de 11 septembrie 2001 atentatele sunt ca o primenire a lutului saturat de atâtea ploi incolore

Despre calul meu Din aburul frunzelor s-a desprins un zâmbet cu ruj metalizat de vișînă putredă Nu mi te închipuiam atât de frumoasă și albă ca o sfântă cioplită de crivăț Impresurat cu