ion a

ce mi se pare interesant este ca fonturile si deformatiile aplicate putinelor cuvinte contribuie foarte bine la imaginea de cosmar. acel *se facea* are o calitate ferala, amenintatoare, surprins in lupta finala, gata sa fie absorbit de Maelstrom. semnul de intrebare ascuns in colt relativizeaza experienta oferind posibilitatea trezirii finale, a reasamblarii lumii intr-o forma coerenta.

incepe sa se contureze o imagine de ansamblu asupra subiectului nostru. poate n-ar fi rau, daca toata lumea e de acord, sa consolidam toate articolele, linkurile si comentariile pertinente intr-un singur post (Ynightmare, Neisa, Magul, Aryamann). pot sa o fac eu daca vreti, sa-mi spuneti si unde sa le incadrez si poate sugestii de redactare (eseu, editorial, tehnica?). sau daca vrea altcineva sa se ocupe, cu atat mai bine :)

autorii de articole/comentarii pot posta aici linkurile textelor pe care doresc sa le adauge

apoi mai putem adauga pe parcurs linkuri, referinte, etc.

foarte bune si informative amandoua. speram sa tii *atelierul* deschis in continuare...

nu stiu daca suspiciunea lui Pan este indreptatita, in orice caz efortul *jalbelor* era demn de o cauza mai buna. de exemplu, il puteati folosi scriind chiar d-vs un eseu despre postmodernism.

la un moment dat, persistenta devine pisalogeala curata...

mi-a amintit de stereogramele de acum cativa ani, probabil de aici sugestia 3D. Un haiku sugestiv in titlu, grafica impecabila, sarpele bine ascuns in tablou, doar cat sa-i presimti amenintarea

felicitari!

voi posta curand un articol despre animatia simpla, cum e cea folosita de Ana Maria Uribe, pomenita in comentariul Stefanei

cred ca sunt mai multe neintelegeri legate de poezia vizuala/kinetica datorate in parte noutatii, in parte unor asocieri preexistente in subconstientul publicului. cred ca in mintea *cititorului* are loc o dubla ecuatie unde medii diferite = sincretism iar sincretism = opera. intr-adevar, in opera clasica, scenografia, costumele si regia ofera *chei* pentru deslusirea naratiunii. insa toate aceste chei (inclusiv naratiunea) nu sunt decat *ilustratii* sustinand esafodajul comun al mediului care este muzica. poti asculta foarte bine Don Giovanni pe un CD, fara sa pierzi prea mult din experienta pe care ai avea-o in sala.

arta electronica merge (ar trebui sa mearga) pana acolo unde textul (sau alte elemente) ar deveni aproape imposibil de inteles in absenta celorlalte: imagine, sunet, miscare, interactiune

altfel spus, nu este vorba de un colaj intre diferite medii ci de un contrapunct unde mediile sunt folosite ca voci diferite cantand aceeasi piesa

arta traditionala va fi intotdeauna limitata de factorii lumii *reale*: diapazonul vocii unui tenor (distanta de la nota cea mai grava pana la cea mai acuta pe care poate sa o intoneze), agilitatea cu care un actor poate sa se miste, limitele mecanice ale sculpturii kinetice, etc. etc.
in arta electronica singura limita este capacitatea umana de perceptie, si chiar si asta doar temporar. deja exista implanturi cerebrale capabile sa miste cursorul unui mouse pe ecran doar *gandind* miscarea.

multumiri Neisei pentru text si linkuri

un articol binevenit

multumiri Alma, Omer, Magul pentru relatari, bune si asa, pe ciugulite...

felicitari Orianei (sper sa le gaseasca...) si tuturor leoaicelor si tigrilor de pe site

stelute, stelute, stelute pentru poezie.ro!

o foarte ciudata detasare a scriiturii cumva cuplata cu o intensitate a emotiei deseori sfasietoare (Ana in labirint).

uneori propozitiile se succed in sentinte scurte, fotografice, fara artificii, insa patrund in intimitatea cea mai adanca a scenei descrise (Bezna).
alteori avem o naratiune compusa din scene delicate, suave, intercalate cu metafore uluitoare (credeam ca esti o consecinta a faptului/ ca traiesc - Aveam ochii albastri)
mai toate emana o caldura aparte, o certitudine ca autorul participa total la viata propriilor poeme.

inca nu le-am citit chiar pe toate, dar vreau sa-mi mai ramana ceva pentru maine :)

La mulți ani!!! Spor!!! Tot ce-ți dorești!!!

delectabil exercitiu de calambur, (auto)ironie fina, dicteu (semi)automat in succesiune alerta, fluida, ajungand fara piedici in intimitatea ultima a emotiei care este identificarea.

exasperarea limbajului de a nu putea fi una cu intelesul nici macar atunci cand vorbeste despre sine insusi

ma bucur sa vad cu nu ti-ai pierdut deloc mana, aceeasi verva si tensiune ideatica m-au insotit pe tot traseul poemului.

*fara stiinta de a fi bune iluzii/ sanii si picioarele lor frumoase/ imi spun la fel de mult/ ca pantecul zeului/ imobile in tipatul lor rece de statui/ cenusii sunt, la fel ca absolutul* mi se pare cam stagnant. *zeul* apare cumva ex machina, nu prea ii vad rostul.

*sunt mai puternic decat iubirile mele/ mai viu decat insusi Walt Whitman/ trupul meu mirosind a fum/ nu danseaza dupa ritmurile stranii/ ale deznadejdii* parca e prea retoric, chiar considerand ca inchide paranteza deschisa la inceputul poeziei.

in schimb, strofa a doua mi se pare fara cusur, cred ca de fapt nici nu are nevoie de prima.

drumul de o suta de leghe incepe cu un pas...

zic si eu ca un singur pacat este de neiertat in arta: anume sa plictiseasca. asta e probabil motorul care a creat si continua sa creeze curente noi si experimente.

cuvantul scris pierde tot mai mult teren in noua lume, din ce in ce mai dominata de videoul muzical, video games, chat-room, film. computerul si internetul joaca un rol deja decisiv in productia noii culturi. insa internetul nu este numai un fenomen tehnologic ci si unul de optica, de asamblare diferita a lumii.

exemplul cel mai potrivit il ofera proliferarea de software *shareware* si *freeware* unde programatori din toate colturile lumii contribuie cod la acelasi program. este foarte probabil ca se va extinde si in plan cultural-artistic. vom avea de a face cu un fel de folclor transnational, unde animatia unui artist american va fi *grefata* pe muzica unui compozitor suedez iar unul sau mai multi programatori din Japonia vor transforma intreaga experienta intr-un *game* electronic, jucat de unul sau mai multi participanti in *virtual reality*.

poate ma hazardez putin, insa cred ca viitorul artei este video game-ul.

vom avea de-a face cu un sincretism multidimensional, antrenind planuri intregi, tangibile, ale realitatii, iar nu doar segmente inguste. altfel spus, nu numai diferite forme de arta/cultura vor fuziona, insa cultura insasi va fuziona cu segmente largi ale vietii.

revenind la noi, sigur, suntem doar la inceput, insa e foarte important ca am pornit la drum de timpuriu. si stiu bine ca Neisa nu se va opri aici, urmatorul pas este Flash care poate sa produca animatie si sunet intr-o forma mai economica (dpdv al spatiului si traficului pe net) decat animatia traditionala :)

lucrarea de acum imi place foarte mult, ni se ofera o *harta* a emotiei estetice, deschisa explorarii si interpretarii individuale.

venit cam tarziu, nu am mare lucru de adaugat. o mahmureala provocata mai mult de imposibila nevoie de a fi treaz, de-a asambla din nou si din nou un acelasi eu plin de incertitudini, din materiale suspect de nefamiliare.

bravo!

devin deja mai elaborate, mai puse in scena, incep sa le vad mari, inramate, un fel de afis-tablou-poem
poate ai putea angaja si fonturile, folosind mai multe marimi culori si formate. multe locuri unde poti sa le gasesti free, unul din ele este la http://www.fontmagic.com/

noroc, spor si toate bune!

ma furisez si eu pe urmele lui Nexus si zic: il admir pe Liviu pentru *coltosenia* declarata si mai ales pentru faptul ca o face stiind bine ca isi atrage prejudicii. si pentru ca e gata intotdeauna sa admita ca a dat-o in bara, atunci cand e cazul.

despre poeziile de aici, cel mai mult mi-a placut *cineva aprinse lumina/ continuand sa vorbim/ nu mai intelegem nimic*. eu am vazut aprinsul luminii ca un gest simbolic, poate gresesc: odata revelat intelesul/adevarul, cuvintele nu mai pot decat sa-l intunece

foarte reusita, bravo genu

putin stinghera rima *fosnitor... amintitor*. poate *un reflex al amintirii* ar fi la fel de eficace, rima nu pare sa fie un element definitoriu al acestui text decat in final.

excelent spus *pandind nasterea lui/ incordata/ cum se amana*

un dialog platonic cu timpul, prizonier siesi intr-o capcana circulara