11. liniște de toamnă

Îmi place tonul grav, dar simplu, din poemul tău, maniera aceasta de discurs neepatant.
E un poem care dospește.
Regret, însă, finalul, care mi se pare dezacordat, acel "miroase a tine când zâmbești" e comun, nu știu de ce, mi-ar fi plăcut așa: miroase a tine când zâmbesc... Peste liniște, peste mica moarte, aș fi văzut un sens cald, cald, cald.

Mulțumesc mult pentru comentariu. Ai dreptate cu finalul. Îl voi modifica.

eu unul l-aș vedea tot așa, dar fără repetiții

"mai e și mirosul ăsta
a lume care în sfârșit se împacă
a prea multe frunze în cale
a ceață și-a focuri pe dealuri
a tine când zâmbești"

în rest, n-am ce să-i reproșez...
cu plăcerea lecturii