confesiune

Doamne, mi-am pierdut calea lactee. de câteva ori m-am aplecat prea mult peste margini eludând legile fizicii, dar nu și legile tale.

cândva am avut și o intenție care oricum nu mai contează. zburam cu ea printre diverse lucruri prea lungi sau foarte grele

fără să știu că un zbor nu se măsoară. punct.

cred că am într-o coastă un bărbat care se zbate între adam și eva plângând. nu-i văd niciodată chipul

noaptea mă rog pentru el într-o limbă interzisă. Dumnezeul durerii mă aude și ne mai dă câte o rană apoi ne iartă zâmbind.

uneori Îl văd. stă și El aplecat prea mult peste marginea unui cer cam violet. se transformă în metri pătrați de eternitate. acestea sunt zilele cele mai triste în care ne dorim prea mult să fim tineri sănătoși și bogați.

de la o vreme orbii cântă serenade sub streașina casei mele de os. eu le arunc pâine și sare. ei se prefac în porumbei.

dar aș prefera să fim toți pescăruși, Doamne.