17. gate 2

eu nu prea cred în plecări. cred în diverse alte chestii cum ar fi aceste mici explozii tactile atingerile întâmplătoare când așteptăm resemnați la gate 2. când lumea încetinește puțin chiar acolo unde noi așteptăm împingând timpul ușor spre nord citind tabele complicate pe monitoarele imense ale aeroportului eu neînțelegând niciodată prea clar ce e de făcut în timp ce tu ești mereu bine informat. nici nu-mi mai bat capul să aflu ceea ce tu știi deja. ne completăm de minune eu nu mai plec am ajuns aici în orașul ăsta cu nume prea complicat în care tu locuiești doar cu mine mai mult noaptea când ascensoarele urcă în cer și când noi nu alegem niciun nivel din toată infinitatea lăsăm să vedem ce se întâmplă dacă nu apăsăm niciun buton tu cred că știi deja. dar eu nu te întreb nimic. tu știi.