Jurnal
12. jazz la radio guerrilla
21
1 min lectură·
Mediu
când te aștepți mai puțin lumea începe să pâlpâie încet
ca o lumânare din aia mică pe care o puneam noi să ardă când ascultam jazz la radio guerrilla
lucrurile bune vin pe neașteptate
ca moartea
pe care deși o aștept de când mă știu
mă ia mereu prin surprindere
și mor de o mie de ori
la fel de mirată
la fel de nesigură
în obscuritatea ciudată întreruptă doar foarte puțin
de lumânarea aia a ta care arde nu se știe cât
după ce noi adormim
023411
0
încep printr-o mărturisire: cum nu cred în "obiectivitate", comentariile mele comportă grade mai mici sau mai mari de subiectivitate; în fața acestui text subiectivitatea mea este maximă, deoarece mă număr printre aceia care, în "momente intime" ale vieții (indiferent de natura lor), aveam obiceiul să fixez o lumânare pe un disc de vinil și să urmăresc cum umbrele păreau a se naște din chiar pântecul muzicii; ajuns la final, acul pick up-ului "sărea" la nesfârșit, amintindu-mi parcă de faptul că la fel și zilele noastre; vine o vârstă de la care totul pare să se repete și tot ce a fost altfel e ceea ce se va fi fost cântat/ trăit (am ales Future-in-the-Past pentru sugestivitate); când somnul devine echivalentul morții, încremenirea e inevitabilă, nici măcar un incediu nu ne-ar mai putea trezi.
(np. aș renunța la "o mie", extrem de uzitat)