tot un fel de legendă

orașul își trage cu de-a sila tramvaiele galbene noi ne tragem zilele pe linia moartă ne trezim stând la cozi imense în care împletim tot ce ne-a mai rămas cu aceste pierderi de memorie nu mai știm care pe care. mai așteptăm. mă simt amenințată cu moartea ta. e un șantaj care mă aruncă într-un fel de lehamite. poate că toți călătorim fără să știm. de la o vreme în vitrine cresc mări cu briza lor veșnic interzisă pentru mine. îmi lipesc nasul de sticla lor groasă. sunt peștele opac din acvariul dorințelor mele. poate și asta e tot un fel de legendă orașul acesta trage asfaltul de sub tălpile pensionarilor doar tu rămâi agățat de scara tramvaiului victorios și sângerând cumplit ca un gladiator înjurat în gând de ultimul vatman.