împreunări defensive

printre noi mișuna un timp care nu era al nostru; nu o clipă sau două, ci o entitate gregară și târâtoare ne învăluia cu forfota ei pânditoare... ne priveam printre gene de teamă să nu ne observe lighioana de clipe, șarpele de zale și scrum să nu ne muște de inimă, să nu ne blesteme cumva cu riduri și boli lungi și grele... adormeam nemișcați înlănțuiți în statuare și atemporale duminici ale trupurilor ce ni se recunoșteau în taină, învățau vibrațiile interioare ale celuilalt în împreunări subtile ale citoplasmelor; încet, încet ne recompuneam într-un singur zigot fericit, care dansa pe ritmul încă păgân al facerii lumii...