ioana matei

povestește cu precizie rezultatul autopsiei cand \"mai pleacă un om\"...un text in care cuvintele sunt ca niste ghiare ce sfasie...
\"3.12. mă înțeapă ochii lumina e un cuib de albine amorțite storc fagurii chipul tău îmi încleiază degetele.\"

poate nu e locul, dar se naste in mine intrebarea: tu de ce scrii, Emilian?...sau pentru cine?...paradoxal, desi e multa dureroasa traire aici, in urechile mele poemul striga asa:
*La stanga
la dreapta
la stanga, soldat
tot mai departe de tine!*
iar generalul e cel care scrie...

neînțelegerea...(poate să ceară iertare)...

tocmai ți-am citit comentariul...nu știu cine ești dar m-ai făcut să râd...are și neânțelegerea înțelegere farmecul ei (poate ușor dezmățat...)vezi ce frumos ninge?...miroase a dimineți si a nucă...mulțumesc...

ca o tacere inalta ce n-a purtat niciodata un nume...in ciuda muririi descrise, prin el (deasupra) chiar curge nemurirea...in \"noaptea asta\" frumoasa tanguire de sine !...

foarte subtil mesajul poemului tău, Ioana...aproape periculos de subtil...tot despre moarte...și înca ceva...*știutul* \"fără tine\" mereu îl alungă \"pe unul din altul\"...iar noi nici măcar nu ne dăm seama de asta...teama de \"fără tine\" înseamnă de fapt \"fără tine\"...

pentru a LEX...exista o stransa legatura intre context si interpretare...contextul rafineaza interpretarea iar interpretarea genereaza un context mai evoluat...si nici vorba de oboseala...zambet: ti s-a pus pata pe mine? \"de ceee\"?

ma gandesc acum la ce am citit undeva, cum ca daca rupi un fir de iarba stie tot universul...e un mesaj cutremurator ce mi-a ramas infipt in memorie...si aici par sa existe legaturi intre lumi diferite, parca un eveniment ce se produce intr-o lume declanseaza (sau se afla in stransa legatura) cu un eveniment corespondent dintr-o alta...aici apare lumea stelelor si lumea broscutelor...si inevitabil, broscuta e influentata de stea...cine stie, poate saltul ei in lac are ca impuls initial nevoia de inalt si taie linistea cu un semn de intrebare...frumos...

si un titlu interesant ca imaginea unei povesti despre Doi intr-o oglinda stramba, ce deformeaza...de exemplu ea poate sa preschimbe natura intr-un spital imens, in care sensul vindecarii s-a pierdut de multa vreme, scufundat intr-o falsa idee despre alb...si eu imi doresc sa ninga...sfant... un text profund si greu de mesaj...felicitari...

cuvintele mele...stii ce e minunat? ca zborul fluturelui niciodata...multumesc pentru sinceritate...

de multe ori trist, personalele ne-arată goi...în oglindă...atunci poate că ar trebui să ne amintim și să discernem corect între vis și realitate...teme profunde...m-am bucurat să descopăr (cu uimire) o autoare (cel puțin) interesantă...

ametitoare curgerea poemului tau prin efemer spre nefiinta...eu cred despre rolul unui adevarat creator ca e acela de a crea punti intre lumi, de a cobori mesajele unor lumi inalte, la care el are acces, in lumile de \"dedesubt\", invers niciodata...Constantin Brancusi a avut intuitia geniala a \"coborarii\" zborului, inaltului, sarutului, tacerii in piatra...astfel pietrele au inceput sa invete aripa, cerul, iubirea, misterul...

tie-ti place sa plangi? nu mi-as dori in ruptul capului sa imprastii suferinta...sau poate-ti place ironia... ar fi mai bine...si intr-un caz si in celalalt iti voi raspunde la fel: am incercat sa atrag atentia asupra unei \"evidente\" pe care eu o consider foarte importanta... care este extrem de simpla si accesibila dar pe care o neglijam...multumesc de trecere...indiferent care, intentia ta a fost superba...si inca ceva...aici nu e un haiku, textul e incadrat la \"personale\"...stiu ca nu e poezie...

aici vulnerabile, cuvintele se ghemuiesc și strigă după \"celelalte lucruri pe care n-am să le știu niciodată\" și care la randul lor se-ascund într-un ghem...\"parcă aș traversa strada înainte și înapoi înapoi înainte ca și cum nu m-aș hotărî unde merg\"...textul tău trăiește, Alice!

daca asta te poate ajuta sa intelegi ceva...imi cer iertare pentru raspunsul tarziu... o gripa rebela mi-a amintit \"launtrice arderi\" si m-a tinut departe (doar) de minunile tehnicii...ai perfecta dreptate vorbind despre latura lirica a poeziei...recunosc (chiar daca eu nu prea reusesc sa le scriu) imi plac minipoemele...cele cu adevarat inspirate...ele pot condensa mari adevaruri, le pot retrezi in noi...pot deschide orizonturi, pot chema intrebari sau stari ce ne ajuta sa ne redescoperim...permit o buna focalizare asupra mesajului...pot fi perle de intelepciune...
despre \"soricelul\"...e un text incadrat la personale, l-am scris dintr-o suflare, necajita fiind de acele neputincioase si atotstiutoare \"priviri\" ce-l definesc pe Dumnezeu, de fapt negandu-l...\"soricelul\" nu e poezie...daca a reusit sa-ti transmita ceva ma bucur...
oamenii sunt taine...
ti-am citit si celelalte doua comentarii pentru care iti multumesc...

sa spun in alt fel, prin mai multe cuvinte, ca taina priveste cu ochiul de sticla...multumesc de trecere, Alexandru!

\"dacă\" privește cu ochiul de sticlă și miaună \"știute\" primăveri...totuși:
\"Iarna lumânări se aprind în inimi
Cu tandrețea unei vieți nesfârșite
Iarna copiii se nasc mai frumoși
Luminează în brațele îngrijoraților
părinți\"
cu tot frigul povestit, frumoasă și caldă mărturisire de suflet...

cuvinte ce ma duc cu gandul la o trecere a \"negrului\", in etape, de la amar la dulce...textul pare sa stea sub semnul povestii despre lupta cu durerea si frigul...in cele 365 de femei vad 365 de priviri diferite ale barbatului ce redescopera permanent femeia din \"aceeasi\" femeie...\"ca să nu uiți trebuie să te doară.\", o alta idee grea de sens...interesanta si durata de \"patru ani trei luni și două zile.\" a invatarii lectiei durerii... parca ar fi trei trepte...daca reusesti sa parcurgi cei patru ani, miraculos ca o clementa, se produce saltul pe o noua treapta, ce tine doar trei luni apoi inca un salt pe o alta treapta ce tine si mai putin (doua zile)...cam asa privesc ochii mei aici etapele unei purificari a iubirii/durere...

despre mine...nu stiu de ce...unele forme de zambet ma indeamna la tacere...drum bun \"intr-0 trecere lina\" peste \"epiderma lumii\"!...

\"lănci de lumină\"-\"lănci de scârbă\", \"dragoste\"-\"ură\" opuse forme de manifestare ale aceluiasi *aspect*... \"Picătura de liniște invelită cu atâta neliniște că nimeni nu o poate ghici.\" este aici inimă iar marea, ca o imensa trecere spre netrecere, inghite veninul...Tac șerpii crescand piramida...un text foarte interesant...

o lume întreagă (visand efemerul)...așa am citit...minunată universalizare...ființa-suflet expansionată...frumos renaște cuvantul doar...și aduce cu el încantare...