Deducție

Daccă-i bumerang, bumerang să fie. De fapt, pe bune. Ai reușit să trezești un fior neobișnuit în primele 5 rânduri:

\"Dumnezeu
devenit cerșetor
mi-a cerut un bănuț...
i l-am dat...
(știu că era EL...)\"

Și brusc reduci totul la cochetăria cu Doamna Lună, în cu totul alt registru, copilăros-romantic. Nu, nu cred că e neapărat să schimbi. Pur și simplu, gândește-te la starea pe care ai știut să o redai mai înaite și care avea și acea surprizătoare precizare:
\"(știu că era EL...)\"

Bumerangizare plăcută în continuare.

imi vine sa-ti zambesc poznas...

nu incerci sa inglobezi si ultimele doua randuri, care sunt cheia? Cu siguranta, vai mie, n-am reusit sa-ti duc gandirea acolo! Era vorba chiar despre Dumnezeu (el si EL). De fapt, mi-am dorit sa amintesc o universala complicitate ce trece pe langa noi in fiecare zi (incercand sa trezeasca, poate in cele din urma, chiar si cu palme!)

Dacă ai șterge măcar cuvântul \"Doamna\" și ai scrie luna cu l ai scăpa de tonul accentuat naiv. Muncește, ioana, ca să exclami apoi satisfăcută că munca obosește!

din gandul tau mare, ma stinghereste, Ioana! Nici vorba de infatuare in ce-ti spuneam! Doar sugeram presupusa mea neputinta in a slefui. Si poezia e piatra pretioasa indelung slefuita. Poate de aceea nu voi putea sa scriu. De incerc sa slefuiesc simt ca pierd si bruma de raza de la inceput.
Despre textul de aici: am scris Doamna Luna ducandu-ma la starea de copil pe care o simt intalnindu-l pe EL.
Dar daca tu spui ca nu e bine, te ascult!