când...

Deși e sesizabilă factura sentențioasă a versului, totuși, voi continua să spun, până vei înțelege, că aceasta nu e literatură. Nici măcar antiliteratură. Chiar dacă (nu-i așa?!) \"cuvintele-călău\" s-a întâmplat să omoare \"doar cuvinte\". Oare? Ființa nu poate fi în afara cuvântului, tăcerea e tot o execuție a cuvintelor nespuse. Și, mă rog, se poate glosa mult în jurul câtorva cuvinte, dar în van.
Scoate cuvintele din prăpastia uitării, nici nu-ți dai seama câtă poezie moare astfel în tine.

uit, George Pasa!...doar cuvintele!...

acele cuvinte călău!

ce-ar fi sa renunti la ironie???...de exemplu la *aia* cu \"orice mister e mare\" sau la asta ...cucu: \"\"cuvintele-călău\" s-a întâmplat să omoare \"doar cuvinte\"\"...in mine nu exista prapastie...dar, *uneori*, \"simt monstruos\"...cuvinte... si nu-mi *doresc* asta...

sa vorbesc despre uitarea/degradarea/otravirea cuvantului chiar de catre el insusi...atunci cand dispare poezia... in sentinte...si despre cuvantul rau care nu are nicio putere asupra inimii...\"Ființa nu poate fi în afara cuvântului\" cata dreptate ai!...dar tacerea nu e \"o execuție a cuvintelor nespuse.\"...tacerea *mea* nu inseamna a nu spune...tacerea e (si) cuvantul care iubeste...iar iubirea e (si) cuvantul care SE rosteste...