Ioana Geier

Pe marginea chiuvetei o jumătate de pui ajunsă os peste os sta împănată cu pâine mucegai gumă de mestecat baloane sparte și dopuri de bere copila avea un tată necunoscut și o mamă

Un copac negru singur ia tot erosul din capul meu zvăpăiat și singur vin doar să te acopăr să-ți strecor sub tălpi stânca trufașă iar la piept un șarpe ligav cu viața și moartea îndesate în

primisem rol principal prin mess în serial cu vilă și tufe de agriș de la Starsky pentru că avea frică de scrâșnetele melcilor reprobam corsetul de virgină într-o zi a cumpărat loc pentru

Bărbații de afaceri moderni rar își ascut spermatozoizii rar ajung să le sarute popoul la fiecare afacere își fac rost de picioare lungi crescute la marginea sufletului unor femei

Ninge semiobscur din pianul de deasupra curge ceva Bach doar cât să nu-ți înghețe inima pe colțuroasele gânduri te-ai micșorat înlăuntrul tău din absențele altora ori din prezențe te-ai

Deasupra sufletului căutând refugiu se-ntorc ninsorile fără cusur fără rugină soarele e-ncet sub fluturii cerului sunt abstractă cât nici să te mai fac rege peste așezământul meu și

Trupul ei l-ar fi făcut sătul într-una din nopți în camera unde pasărea liberă mirosind discret se privea din nou în oglinzi tocmai alunecările de la frunte spre tălpi zig-zagurile

Mama trudea ca-ntr-o poezie celestă sfărâmând bulgări din miez de grâu înaintea zorilor ochii-i de azurit luciau în flacăra vreascurilor puse pe bocet între cărămizi în dreptul fiecăruia

S-a făcut albastru până dincolo de vioară pun pe umerii tăi imponderabili tăcerea palmelor lipsite de prejudecăți și ecoul cu răbdarea în sânge din strâmtoarea gongului prin care alerg să te

Am ținut ascunsă în mine într-o rochie galbenă dansatoarea oh,acoperișuri de onix în zafirul cu adieri concentrice- acolo-i Tel Aviv ! zvâcnesc din tăcere țipând sălbatic, într-un nou

De parcă n-ar fi avut trai bun de mult sta o cucuvea în mijlocul fețelor mânjite de întrebări captivă își culcase definitiv capul cu ochi imenși pe mit aripile ei atingeau fluiere

Nicio șenilă de tanc nu l-a atins în al doilea război mondial niciun glonte odihnească-se-n pace Amin de Crăciun va avea păsări vesele mereu păsări ce apar și dispar între globurile

Când avea picior de felină micșora tot să-și rostuiască tărâmul noaptea cobora bărbați imperceptibili chiar din văzduh în taină le punea pe grumaz capete de sticlă și-i proba cu rochia ei

Totul părea normal tu strigi golul interior mă face să strig înspre tine, Wenhai tu ceri să-mi spui mama când proprii copii urăsc să mă numească astfel hai că mi se rupe firul... nu mai scot

Vânt turquoise în răsărit o mierlă dichisită sfâșie aura bătrânului copac îi diminuează griul interior și odată cu el prind chiar eu alte gânduri sânge nou vrednice oase zburd prin

Înalta lună colorează ambiguu întunericul materia migrează fără țintă antrenând fluturii culturiști să ne lase din spațiu cineva în jur regenerează jertfind pianul după un adio ratat iar eu

Orzul s-a copt! Grâul se coace! Vin ploi puternice la noi și toată recolta ni se distruge pe câmp! N-am combină,mamă,n-am cu ce secera!\" \"În rest,ești sănatoasă,nu?\" \"Treabă multă,treaba mă

Amurg netrecut prin Katharsis umbra rade-altă umbră poeții stau cu ochii întredeschiși plini de vini pe clitorisul veșniciei în casa mea de un alb gigantic devin o ființă mică

Câinele cu măduvă albastră păzea pe Dumnezeu... fratele meu aducea femei cu gânduri-sferă le așeza universal și tot acel tremur nu se oprea nu se oprea... căci fratele meu este mutat

rămân pe zborul de est al cocorilor în camera în care îmi țin ro-ge-gândurile și gutuile de galben absolut înfipte în fereastra copilăriei cu mușcătura nesigură de pe sânul mamei pentru care

Soarele aruncă razele lui pătate în mulțimea de griuri iar tu treci înafară pragul ca un pui blând al fiarelor pădurii cineva ori numai tăcerea se va lipi de spatele lucios se va excita

Tandru ca un șacal în simplitatea cerului verde sângerând în propria-mi lacrimă pic și nu mă vede nu, nu-mi programați penetrari în matricea premonițiilor, nu încă, să-l pot face mult

Sternul tău mi-a contorsionat şi ultima violină de la Echinox aud scrâşnetul epidermelor pe apa oglinzilor interioare dar gongul se rupe tot algebric pe orgolii pas de flamengo

Atât de departe venind după somnul curmalilor... neauzită ruptă de sete cu mâini din interior să mă-ncerci de lumini.