instant

exilată în propria mea limbă
mă strecor printre oameni
zornăind particule mici de aer
în pumnul strâns
vorbesc
dau din coate
lovesc
înaintez numai
dar nu aude nimeni
nimeni nu simte ceva
în mulțimea cleioasă
liniștea se zbate în gesturi
guri deschise
grimase
muțenie desăvârșită pe o lume
care pare c-ar vrea să spună ceva
un animăluț timid
ieșind dintre blocuri
ne privește
pe mine
pe ei
înnoadă o legătură suavă
/existăm/
pe care o spulberă fugind înapoi
ca pe o păpădie atinsă
în treacăt



©Dumitru Ungureanu, \"Linii\"