Ioana-Cristina Teodorescu

Beau o bere și mă fut în ea de disertație. Pentru început. Pentru mai târziu, mi-e dor de perioadele alea în care ești orb de iubire Și surd de iubire Și al dracului de prost și de fericit de

Mănânc supă la plic dintr-un bol de cristal și mă gândesc cum în el ar fi mai potrivit să stea niște trufe, Niște bomboane franțuzești de ciocolată cu mentă, sau orice altceva. Și tu-mi spui cât de

Aș vrea să îți scriu o poezie de dragoste, Doar că nu mai găsesc niciun pix, niciun colț gol de hârtie Și nici dragostea. Toate fututele alea de momente în care aș fi putut parcă să respir o

Nu cred că mai am un cap pe umeri, Iar dacă stau mai bine să mă gândesc, așa fără cap cum sunt, Nu-mi amintesc să fi avut vreodată mâini. Sau picioare. Încadrată între cer și pământ, între singura

Trăim într-un dadaism perfect cosmetizat, tu și cu mine. Asta știai de dinainte să vii. Dar dacă tot ești aici, întinde-te pe pat, cu capul spre geam, jur că n-o să te ating. O să stăm așa,

Părul meu nu mai găsește culoarea mâinii tale De-asta mă vopsesc. Într-o încercare disperată de-a te recrea, Îmi schimb parfumul, nuanța unghiilor și obiceiurile. Carnea mea nu mai miroase a