Dezbrăcat de Acasă

Beau o bere și mă fut în ea de disertație.

Pentru început.

Pentru mai târziu, mi-e dor de perioadele alea în care ești orb de iubire

Și surd de iubire

Și al dracului de prost și de fericit de iubire.

De diminețile alea în care lui nu îi pute niciodată gura și ea e mereu așa de frumoasă nemachiată,

De zilele alea de vară în care el nu miroase niciodată a transpirație și ea poate face oricând plajă nedepilată,

De nopțile alea în care faceți sex îmbătați de bere și iubire, fără duș înainte sau după.

Mi-e al dracului de dor de toate porcăriile alea mărunte, de certuri și de oale întregi de mâncare aruncate pe geam pentru că filmul ăla blestemat nu s-a downloadat până la ora mesei.

Mi-e dor de magneții ăia de frigider așezați într-un anume fel, așa încât să formeze alintul pe care îl știm numai noi,

Mi-e dor de post-it-urile lăsate prin casă cu scuze pe care nu le mai cere nimeni,

Cu mesaje de dragoste mai dulci decât toată înghețata pe care-o bag acum cu de-a sila în mine și nu îmi ajunge.

Mi-e dor să mai lipesc un bilet de tren personal rece și întârziat în caietul cu amintiri,

Să primesc o floare pe care să nu o detest, de ziua mea și fără nicio ocazie specială.

Mi-e dor să dorm cum dormeam, să trăiesc cum trăiam, să mă mai simt o dată odihnită de atâta viață.

Mi-e dor să mai merg noaptea pe străzi până simt nevoia să mă descalț, să-mi scot pantofii, să dansez și mâna să-mi transpire într-o altă mână

A ta, pe drum spre Acasă.