Ioana Bogdan

Asa cum spunea Dodu intr-o poezie care l-a facut si celebru, \"dincolo nu e nimic\".

Pornind de la aceasta propozitie, \"dincolo de modestie\", inseamna cu adevarat \"fara modestie\", deoarece \"dincolo\" anuleaza orice caracteristica a modestiei.

Desigur ca a afirma foarte ferm ceva presupune nesovaiala, dar in primul rand negarea a tot ceea ce se opune afirmatiei respective.

Sa luam un exemplu “afirm ca sunt om si ca pot face tot ceea ce omeneste este posibil”.

Eu am inclus aici certitudinea de a fi om plus calitatea de a fi omenesc. Am fost modesta?
Daca as raporta trasatura de a fi uman, la aceea de a fi de o alta origine, superioara umanului, da, as fi modest.
Dar, intrucat raportarea mea se face in limitele lui “a fi om”, atunci inseamna nu am fost modest, adica nu am afirmat mai putin decat sunt, nici ingamfat, pentru ca nu am afirmat ca sunt mai mult decat sunt.

Am fost constient de limitele si totodata de posibilitatile mele.

Dincolo de modestie si de ingamfare, afirm ca sunt om si pot face tot ceea ce este omeneste posibil.

Eu vrea sa spun de fapt ca modestia merge mana in mana cu ingamfarea. Modestia, vazuta de prea multe ori ca o calitate, nu este altceva decat o varianta a ingamfarii.

Orgoliul-cel mai mare spectacol uman, spunea Camus. Am preferat mereu orgoliosii, modestilor. Pentru ca primii, spre deosebire de ultimii, nu-si ascund ingamfarea, nici imbratisarea “omenescului”.
A accepta ca esti om, cu tot ceea ce implica acceptarea, este cel mai maret gest pe care-l putem face si asta, paradoxal, dincolo de modestie, dincolo de ingamfare.

Draga Nexus,

Ma linisteste si ma incanta atat de mult sa-ti citesc gandurile vii si nealterate si prin ele cele ale unei generatii de tranzit aflate cu capul in nori si cu picioarele tot in nori..., cu un picior in iad si cu celalalt in rai..

Preocuparea ta in ultima vreme a devenit fixarea unor notiuni pe care noi le avem deja. Un fel de ecou care se intoarce spre noi si ne izbeste cu atata putere, incat ramanem uimiti; nu, nu e asta vocea noastra. De aceea eu te apreciez, pentru ca vibrezi cu noi, simti pulsul, reactionezi.

Dar nu asta vroiam sa spun. Eu vroiam sa spun ca tu ai dreptate in cel mai mic amanunt. Si mai vroiam sa-i raspund lui Radu si sa-i enunt o formula simpla din viata prin care toti cei ce pleaca cu inima stransa, aceia se vor intoarce. De ei e nevoie, nu de ceilalti.
Mai mult nu stiu nici eu si cine poate sti.

I-a scapat lui Atman steluta, am prins-o din zbor si am asezat-o pe fruntea femeii de lut.

Si nu e suficient cat lasa un scriitor?Eu zic ca este.

O mica stangacie pe care ar trebui sa o corectezi- posesiv. \"vostru\" se repeta de doua ori intr-o strofa acolo unde ar fi putut - nu neaparat- sa fie rima.

Am intrat aici sa te felicit pentru ultima strofa, pentru ultimul vers in special si pentru nebunia de a scrie despre scriitori...intr-o poezie.

*cel putin pentru gandul curat

Trebuie sa rescriu un comentariu.

Ziceam ca ma bucura, ai inceput sa ai rabdare in conceperea unui text. Pe urma, observ cum cultivi putin cate putin forta, eliberarea energiilor care dau maretie si personalitate versurilor. Cateva observatii:
1. \"spanzurat de gatul iubirilor\" - cred ca este imaginea cel mai bine realizata
2. la fel finalul - armasarul batand cu copita in piedestal
3. ecarisaj-problema neologismelor; ac. iti zgarie auzul
4. rima trompet/proclet - schioapata
5. inaintea lui \"sfasie mitul\" lipseste ceva (o conjunctie, un subiect) ex: \"sa sfasie\"

Domnule profesor, ai intors-o frumos in ultima strofa. I-ai dat gravitate, ai facut-o sa traiasca. Numai cu o singura intrebare \"si daca voi da gres?\". Poezia e in stilul tau, ireprosabil, agasant de ireprosabil, dar ultima strofa...

1. inceput: \"Adevarata problema a filososfiei este sinuciderea. Daca viata merita sau nu sa fie traita\"

2. final: \"Trebuie sa ni-l imaginam pe Sisif fericit\"

Eu vreau sa spun prin asta ca inceputul anunta o tema sumbra. Sfarsitul insa-imaginea unui Sisf fericit, rostogolind stanca lui- ne arata maretia omului si nu mai e in nici un caz unul pesimist asa cum s-a spus despre eseul lui Camus. Camus a fost un scriitor al omului, un umanist. Sunt fericita si eu sa-l gasesc aici, ma entuziasmez de cate ori ii citesc numele undeva. De multe ori, efortul de a introduce in biblioteca un nume mi se pare cu mult mai mare decat acela de scrie la umbra copacilor inalti.

De ce nu vreti sa acceptati ca ati avut o zi proasta?


Iata cum se mai poate rezuma E_ditorialul: 4 indivizi usor boemi, excesiv de infometati, reusesc sa exaspereze personalul unui restaurant din Capitala. Cativa chelneri au marturisit ca indivizilor le luceau ochii intr-un mod straniu. Deoarece au presupus ca poate le sarise mustaru\', amintitii chelneri au hotarat sa elimine orice urma de mustar care ar fi putut sa le fie de ajutor fiorosilor infometati.


Pan, eu as fi accentuat pe neprofesionalismul unui angajat oarecare. Exemplele sunt bune, dar astfel relatate, dau impresia ca voi erati ori cam obositi, ori nu ati fost in ziua voastra norocoasa. Chiar asa, cine a mai vazut mici fara mustar? Nu e credibil, iar asternuta pe hartie, pare cautata cu lumanarea. Adica, pe hartie, asterni fapte senzationale, nu disparitia mustarului. Sau daca pleci de la disparitia mustarului, trebuie sa ajungi la faptul senzational...la disparitia...unui principiu, unei valori si mustarul sa fie un exemplu. Trebuia accentuata lipsa de profesionalism.

Toti stim ce va doare. Dar asa cum ati scris, se intelege ca in Romania nu se mananca bine. Si nu e deloc adevarat.

Da, in conditiile astea importanta este nota de plata. Dar numai si numai in conditiile astea. Naturalismul nu face parte din poezie.

M-am indepartat putin cate putin, de formele caustice ale poeziei moderne. Am inteles ca expresia primeaza in fata gandului, ca daca frumusete nu e, nici poezie nu e.

Cu toate astea continui sa apreciez un text, atunci cand el are ceva de spus si foarte important, cand din spatele tonului steril razbate un anumit sentiment. Si aici razbate tocmai teama in fata sentimentului, respingerea sentimentalismului naiv si totusi nostalgia condensata in \"stropul\" lucid de adrenalina.

s-a pierdut *

Pe mine m-a incantat forta expresiei, \"rotacismele\"-sunt foarte multe cuvinte ce contin consoana\" r\" - consoana sonora, textul care a devenit mult mai clar, mai fluid, calul-murg care devine la sfarsit \"stins de amurguri\", soarele care \"intra in mama\"- expresie nestilizata, bruta - de fapt, toata duritatea versurilor si cu toate astea inlantuirea lor fireasca, un fel de rostogolire...
Singura obiectie - \"tropotind a tale vise\"- forma poetica nemaintalnita de la Eminescu incoace. Dar poate ca esti interesat ca textul sa primeasca un iz de vechi si romantic.
Frumos cosmar, ar fi bine sa fie toate asa.

Contrar celor spuse de Lalo, cred ca poezia ta este f. convingatoare, pe mine m-a dus cu gandul la ecranizarea dupa Enigma Otiliei, un amalgam de imagini, privite ca prin gaura cheii, o stare latenta de nebunie, o disgratioasa disproportie intre versul inestetic si metaforele subtile - \"inocenti, pomii din strada privesc in jos\". Cred ca Degeaba te-ar admira sincer pentru experiment.

E frumos, dar nu am inteles nimic. \"Sahul etern\" al lui Costel presupunea niste mutari el-ea, niste schimburi si in final, niste pierderi. Aici totul se recompune, din cozile lasate de ambiguitate. Nu i-as spune sah. Orice, dar nu sah. Poate lego.

Pentru prima strofa eu iti dau o steluta, dar pentru a treia ti-o iau.
Pentru ca in prima strofa e toata poezia. \"Plin de eleganta\" asezat langa \"trecerea de seara\" iti dau sentimentul de maretie. Chipul Isus-ului tau e e distins purtandu-si \"sfarsitul rosu\" - o asociere atat de simpla, dar cu semnificatii atat de puternice.

Sunt asocieri frumoase si in continuare. Dar poate o sa-mi explici mai pe larg ce ai vrut sa spui cu ele.

Da, Arghira are dreptate, o poveste cu adevarat minunata. Iti merege totul bine, dupa ce o citesti. Dar nu e chiar poveste, e o parabola a unor destine diferite. E poveste pentru ca nici un personaj nu moare cu adevarat. Nu e poveste pentru ca personajele traiesc, ca mine, ca tine, frica de moarte, vise pe care le iau in deradere (\"Dar tu, frate Muntenus, tu esti chiar caraghios!?Cum crezi ca vei putea zbura?\"), constientizarea limitelor (\"Ai dreptate, suntem totusi oameni\").

In traditia populara astfel de constatari isi au rostul lor si sunt folosite pentru a face credibila fabula. Dar aici e mai mult de atat, e practic, sensul parabolei, nehotararea fiintei intre Dumnezeu si om.

Eu nu am loc aici sa discut simbolurile - iadesul, oul!- sunt atatea de spus, sau cartea. Oricum iadesul e alegerea, acel liber arbitru care precedea negarea sau acceptarea dumnezeirii, oul - germinatia si inca multe altele, iar cartea - aici cu rol de instructiuni, ori ceva asemanator. In aceeasi ordine, eu as fi spus la final: alege, crede si vei fi. Pentru ca increderea contine destul de multa \"dorinta\" in sensul dat de tine aici, de vointa inteleapta si nu oarba.

In rest, ce sa-ti spun, discursul e impresionant, as vrea din tot sufletul sa mai vii cu astfel de texte.

N-am intees prin ce sistem ieseau ei din fantana, la inceput. Si cum au reusit sa imparta iadesul in doua parti egale, iadesul fiind construit in asa fel incat sa fie imposibila egalitatea segmentelor rupte. De aceea, unul din cei ce participa la ruperea iadesului ramane intotdeauna cu partea mai mare si este considerat cel puternic.

E o poezie simpla, dar ai spus multe cu ea.W-ul inverzit si indicatoarele de dragoste sunt cele mai reusite.
Acum astept sa reiei ideea spiralei.

Ai putea sa mai adaugi ceva, ti-am mai spus.

Eu am inteles si am ras. Si stiu ce ai simtit. Dar pentru asta trebuie sa fii. Plus animat. Plus femeie.

Nu te-am mai felicitat de multa vreme, uite asta asteptam de la tine, ca forma, apoi ca idee - aceea de a pune \"fundita pe scrisori\" si a scoate totul la \"vanzare\". Detasarea - cred ca e cuvantul potrivit pentru ceea ce transmite poezia asta. Si nu cred ca ma insel. Apoi, in spatele detasarii, daruirea, care ne face de multe ori sa nu ne mai apartinem si sa scoatem totul la vanzare...

Mai cade - nu imi pasa,
eu ma bucur ca iti sunt
nesomn, prieten,
uneori alaturi,
vers,
cuvant.