Ioana Barac Grigore

liviu, recunosc ca eu imi imaginam ca alta era esenta poeziei tale si explicatia andreei este cumva de tipul \"canalul de suez seamana cu un castravete\"... :)

nu ma gandeam ca accentul cade pe fotografia complementara (\"cand ma-ndragostesc\") dar pe indemnul catre artist de a imortaliza inefabilul, adicatelea pe verb. heidegger cred ca isi facea siesta cand paparazzo iesise la vanat androginul... :)

nu ca n-ar fi de stea ideea pustiului...

O musca muscat otonel
Se prinse in jetul rebel
Zise ea “urinam?!”
Zise el “nu! muscam”
Asa ca musca din muscel

invitatie cu acceptare si demascare a la hichcock. caut semnul. relationeaza cutremurul! \"ticsită cu vise\"...? netezeste-o!

nietzsche si marea mea adoratie pentru misoginislul lui adolescentin.
e draguta.

dialoghistii buni sunt rari. tu esti unul dintre ei. ai simtul vorbei spuse si masura ei.
bun.

viorel, imi face nespusa placerea sa stiu ca ma citesti si iti apreciez interventiile pertinente. va trebui sa incerci sa fii mai la subiect ca sa nu mai fii considerat offtopic. da, despre acea pasare este vorba si despre cenusa de oase...

adrian, cand intr-o viata avem ocazia sa fim aratati cu degetul si pentru faptele noastre de bravura?!
lucruri marunte, revolutii de palier de bloc, intrebari spatiilor deschise din care doar ecoul se intoarce...

hai ca am devenit liricoida :)

cred ca democratia poate fi aplicata numai iubirii. ce poate fi mai simplu si mai solar decat sa iubesti totul si nimic?!

liviu, ma bucur ca iti mai arunci ochii, din cand in cand, pe ce scriu. astept momentul senzatiei finale.

va multumesc amandurora

sper sa-ti faci un obicei in a ma citi. ori am mai scris asta, ori urma sa o fac. tocmai am facut-o!
recunosc ca finalul acestui poem a avut ceva catare. daca mi-as pune mintea sa-l modific nu stiu cum ar trebui sa-l fac...

nu voiam sa intri in defensiva, mai ales ca nu eram ofensiva. ce scrii tu in josul raspunsului este un sofism. fireste ca exista texte bune cu titluri proaste.
eu am trufia mea, dar recunosc ca inca invat, mereu fac asta, invat de la oricine cu modestie, incerc sa-mi depasesc suficienta. e foarte posibil ca eu sa nu fi avut dreptate dar ma bucur ca procesul de comunicare initiat si-a incheiat bucla cu succes. :)

viorel, cuvantul asta, \"decandenta\" este uluitor...
nu cred ca facem altceva, intr-o viata de om, decat sa incercam sa pastram cadenta cu orice pret.

ionut, ma oboseste atat de mult sa stau cu urechea lipita de burta calului, ca am hotarat sa nu mai primesc daruri.

alina, probabil ca iti repet ceea ce deja stii sau banuiesti: titlul este interfata intre cititor si textul proprizis, este semnul semnului sau presemnul, in el se concentreaza tema, subiectul, esentialul dar si stilul a ce va urma. el este cartea de vizita a poemului tau si are o anumita configuratie, o anumita insemnatate. este felul in care textul saluta cititorul, cum ii stange mana, cum il priveste in ochi. cred ca este un pacat al tau modul asta de a pune titluri rebusistice care scad mult din valoarea textelor. cred ca daca vei reusi sa nu mai cedezi jocului epidermic de cuvinte vei avea de castigat (chiar daca imi spui ca nu este asa si nu asta ai vrut, eu iti spun: asa se vede...). nu vreau sa te iau de sus, chiar am studiat mult titlul si coordonatele lui si am tot vrut sa-ti spun, daca nu cumva, pe undeva, ti-am mai sugerat...
ma opresc acum. despre poem ceva mai tarziu.

esti in mana, vad!
si asta pentru ca somonul are o blanita molcuta si se numeste bamby...? tinteste la cap sa-ti poti face guleras fara gaurele. :)
super-poemul

cartierul \"combinistilor\", orasul de Fe care acopera si construieste. poem al realitatii, angajat, inchis, rigid si, totusi extrem de mobil: o lume a robotilor care ponteaza cartela in 3 schimburi, la foc continuu. este bun poemul, atmosfera redata ok, prozodia la fel.

...si zborul ei erau frumusetea...
blana alba a iepurelui in zapada
fulgul suflat de pe cutia cu bomboane de ciocolata
efemeride...
nu putem discuta despre visceral cand avem de-a face cu efemeride. de cate ori ati vazut cum se zbate o musculita lipita de sticla lampii. nu ca nu s-ar misca...
dar asta nu s-ar vedea decat cu lupa, daca ar interesa pe cineva.

carmen, viorel imi dovediti ca am reusit sa fiu inteleasa, ceea ce nu este putin lucru. va multumesc ca ma cititi.

initial mi-am zis iata ca scrie si dan, in sfarsit, despre ejaculare, chiar daca este una titanica, a la gulliver insarcinat de liliputani, dar nu! dan scrie despre geneza si apocalipsa si facerea de adami pe banda (de acolo cred ca si „androgini”) de catre un „despicat” „dupa chipul si asemnarea omului” primordial, destul de modern, dealtfel. cu migala si cateva chei poemul se desfasoara ca un fluviu al „vaii caduce” (dan, mai pune si tu niste asterixuri cu explicatii de subslol, ce naiba!:) care acopera cea mai buna dintre lumile posibile cu pustule in care oamenii inoata amniotic ca in bulele de sticla pe care uriasul le clatina aducand furtuni in areal. el este, dealtfel, primul androgin creator/ucigas al lumii, cel ce se auto-insamanteaza si se autodistruge. nu merg pana la ouroboros ca as exagera...
finalul e super, tamara. parca si vad navoadele alea mici trase la mal din bataturile zemuinde ale impricinatului. prima strofa iar imi place: malahie in toata regula. very good, sir!

data viitoare, la mai mult de 3 neologisme renunt... sa nu avem vorbe!

atmosfera reconsocibila, imi place poemul, mai ales primele 3 strofe (ultimul vers nu merge deloc).
azi chiar a fost o zi...

m-a bucurat ca ai salvat poemul. s-a nimerit sa cada exact la versul care trebuia. si faptul ca a cazut pe umar a fost bine. asta inseamna putere si noroc. mi-a facut bine poemul tau.

tamara, sper sa-ti faci un obicei din a ma citi si a lasa vorba cu ce merge si ce nu. te-am citit si am vazut ca reusesti sa ramai in limite obiective. apreciez asta mult. am citit si poemele tale. esti talentata. cand voi avea puterea iti voi lasa si eu impresiile mele, pentru ca ele exista.
multumesc

iti multumesc mult ca ma citesti si imi lasi semn. am apreciat mereu inteligenta ta si puterea de a trece dincolo de vorbe.
inca o data multumesc.

ma bucur ca mai treceti sa ma cititi. este egoist, dar o percep ca pe dovada ca nu sunt singura in acest spatiu al poeziei. am rectificat parbriz, am tinut cont de spusele voastre si ii multumesc lui andu pentru aprecierea deosebita care ma onoreaza si imi face bine.