Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Când noaptea bea în loc de Coca-Cola întuneric

Din volumul Poezii cu Coca-Cola

1 min lectură·
Mediu
Am o bucată din umbra ta aici, în mâini
e cea mai mare parte din ce-ai fost,
din mușcăturile iubirii unor câini,
am învățat iubirea pe de rost.
Am o bucată aici din umbra ta, în sânge,
un fluviu de-ntuneric ce-a creat
la moartea amintirii, care plânge,
în loc de miel, un vers înjunghiat.
Am o bucată din umbra ta pe cer,
o văd cum se îndoaie și cum geme,
de parcă ar fi un animal de fier
hrănit cu oxigenul din poeme.
Și ce mai am pe aici din umbra ta,
un râs uitat de mine pe retine,
fixat de sânul ce îmi alăpta
iluziile unei vieți divine.
De acum realitatea e o umbră,
din tine se desprinde cu alai,
pare o noapte cu privirea sumbră,
ce-și suge întunericul prin pai.
0010
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
132
Citire
1 min
Versuri
20
Actualizat

Cum sa citezi

Ioan Silvan. “Când noaptea bea în loc de Coca-Cola întuneric.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ioan-silvan/poezie/14205404/cand-noaptea-bea-in-loc-de-coca-cola-intuneric

Comentarii (0)

Autentifică-te pentru a lăsa un comentariu.