Poezie
cuibul
1 min lectură·
Mediu
întunecată ploioasă cu vânt e ziua ta
îi zic copilului care-am fost şi-l mângâi pe creştet
mă trage de cracii pantalonilor vrea sus
îl iau de subsuori şi-l ridic pe pervaz
unde e soarele meu
mă întreabă bătând cu mânuţele-n geam
cum să-i spun că demult a apus
după nori puiule după nori...
de-aici de la patru privesc peste blocurile
şiroite de ploi înspre munţi
orizontu-i închis mohorât
ca sufletul meu şi al lumii...
mă scutură de gulerul cămăşii: uite...
în ochiul din afară se oglindeşte
copilul din geam cu chip luminos
privind la cuibul cu patru cioculeţe cu caş
şi-o rândunică...
001461
0