Poezie

alzheimer 2

1 min lectură·7 august 2015

Mediu

te stingi

în ultimul timp ochii tăi mă privesc

încețoșați enigmatici și triști

ai renunțat la cuvânt și la gesturi

doar te expui cu trup fără vlagă

ca eu să știu că exiști

poate că frânturi de conștiință există

poate că toate ce spun le-nțelegi

poate ai vrea și nu e putință

din lațul teribilei boli să te smulgi

și să-mi spui că ai nevoie de mine

nu pot de tine să fug să mă ascund

nici măcar vremelnic zicând cauza e pierdută

aș crede că-s cerbul plecat de năuc

tu ciută rănită în șanțul pierzănii

agonizând în tăcere pe ducă

aș vrea mâna pe creștet să-ți pun

și să spun

nimenele și nimicul ce sunt Hristoase

te roagă ia-i vălul uitării și lumii redă-o

că a ta e puterea și ea fără pată

doar eu de păcate vărgat

nimănui rău n-am făcut

nici gâză din drum n-am călcat cu piciorul

ce blestem de neam din trecut îndurăm

sau e doar simțit să fie fiorul

morții în viu?

..........................................

tărie doamne dă-mi să îndur

încurcate sunt cărările tale

și-aș vrea și nimica nu știu...

001.910

Ioan Postolache-Doljești. “alzheimer 2.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ioan-postolache-doljesti/poezie/14076241/alzheimer-2

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.