Poezie
singurătatea unui geniu
2 min lectură·
Mediu
mic fiind frecvent constipat cu prurit
era silit fiziologic vorbind să se scarpine-n ur
gest inestetic dar bun credea el taică-său nu
și-l tot plesnea peste mâini frustrări dureroase
aduna în sufletu-i nevinovat de copil
ajuns poet cu gândurile colcăind ca-ntr-o nuntire
de șerpi de-atâtea reguli impuse cuvintelor creierul
și-l simți constipat și la masa de scris a-nceput
să se scarpine-n cap într-o zi brusc ca de magneziu
flacăra geniului i s-a aprins descoperindu-i
până în amănunt viitorul de aur al poeziei
și n-a strigat evrica ci jos sclavia cuvintelor
și-n loc de pegas a încălecat un superb liliac
cu iureș pornind în zbor de zigzag
dar cine a-nțeles veodată un geniu uite bunăoară
criticul ăsta cu principii de pe timpul când
petrolu era o foșcăitoare lume în micro cum poartă
cu aroganță și fală tichia de mărgăritar și
ochelarii de cal incapabil să vadă că el e un
strălucit promotor al poeziei de răspoimâine
cînd cititorului înzestrat cu microcipuri îi va fi
atât de ușor să facă en combinări de sensuri
a cuvintelor propuse aleatoriu de autor într-o delectare sublimă...
încrezător în steaua lui se scarpină nestingherit
unde vrea satisfăcut zicând cu gându la critic
orice copac îngropat până la urmă ajunge lignit ha ha ha...
001.342
0
Despre aceasta lucrare
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 207
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 26
- Actualizat
Cum sa citezi
Ioan Postolache-Doljești. “singurătatea unui geniu.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ioan-postolache-doljesti/poezie/14065258/singuratatea-unui-geniuComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.