Poezie
păstârnac și carași
2 min lectură·
Mediu
lăsat peste iarnă-n pământ am săpat
trei rădăcini pentru ciorbă de păstârnac
al dracului veți spune ăsta ne bagă
pe gâtul de gând păstârnac dar care e
șpilul niciunul doar că vreau să vă
spun că se trezise la viață ca mine
ca tine visând prin fragede rădăcini
la umbeliforma-i floare gâdilată
polenizată de gâze în soare
și-atunci când l-am scos din pământ
văzându-i minusculele rădăcini
sugătoare am fost fulgerat de un gând
mută rădăcină oare te doare
la naiba am cumpărat de la pescărie
două kile de caras viu
am curățat de solzi o parte din ei
i-am eviscerat se zbăteau muți ca mine-n nevoi
i-am sărat i-am dat prin făină și-n
uleiul încins i-am pus ordonat să încapă
unde le-o fi punctul de moarte nu știu
dar opăriți în uleiul încins de vii
cu ultima fărâmă de viață au început
să se zbată celor rămași le schimb apa
le dau firimituri și vermi mă așteaptă
se-nfruptă dumnezeu sunt pentru ei mă gândesc
și-i las să trăiască cum dumnezeu face la fel
cu mine încă o zi să trăiesc m-am ramolit oare
de viața îmi pare o iască ce-așteaptă doar
o scăpărare de-amnar să se-aprindă
ca păstârnacul vreau să-nfloresc și ca
peștii s-alunec prin unde să vă pot spune sincer banal
vă iubesc
001.410
0
Despre aceasta lucrare
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 214
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 32
- Actualizat
Cum sa citezi
Ioan Postolache-Doljești. “păstârnac și carași.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ioan-postolache-doljesti/poezie/14046217/pastarnac-si-carasiComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
