Poezie
de-am ști
1 min lectură·
Mediu
dacă mi-ai cere cât pot de deștept
să găsesc o metaforă pentru viața
noastră de oameni n-aș pregeta o
clipă să-ți spun că e un fel de
alunecuș între două adâncuri
marea și-n ea cerul răsfrânt
suntem gălăgioși pescăruși
temerari albatroși delfini jucăuși
uneori pești zburători
balene de griji în lăcomii
rechini cașaloți simpli garizi
sau nepăsătoare midii trecem și trecem
mereu prin valuri ridicate-n furtuni
sperând și sperând dependenți de
lumină până la urmă invariabil ajungem
corăbii cu velele rupte triste pustii
cu ochi prăbușiți în orbite și-n față
cu pământul ieșit plutim în derivă
așteptând resemnați pe veci scufundarea
în mâl nu în cer cum mereu am crezut
dacă mi-ai cere dar tu n-ai să-mi ceri
la braț aproape doi bătrânei vom merge
în parc pe lac să vedem lebede gâște
de nord rățuște de diamant și cârdulețe
compacte de peștișori pe bancă în soare
cu ochii închiși câteva clipe ușor
vom trece în visul ce-am fost amândoi
sub triluri și trezire de muguri
până la urmă viața poate fi o simplă
și reconfortantă ieșire în parc nu-i așa?
001.408
0