ioan peia

Ciocănindu-mi coasta goală
Zise vraciul iute: \"Hopa!
Dragul meu, la a ta boală
Trebuie să iei Atropa...

Iar, în plus, pentru-ntărire,
- A mai zis, palpându-mi zona -
Recomand, cu osebire,
Cataplasma Belladona...

Nu te duci la drogherie,
Uite,-ți scriu în apostilă,
Le găsești pe Agonie:
Două clone-ntr-o pastilă\"!...

Lui Ioan Peia

\"Eu ti-as da un mar, Ioane,
Chiar n-as ezita defel,
Daca tu, fara fasoane
M-accepti ca pe Wilhelm Tell!\" (Atropa Belladona)

Sper ca vorbe să nu-mi iasă
Dacă tragi cu arcu-n mine,
Stau să-mi faci ce vrei, crăiasă,
Dar, vezi, să-ntinzi coarda bine!

Cam asta fu, într-adevăr,
Că-n felul tău de-a fi, hapsân,
Atunci m-ai păcălit cu-n măr,
Acum... cu merele din sân!

O idilă cu o clonă
Dă un lucru fantezist:
Ea - o tristă belladonă,
El - un vesel bele...trist!!

Mărturisesc că atunci când un text iese din cadru, spre subsol, nu-mi pot stăpâni gestul aproape instantaneu de a-l rula în jos, spre a-i scruta orizontul! E departe? Oooo!... un oftat apatic mi se prelinge din piept, și descurajarea mă ia în posesie. Așa de luuuung!!... Mai scurt nu putea să fiiie?! Cea mai cumplită durere are un singur și sfâșietor oftat. Cel mai extaziat sentiment de plinătate, de asemenea. Tonul diferă, doar. Și atunci? Ce e mult, e suspect de facticizare... Ca să am curajul să nu părăsesc subit locul supliciului îmi trebuie stimuli speciali. Sunt adeptul concentrării. Proust mă disperă. Asemeni autorii fără simțul proporțiilor. Poți spune da, pur și simplu, fără a fi nevoie să faci înconjurul pământului...
Scuze pentru digresiune! Voiam să sugerez, de fapt, că am pățit la fel cu textul tău. Oooo!... Așa de luuung! Dar asta numai până am început lectura, și, stimulul... iată că a izbutit să concentreze spațiul și timpul; nici nu știu când am ajuns la capăt! Primul lucru pe care-l apreciez la un autor este siguranța și robustețea expresiei, adică modul în care reușeșete să-și desfășoare discursul, fără stângăcii și lăbărțări inutile, fără exerciții savante de respirație, icnite acolo doar ca să umple spațiul dintre cuvinte și să mai mulgă un pic din idee. Siguranță și robustețe care vorbesc despre știința autorului în cauză de a doza subtil și de a glossa cu inteligență. Agățând hoțește atenția lectorului. Ei, eu am urmărit, furat de un discurs inteligent, pasul tău liric până la capăt. M-ai purtat pe urmele lui și, odată ajuns la finiș, nu am avut deloc sentimentul întinderii lâncede. Poate că ai acest dar. Al digresiunii bine temperate. Mie mi se pare că da. Ai un centru de greutate excelent echilibrat în:
\"între blocuri soarta și-a făcut un culcuș din cărămidă roșie
acolo sunt copiii ei de o culoare incertă care te caută cu mâini deja bătrâne și cumplite
dezgropând de sub sternul lor costeliv cheia legată de gât cu o sfoară ce strânge
în jurul fiecăruia pe toți ceilalți zece frați de mamă
din fiecare ochi scapără un întuneric lătrător începe o teamă care se cațără pe vertebrele altruiștilor
acolo între blocurile de nefamiliști te vei înțepa în ascuțimea realității ca într-un ac infestat cu hiv
știind că orice ai face nu vei mai fi niciodată la fel
nu poți să vezi de la început toate acestea, prea devreme ești orb și bun\"
... în jurul căruia ai construit, cu răbdare de manufacturier aflat în întrecere cu propriul său orgoliu, un psalm necrotic al deznădejdii cuminți, un autodenunț scris în oglindă, în vederea unei ispășiri acceptate; un timp consumat sub zodia fatalității; mers fără întoarcere, acceptând resemnat lipsa endemică de sens - totul într-o epică damnată a descompunerii lente; neant aglutinat, ar fi ultima imagine care mi-a rămas pe retină...

Tocmai pentru că vorbești de \"Ființare\" și de \"Existență și Timp\", încerc să reproduc un text de Heidegger, care poate fi asimilat ușor cu o poemă:

\"Abia în noaptea luminoasă a Nimicului
ivit odată cu teama se naște
starea originară de deschidere a ființării
ca ființare:
faptul că ea este ființare și nu
Nimic
căci abia el aduce Dasein-ul în fața ființării
ca ființare\"

Tu însă nu faci teoria Nimicului, deși...
\"sfârșitul sfârșitului
cel care nu e nici zid nici prăpastie
nu e nici vid nici pură isterie \"

...ar putea duce lesne cu gândul acolo, ci ești un Dasein îndurerat în care...

\" carnea cea rea în suflet
miroase a igrasie între gânduri \", devenind palpabilă, \"credibilă doar
pentru ca am dârdâit de lehamite sub dinții ei\" (ai iernii)

Revolta față de o amintire tristă care a stîrnit reflecții de tip metafizic, pentru că a putut, astfel, fu invocată absența, ca negație a Daseinului celui iubit, ca Nimic? Nu. O durere omenească pură, un dor, de fapt, adânc, resimțit în locul de unde \"el\" \"lipsește\"! El,- ca și transcendență a iubirii neîmpărtășite... Sau numai îndepărtate. Îmi place tipul acesta de nostalgie!

Of, Doamne, Silvia! M-ai topit! Asta e tot ce mai pot să îngaim!! Am să agăț la butonieră acest \"desen în ciclamen/ oriental\"!! Mulțumesc din suflet pentru fericirea pe care mi-ai transmis-o!... Parcă aud în sine-mi o muzică ne-mai-în-tâl-ni-tă! Cineva parcă mi-ar șopti aceste vorbe! Chiar așa, la timpul, pare-se, trecut! Dar, nu! Cât de relativ este totul, cât de fără dimensiuni temporale precise!! Totul se întâmplă... și se întîmplă... și se întîmplă... cu noi... cu alții... cu nu știu cine... dar se întîmplă și, atîta cât mai suntem, încă mai credem și noi în asta! Cu tristețe, uneori, dar credem. Dovadă: mirificile tale versuri! Cine-mi dă o stea să luminez și eu asupra orizontului tău?!\"!

Domnule Titarenco,
Se spune că niciodată corespondențele vizibile nu sunt accepatate cu lejeritate. Senzația... siameză a altuia, parcă același, inhibă. Poate greșesc, dar mereu am avut sentimentul că regăsesc în poemele domniei-voastre multe din aspirațiile teoretice ale felului meu de a gândi poezia. Finalitate la care nu mă simt în stare a ajunge. Și, într-un fel, mă simțeam deposedat de proprietate! De aceea mi-am impus un embargou absolut al considerațiilor și, de multe ori, al lecturii! Mi-e greu, spre pildă a accepta ideea că cineva, ca în cazul de față, poate să simtă că se \"lovește\" \"cu umerii de cioburile unei lumi/ care nu fusese niciodată a noastră\", și eu,- gelozie artistică!- să nu am sentimentul că mi s-a furat o imagine pe care tocmai o gândeam!! Să mai spună că ,\"dimineața\" \"cuvintele se cabrau în cerul gurii ne străpungeau gîtlejul\", și eu să nu protestez că parcă aș fi spus cândva, cumva, același lucru! Acu, s-ar putea să spuneți că exagerez, că fac speculații compensatorii post-festive, dar mi-a fost tare greu să ies din încurcătura asta, fără a risca eventuale considerații neoneste... Acum, ce să zic, poate că îmi acordați, totuși, un minimum de credit, care să mă onoreze încă odată întru povestirea acestei frumoase iluzii, numită poezie!

\"Romanul s-a nascut poet\"
Imi suna azi cam desuet
Caci adevaru-i mult mai trist:
El s-a nascut...epigramist. (Sorin OLARIU)

Așa o fi și nu insist
Ca să contest, și basta,
Da. S-a născut epigramist,
Dar n-a murit din asta!

\"Ca sunt boi, zau, nu ma bag!
Insa pentru tara mea
Deranjeaza doar ca trag
Unii Hais si altii Cea!\" (Sorin OLARIU)

Ce ați spus? Că-s dezbinați
Și trag carul în declin?
Aș! Vă foarte înșelați:
Trag ei, trag. Dar trag în plin!...

Andreei, dispusă a învăța...

Ritm, accent, silabe-acute,
Oricea altă șmecherie
Dacă vrei să-nveți mai iute,
Fă raport. Și dă-mi-l mie!

Și eu pe aici, Pane! Consemnat. Cu brio...

\"mă emoționeaza ciorile ce-mi strigă numele
nedumerite să vadă cum încerc
să-mi iau în fiecare seară zborul spre lună\"

Nu știu de ce simții eu mai bine chestia asta? Poate unde mi-s câmpean și am nostalgii orizontului extravilan!!

Poema asta a ta, saltul acesta fără plasă într-un fel de apocalipsă provocată de forțe străine până și zeilor, m-a pus în mare încurcătură!! Nu e de mirare că nu ți-am recunoscut textul în concurs. Nu îl recunosc nici acum. Sau, mai exact, nu te recunosc! E o descriere cu nuanțe copios împrumutate din recuzita romantică - de dezlănțuire a stihiilor, de nimiciri fabuloase, de hecatombe teribile,- toate având pricini necunoscute. Am în minte parcă și niște tablouri de aceeași factură, dar uite că m-a lăsat fosforul și nu mai știu de unde să le iau! În fine, atmosfera ca atmosfera ( ciudat este că alcătuirea poemei are o schemă clasică... parcă aș citi din Teogonia hesiodică, văzută pe dos!), însă ceea ce nu se prea potrivește cu stilul tău personal, în care te miști ca peștele în apă, este această
sforțare supraomenească a ta de a încerca să stăpânești, cu unelte feminine, enormități mitice pe care nu oricine ar îndrăzni să le abordeze, fără a avea sentimentul că se va surpa catapeteasma lumii pe el. De aceea trebuie s-o spun cu tristețe că scriitura, evident împrumutată, nu reușește să (mă) convingă. Nu ești tu sub nici o formă. Broderia ta minunată de cuvinte, aici nu există și nici nu are ce căuta. E o temă grea ceea ce ți-ai propus tu, nu știu ce anume să-ți fi declanșat mașinăria lirică, dar, repet, nu are relief, nu se distinge. Prea multe lucruri căznite, ca să poți măcar salva ceva din totul ăsta supradimensionat. Tu ai alte nișe pe care te poți mula cu inspirație și strălucire. Rămâi acolo, rămâi... comentează-ți convingerile, sunt absolut sigur (dealtfel am văzut) că vei face impresie. Aruncă haina asta! Nu te-ncape... Sorry!

Atunci să tăcem! În locul nostru va vorbi neantul...

Ia te uită ce descoperii la Taisia!! \"O lume locuită de imagini\" și, în ea, o Carmencită în sărbători! Nu îți spun la mulți ani, Domniță-păpădie, ci la multe eternități! Așa mi se pare mie a fi mai serafic pentru tine, Carmencită!...

În arhipelagul tău, Anca, am ajuns citind această \"pornografie legală a sufletului\", în care ți-ai impus să urli

\"pânã când strada
cu oameni bolnavi
va începe sã cânte\", în timp ce

\"de la o coajã de vreme\" ți se \"roade stomacul
așa cã vei \"continua sã împart(i) pliante

sã mai ningã și în sens invers.\"

Poezia ta e o mică perlă, pescuită în apa acestui arhipelag care se cere a fi frecventat și altfel decât în scopuri turistice minime.

\"Mă sprijin pe o mare de himere...
Și nu mai am cu cine ține sfat. \"

Oare să se cam fi inversat rolurile, maestre! Eu parcă m-am vindecat un pic, la sfatul domniei-voastre... Va trebui să vă returnez terapia?
Negrăit de bucuros că ați mai dat un semn de-a fire!

\"Născuți am fost să scrim o epopee
- Sau cel puțin așa am fost crezut -
Când totul se-ntrupa într-o idee
Fără sfârșit și fără început\"

Să înțeleg că ați predat ștafeta?...

\"departe lupii mușcă din lună
într-o conjurare demonică a răspântiilor\"
\" alergăm la marginea tainei\"
\"sângele ne mângâie ochii
într-o tânguire tăcută\"

Am desprins câteva așchii de diamante din tine, Pane, și te gratulez mai pe aci, pe la coadă, că fusei cu des...cântecul! Știi tu...

Ah! Un mic rateu : \"Nu mai mângăi contururi moi de șoapte\" și aș fi consemnat cea mai frumoasă... șoaptă lirică a ta! Poate umbli un pic peste ea! Plăcut foarte! Ai trăit-o și ai transmis-o!

Caramba! Exuberanță și senzualitate! Caramba! Wow! Creole fisurând pereții fierbinți ai latinității! Începe cu o \"sâmbătă fără sevă\"?!... Și are și un preț, plătibil în \"monedă bătută\" cu \"tăceri în tiraj limitat\"!... Caramba! Bărbați ochiți în plină stradă cu revolverul descărcat al patimii resuscitate! Apoi... \"amor\" crunt \"pe scara richter la etajul al cincilea\", într-o \"bătălie carnală\", fără \"orgasm posibil\", cu un decor rustic, cu \"lambă aprinsă\" și \"amor incendiat\" la capătul pasiunii... Caramba!- încă un \"sărut clandestin\"... mai multe, chiar, \"săruturi reunite onomatopeice/ vai vai uf au /la întâmplare ochi în ochi\" și... hei! \"de partea cealaltă se congelează infinitul\"!... care rupe deodată, dureros, vraja, atât de exotic și exploziv începută, atât de hotârîtă în a rupe cordoanele castității voluntare, atât de trist entuziastă... chiar dacă... chiar dacă hotărârea va rămâne de neclintit, pînă la capăt, chiar dacă dansul efemer al îndureratei crisalide, care își \"va arde hainele și identitatea\", chiar dacă va sfîrși printr-o rupere de sine însăși, printr-o \"mutare\" în altă identitate! Flutur sprijinind aerul cu tăcerea fulgerată a aripilor sale muticolore! Să fi fost doar un descântec de noapte bună?!... Sau... Alternativă cu mii de nuanțe posibile...
Numai oracolul poate ști!

Stăi că te prind eu, Andreea, zisă și Carmen, zisă și Amazoana , care-ți adâncește rana,- te prind io, și să vezi ce mamă de neologisme îți pun în cârcâ!... Păzea!

Schimbă, te rog, \"de-atâta mers pe jos ne vom încleșta gândurile în tăceri \", ca să pot să-mi redeschid carnețelul cu \"diamantine\" și să transcriu întreaga poemă...