ioan peia

Da, sunt și la bucă gros,
Și-s șarmant, vioi, pieptos,
Distins și manierat
Și, la bucă, sunt și lat!

Dar cu toate că îmi spui
Că te doare, fix, în cui,
Parcă văd că faci acasă
Doar mujdei de bucă grasă!!

Dragă Anda, al tău zvon,
În mormânt o să mă bage
Și repet un vechi dicton:
Capul face... capul trage!!

Punguța cu cooooooi bani!

Tragem jirul și găsim
În această întâmplare
Că Anduța, aferim,
A fost tare. Da fu tare!

\"Un sentiment mă apasă
De restaurant bizar:
Anda servește la masă,
Nea Peia e bucătar\" Florin Rotaru

Bre Florine, ești coțcar,
Dar nu e cu supărare,
Sunt al Andei bucătar
Fiincă sunt la bucă tare?

\"Punguța cu coi bani\" Anda ANDRIES

Ce făcuși, dargă Anduță?!
Mi te-ai fâstâcit nițel
Când căutași prin punguță
Și dăduși... de cocoșel!!

E a doua, parcă, poemă fără reproș, deși am căutat cu lupa! Se vor fi schimbat câte ceva între timp... Poate chiar anotimpurile.

Se pare că nu m-am înșelat! Ei da, iată și poema de mai largă respirație care trădeaza o mână abilă și o inspirație de o rară subțirime stilistică. Saltul uriaș pe care l-ai făcut, după doar câteva texte trădează o veche aspirantă în ale poeziei. Sau mă-nșel? Parcă aș zice că nu, dar parcă poți să știi de unde debordează talentul?! Iată că mă mândresc deja cu gândul că sunt printre primii care te-am identificat pe-aci. Afară doar dacă nu vei fi vreo clonă, cumva...!

Uite, am stat și m-am gândit deseori ce anume face un text mai credibil decât altul, mai adevărat, mai aproape de cel care-l asumă, citindu-l. Și mărturisesc sincer că nu am reușit să-mi dau un răspuns. De pildă, acesta, care e scris, evident, de o mână antrenată, ce știe să folosească mici șmecherii lirice care să șocheze un pic,- nu prea tare, ca să nu ivească suspiciuni! - să șocheze, deci, lectorul, să-i dea un click de atenționare, apoi să-l ducă încet-încet spre interiorul lui, ademenindu-l. Dacă ar fi să-l iau pe bucăți și să pierd din vedere ansamblul, l-aș putea desființa (așa cum, cu ceva forță parodică poți desființa orice text, e bineștiut...). Dar dacă ceva mă oprește să fac o astfel de măgărie, trebuie să mă întreb ce anume îmi impune acest lucru, în ce anume stă forța lui?... De ce poate fi, totuși, tocat mărunțel, pe bucățele, și de ce, luând distanță ca în fața unui tablou, el apare dintr-odată în altă lumină. Repet, nu știu. M-am depărtat și mi-a dispărut subit cheful de preparat tăiței... textul mi-a impus respect. Și satisfacție estetică. Iată, că după ce am cam stat vreme îndelungă și am tot măsurat pre-textele alea în lung și-n lat, îndrăznesc să spun aci: bine ai revenit, Ioană, în poezie!

Căpitanul, va să zică,
E dat lipsă la apel
C-a făcut pe el de frică:
Anda este colonel!

Dacă ai să găsești altceva în loc de \" blandu\'Adam\", sigur are să-mi placă întregul.

Final ratat. Dar totul, până acolo, este bine făcut. Dau chiar un exemplu de strofă foarte reușită:
\"Eram de-a dreptul
tandra,
cu gestul pregatit,
cu gura
lunecanda
pe dunga de la dig.\"
Ar fi interesant cum ara arăta lucrurile de mai largă respirație.

Cam convențională. Aci e mai puțină autenticitate, mai puțină explozie. Să mai vedem.

\"Ai vrea pe limba-i să piară\", corect.

Între hrean și pătrunjel,
Vai, cum fierbe Florinel,
Fiindcă Anda, cum să zic?
L-a luat în polonic!

\"Cu gripa asta de prăpăd
Așa m-a năpădit o frică
Încât nici nu mai vreau să văd
În viața mea vreo păsărică\" Faină, Florine!!

Păsărica aia rară
Pe care-o știi foarte bine,
A vrea pe limba-i să piară
Sau pe limba ta, Florine?

Bre Florine, vrednic ești,
Tu pe toți ne-ai prins în gheară,
După cum cotcodăcești,
Nu cumva ai aviară?

Cocoșel cu creasta rară
Care cântă noaptea-ntreagă,
Teamă nu-i de aviară
C-are-n gușă a viagră!

Prostia fără proști e ca armata fără oști!

Dacă adaug și admirația mea necondiționată, fără să trebuiască să aduc alt argument în afara evidenței, se supără cineva?

Abia acum observ semnele acelea ciudat din titlu!! Habar nu am cum de au ieșit așa! Îmi cer scuze.