ioan peia
Verificat@ioan-peia
„Pantha rei”
fără
“cand va striga o data la tine
tu vei intra
doar atunci vei sti ca nu exista iesiri
numai intrari”
la capătul căruia, - dar, oare va exista un capăt? – s-ar putea afla cheia enigmei. Aceasta numai dacă drumul ales este cel nimerit, căci e vorba și de o alegere aici:
“iar tu iti vei alege un spatiu
pe care e desemnat un semn.”
și având drept ghid un “strigăt”, un fel de act disperat al nevoii de alăturare, o, să zicem, reverberație subterană a durerii însingurate. Și cât de încâlcit labirintul, câte trape înșelătoare, abulice până la “semn”!:
“se deschid si se inchid. acolade, paranteze, necunoscute pana la proba contrariilor, alearga, alearga, invinge, ai ajuns primul, fii fericit, vei intra!)”
totul sub impulsul intuiției, nicidecum sub cel al logicii, complet inutilă în asemenea cazuri. Ce logică să aibă un labirint brăzdat de sensuri ascunse? Dar iată că personajul supus încercării nu e singur, cineva îl însoțește, cineva împreună cu care firul întortocheat al Ariadnei ar putea fi descâlcit. EA să fie stăpâna labirintului? Sau numai hieratica LUI ghidă? Căci, iată, îi dezvăluie mici secrete de supraviețuire, în schimbul științei LUI raliste, de o precizie matematică destul de transparentă. Prințul, - căci ni se dezvăluie că e vorba de un prinț, cum altfel? ( poate, Ghilgameș, în căutarea nemuririi?...) - îi dezvăluie secretul poeziei practice:
” Printul o invata poezia matematicii. Cum cade o perpendiculara la intersectia unui \"x\".
este o ușoară contradicție aici, căci unde s-a mai văzut o astfel de precizie în lipsa logicii, dar să nu speculăm inutil - ne aflăm în plin clar-obscur.
Ziceam că ea îi dezvăluie mici secrete de supraviețuire, nicicum relevate prin îndemânări oculte, ci doar prin susținute exerciții de ritmică respiratorie, a căror semnificație ar putea să ne ducă cu gândul la un fel de armonizare a energiilor interioare pentru dibuirea sensului exact al drumului. Exerciții care nu se pot asimila fără urmări destul de incomode:
“furnicaturi si margaritar de transpiratie rece, ca si cum ai calca un sarpe pe coada. furnicaturi si margaritar de transpiratie rece, ca si cum ai calca un sarpe pe coada.”
Rezultatul dorit? Învățarea “poeziei matematicii”… Deși, iarăși apare o problemă de consecvență teoretică. Pentru că:
” Asta e treaba lui si a ei: sa se invate unul pe celalalt ce cu totii uitaseram. poezia matematicii.”
Ori, după informațiile inițiale, tocmai Prințul cunoștea bine acest lucru. Sau, el reînvață, reevaluând premizele? Nu ni se spune, o arecare ambiguitate cam prea lejeră a textului, lăsându-ne în dubiu. Dar poate ne lămurim mai departe:
” A rezolvat corect,
si-a primit cununa.”
Nici aici nu suntem pe deplin lămuriți. Cine a rezolvat și cine a primit cununa? Și nu punem întrebări de dragul de a ni le pune, ci pentru că, dacă am susținut că există o oarecare epică subterană a acestui text, atunci va trebui să facem apel la consecvență.
În fine, ne limpezim puțin pentru că premiul pe care-l primește, se pare, Prințul este o cunună, iată, frumoasă și senzuală cunună:
” M-am incovrigat pe fruntea lui si,
pentru ca eram mai sus de barbie si nas,
chiar mai sus de ochi, si-a zis:
\"vine de sus, precis are pene\".
Urmează o întrebare firească, am zice, căci o cunună trebuie să aibă o oarecare substanțialitate: ” Cate pene ai?” Dar și o exclamație ce anulează deodată necesitatea învățării: “Obsedanta matematica”. Cum ar veni, nici atâta precizie nu face bine la stomac. La “ochiul” acela ascuns-văzător care simte fără a descrie. Și ce spune el?:
“era un spatiu de joc
pe care el era semnul
care-si cerea perechea rotunda”
perechea rotundă, împlinită, dorită, căutată, într-un joc în care întregirea LUI se face prin EA. Repetarea exercițiului rămâne deodată fără sens, căci totul se dovedește, până la urmă, agravitațional, suspendat în impalpabil, precizie inutilă într-o aglomerare informă de obiecte care estompează scopul firesc al căutării. Mai ales că “intrările” se dovedesc atât de greu de distins. Și ele sunt tot atât de posibile variante:
“In stele, in podele de lemn sau piatra.
Direct in colivie sau cusca.
In gradina--intri in gradina: sapat, udat, plivit, cules, ofilit, aruncat
sau in salata, in ciorba, langa propriul ou inotand” etc. unde, puțin mai departe, apare și simbolul edenic al păcatului:
“tu ti-ai ales tarcoalele lui calme, iar el sasaie cu limbi bifurcate si te pandeste, ai grija cum calci, pe unde calci,”
în cele din urmă, aflarea și deslușirea “semnului” de la capătul labirintului pare să fie sortită eșecului, e abandonată, căci cineva a vrut mai mult de atât, a vrut și însușirea lui ca talisman al victoriei, ca premiu, cunună, împlinire prin posesiune, ceea ce duce la impietate pedepsitoare:
“apoi ai uitat si ai ales iar
ai tipat ca vrei aia si aia si aia
cat mai mult, cat mai mult,”
Aflăm, în final, numai atât: cine era Prințul. El era “deșteptul pământului!”, simbol care nu are încărcătura ironică ce este sugerată la prima vedere, ci una mitică, un fel de demonie htonică, de pe vremea când zeii își făceau de lucru pe pământ cu muritoarele ademenitoare.
Acest text incită la interpretări diverse, debordante, profunde, - și una, incompletă și hazardată ca aceasta, evident, nu epuizează în nici un fel tema. Cine scrie astfel, trebuie pedepsit. La propria-i interpretare. Asta numai dacă Ariadna va catadicsi să își coboare ochii spre truda noastră terestră de mici exegeți ai Marilor Enigme…
Pe textul:
„Incununarea Desteptului Pamantului cu Pana de Vulpe la Palarie" de Ioana Barac Grigore
Pe textul:
„Precum marea..." de Ramona Rusenescu
Pe textul:
„Când ele te nasc, tu le cânți" de Ela Victoria Luca
Dezbracata, mama soacra,
semeni cu o varza acra,
cand nu ai proteza-n gura
semeni cu o muratura. (Alin Crivineanu)
Furișă spre mama-soacră
Oareșce căutătură...
Poamă acră - poamă acră,
Da\'-ți cam lasă apă-n gură!!
Pe textul:
„nu există problemă care să nu poată fi rezolvată fără vărsare de sânge!" de dumitru cioaca-genuneanu
și nu-ți fă vise deșarte
dacă nu ai absolvit
școla de la belle-arte...
Pe textul:
„închinăciune în fața unei adevarate opere de artă" de dumitru cioaca-genuneanu
și-aleargă falnic, alelei!
eu nu te-aș sfătui, Florine
să bei cu mine jin de zei...
se poate-un țoi de țuică, dar,
de-a valma să mă pună jos,
dar, dragule, pârâu de har
eu pot să beau, să beau vârtos
și nici măcar nu m-oi clinti,
iar tu te-oi legăna avan
când fata-n brațe m-o strivi...
c-așa e viața. cu Ioan!
Pe textul:
„***" de Florin Rotaru
și cât nu este botezată,
iubito, haide de te-mbie
și mai cinstește-te odată!
eu știu că-i greu să dai de dușcă
această strașnică arsură
și,-apoi, precum o dambilușcă
să ți se limbe plimba-n gură...
dar dac-o să-ți apar ‘nainte
în singur exemplar: Juan Don,
mai ia un țoi, cu gust fierbinte
s-apară și Florin. Rezon!
Pe textul:
„***" de Florin Rotaru
Că ce-ai văzut tu, ca dublură,
Pe la subsol, nu sunt aldine,
Ci sunt ciuperci de pe centură...
Pe textul:
„***" de Florin Rotaru
De la un tip: Florin, o carte
În care-mi spune că ai viză,
În landul lui de hăt-departe,
Și că te simți ca-n rai la el,
Deși te-nțepi cu-n vraf de doze,
Iar candidul de Florinel
Te bănuie de candidoze,
L-ai tras în piept, fată deșteaptă,
Și, dintr-un foc, l-ai făcut terci,
Și-acuma cred c-abia așteaptă
Ca să cultive la ciuperci...
Și îți ucizi cu-n pumn de doze
Nu de la mine, cum îi spui,
Și dacă el nu prinde jocul
Și te-a primit, ia dă-i și lui,
Și dacă poți, o super-doză
Din aia,
El - candid, tu - o candidoză,
Deci o pereche șic. Rezon!
Pe textul:
„***" de Florin Rotaru
Pe textul:
„Buchet" de Gabriela Marieta Secu
Și o scânteie mică-n flintă,
Iubito, doar un bob zăbavă,
Și voi ochi de-a dreptu-n țintă;
Eu știu că-i greu să stai cuminte
Și tandră ca o păsărică
Până când glonțul cel fierbine
Va penetra prin ținta mică...
Dar dac-o fi să nu se poată
Și glonțul să nu plece-n gol,
Smulge-mi tu pușca blestemată
Și-mpușcă-mă cu ea. Parol!
Pe textul:
„***" de Florin Rotaru
Pe textul:
„***" de Florin Rotaru
\"toamna ridică fanionul
făcându-mi semn din vârful degetelor cu flapsuri
de alabastru îmi voi așeza în gând nopți din hârtie\", care par niște aglomerări supralicitante, ce obosesc la lectură. Esențializată, poema ar rezista.
Pe textul:
„Avioane de hârtie" de Adriana Marilena Stroilescu
Pe textul:
„Buchet" de Gabriela Marieta Secu
ca un miez de pepene galben\"
Am desprins această frumoasă metaforă care dă strălucire poemului. Poate că ar fi trebuit lucrat totul în acest stil, căci, pe alocuri, discursul e mult prea previzibil și se încarcă de lejerități comune...
Pe textul:
„Despre povești" de lucian m
Pe-alături - buruieni și frunze moarte,
Și bat în tâmple clopote de brumă
Cu dangătul lor stins de lucruri sparte...
Pe textul:
„De când alerg*" de Adrian Erbiceanu
Pe textul:
„Ciob" de Andrada Ianosi
Reper: \"aș vrea să mă-ntind dar nu mai e loc între pământ și frunze.\"
Mesajul e clar. Dar cine mai are azi timp de receptare mesaje inteligibile. Azi totul se înghite pe nemestecate. Există calmogastrine pentru eventuale indigestii. Adică paliative cu bomboane-n vârf de tort.
Pe textul:
„Disperarea de a merge mai departe" de Radu Herjeu
peste gura-i-hesperidă.\"
Finețuri care amintesc un pic așa de atmosfera stănesciană - uite că-mi bâzâie prin cap versul și poema, dar nu reușesc să le scot la iveală! - finețuri care au aroma sonoră a unui clinchet de senzualitate abia mijită. Ca o promisiune a
unei viitoare regenerări:
\"și-am presat
pe geamul serii
trupu-i de hotar de iarbă,\"
E aici o proaspețime elegantă care se cere înconjurată de mâna plină de sevă a ierbii...
Pe textul:
„Ca intr-un casmir" de Ramona Rusenescu
\"Ca dârdâind in stații iarna,
se-apropie duminica de mine.\"
Am a vut aproape senzația materială a acestei duminici. Eu îi spun duminică de cenușă.
\"Somn ușor, iubite,
te-aștept ca pe-o sfințire. \"
Îmi dai voie să-ți fur aceste două versuri pentru colecția mea de suavități?
Pe textul:
„Somn usor, iubite..." de Ramona Rusenescu
