ioan peia

fiordurile sunt răsfățul înghețat al mărilor nordului...
cam pe unde pică eiffelul în slănic?

petre,
uite care-i chestiunea. și eu sunt inginer. și, dincolo de faptul că nu mă simt deloc inhibat din pricina asta, țin să-ți spun că, în pofida ideii tale cum că inginerii ar fi un fel de elice de elicopter la o mașină de cusut, consider că, dimpotrivă, am un mare avantaj: posed cunoștințe destul de utile din acea parte a spiritului omenesc care pipăie lumea în datele ei cele mai certe, completându-mi, astfel, viziunea despre ceea ce tu numești, cu destulă emfază, artă.
sau cumva crezi că arta ține numai de partea misticoidă a sensibilității umane și că artiștii ar fi, dragă doamne, niște inși cu diplome speciale, câștigate la cursul de estetică a dumnezeirii, care i-a ales drept unici reprezentanți ai frumosului aplicat? păi dacă e așa, ar trebui să ne spui de urgență ce calificare ai mata, ca să știm de pe unde să te excludem, va să zică...

Perfect. Mi-am rezervat și eu un loc la restaurantul acela de cinci stele și am comandat o porție masivă de încântare. Am în final același sentiment total pe care-l încercam atunci când citeam un autor mare: că așa ceva nu poate scrie oricine. Plus surpriza aceea de fiecare clipă, când ai o mie de revelații pe centimetrul pătrat de scriitură. Îl cunosc mai demult pe autor, am printat masiv din el, îl țin pe noptieră și îl frunzăresc din când în când, în anume momente în care vreau să-mi reetalonez impresiile despre literatura de ultimă respirație. Care, probabil în cam cinci-șase ani, va începe să se maturizeze și să impună, vrând-nevrând, un al mod de exprimare. Autorul este George Vasilievici. George și-a ieșit cândva din minți și a explodat, poate în glumă, poate în serios: ”vă interzic să mă mai citiți, îmi interzic să mai scriu”. Drept care îi spun: George, sunt cititori mult mai onești pe lumea asta și mai flămânzi, care nu stau să caute noduri în papură & găuri în vârful acului și simt scriitura la modul pur-gustativ, desfăcându-și larg papilele și asimilând-o fără prea multe nazuri. Cred că, de fapt, cam pe-aci ar fi și rostul literaturii, nu chiar în cântărirea ei obsesivă cu balanțe farmaceutice. E suficient să absorbi cu firescul cu care consumi orice altceva. Căci, până la urmă, hai s-o recunoaștem un pic, literatura este un produs de consum. Și, ca orice produs de consum, își are consumatorii ei specifici. Eu sunt unul din aceia și o spun cu mândrie. Consum, nu disec. Nu număr merele din plăcintă. Las plăcerea asta inspectorilor sanitari. Pe bune! Esti unul din cei mai prolifici și credibili scriitori de iz nou. Repet, plăcerea cu care te citesc este rară.

\"cântă-mi uneori din zăpezi
preludiul iernilor imperiale\"... versuri imperiale!
dealtfel și poema. fără reproș.

e unul din textele tale mai reușite! în special, ultima strofă. cred că ar trebui să eviți formularea: \"brațele a curcubeu\", din prima parte. e un tip de răsucire sintactică demonetizată de mult. cam de pe vremea când se credea că vorbele pot crea, prin excelență, un univers poetic.
în rest, a sunat credibil.

amintirile își au, totuși, rostul lor: stârnesc consolări compensatorii...
dar, numai pentru asta, un \"la mulți ani\" este, parcă, prea puțin!

de fapt, corina, tu cu cine te cerți? că am tot căutat să aflu de ceva vreme și nimic... dușmanul de clasă stă ascuns bine printre inerstițiile tale trigonale.
totuși ai putea să ne traduci și nouă unele chestii de-ale tale de lirism aplicat, extrase din tratatul de aerodinamică?

mărie,
nu te supăra că te-ntreb: tu unde te-ai născut? în mijlocul raiului? pe cerga saraiului? în flori de narcise? pe pernă de vise? nu te supăra, văd că tot dai cu pămătuful pe aici, de-o vreme! ai alergie la sinergie?! ian citește vre-o două povești de Creangă, nu spun care... și ceva poezele de prin Eminescu, nu spun care... ca să nu mai vorbesc de Isac Lazarovici ( Ion Pribeagu ), care are capodopere în gen. apoi, de! de ce ar fi taman vulgaritate ce se scrise mai sus? uite că mie-mi plăcu și nu numai mie. la urma urmei, cui nu-i place să apese pe off!

fain text! abilă mânuire a simbolurilor. surprinzător, de data asta.

când e să dau îmi tremură mâna! acesta-i veritabilul spirit de economie. deci, îmi plăcu. da\' nu chiar de două ori, consecutiv, așa cum reiese de mai sus.

ce ziceai tu că ești? economistă? nu te cred.

ce ziceai tu că ești? economistă? nu te cred.

\"În opinia mea, piramidele simbolizează dragostea\"
După formularea din titlu se înțelege că e vorba, în mod exclusiv, despre construcțiile binecunoscute, plasate în câteva locuri de pe pământ. Căci, altfel, a spune \"piramidele\", la modul general, înțelegând prin asta că TOATE piramidele din spațiul geometric sunt tetraede, este, evident, o greșeală de exprimare sau o lipsă de coerență logică. Deci, în momentul în care s-a vorbit la modul general despre entitățile geometrice de acest gen, fără a se preciza despre care anume este vorba, nu am acceptat decât prima variantă. Iar piramidele, ca speculație geometrică, au o mulțime de congifurații. Sigur că tetraedul este piramida cu patru fețe triunghiulare laterale și o bază. Dar nu acolo am fost plasat ca ambient ideatic, ci în cu totul altă parte. Restul argumentației nu-și mai avea rostul, devreme ce s-a pornit de la o premiză falsă sau inexact exprimată. Nu aveam nevoie de litera dicționarului pentru a mi se demonstra un adevăr pe care-l cunosc sufiecient de bine, având în vedere formația mea pozitivistă.
Cât privește hotarul ambiguu dintre poezie și geometrie, părerea mea e că acest gen de vecinătate are incompatibilități majore. Nu-mi place amestecul de pozitiv și speculație lirică. Seamănă a centaur mitic, adică un fel de vietate greșită genetic de către zei. Mă aștept, clipă de clipă, să îmbrac cine știe ce cămașă care să-mi intre în carne...

Piramida - tetraedu?!! Și cu a cincea față, baza ei, ce facem?

Bine-ai venit din Babilon! Apropo, ce mai face știurlubaticul Nabuco? Mai are el probleme cu tipii ăia care i-au băgat în cap prostioarele sephirotice? Bănuiesc că da, devreme ce pui problema egalității 1=10! O pun și eu în alți termeni, căci Aleph asta și-a cam luat lumea-n cap, bântuie prin migrații clandestine, pleacă deseori din binecunoscutul spațiu. Deci, să-ți înșir și eu câteva bazaconii, de la 1 la 10:
1. Ceea ce constituie esența nepieritoare a Ființei în care freamătă viața.
2. Indisolubila unire a Spiritului cu Sufletul universal.
3. Copulația Principiului masculin cu principiul feminin din care ia naștere universul veșnic.
4. Desfășurarea Unității Primordiale. Desfășurarea sa în Spațiu și Timp.
5. Domnul-Dumnezeul giganților sau al oamenilor-zei.
6. Dumnezeu reflectat într-unul din zei.
7. Domnul-Dumnezeul septenarului sau al triumfului.
8. Principiul care fecundează universul prin lumina astrală
în expansiunea împătrită, întorcându-se apoi la sursa tainică din care a emanat lumina.
9. Înmulțirea cvadruplă sau cubică a Unității început prin care se generează devenirea veșnic schimbătoare (sau panta rhei heraclitic).
10. Moartea maternă, legea fatală ce se desfășoară în întreg universul și care întrerupe cu o forță neobișnuită mișcarea sa de perpetuă schimbare ori de câte ori o ființă oarecare se obiectivează.
Vezi, d-aia s-a supărat bietul Nabuco și le-a dat cu cărămizile-n cap!

1. ca să citești ce spui nu-ți trebuie cine știe ce glagorie. așa că nu te mai făli.
2. de ce pui \"oi\" în ghilimele? nu-ți plac poporanii? dragă, pe aici, pe la mine, prin sudul sălbatic, mai sunt și din cei care văd viitorul în două sunete.
3.vrei măsura limbii mele? nu ți-aș recomanda: e in-co-men-su-ra-bi-lă! rezon.
5. ghidul ăla e o ghidușie de ins care vrea să pară că știe să citească. nu mi-au căzut antenele parabolice la vederea lui, stai fără grijă. am eu o listă pe care, dacă ți-o arăt, faci precis embolie metafizică.
ps1 la ps1: nu vorbesc cu derbedei, fac figură de guerilist de unul singur.
ps2 la ps2: mărturisesc că nu am servit deloc din apetisantele bombonele cu fistic. văd că le cunoști foarte bine și, asemene, și efectul lor terapeutic.
ps 3 la ps 3. eu rânjesc, nu zâmbesc, că am buzele cusute și risc să rup papiota.

erau niște ghilimele la \"aduce\" dar le-am pierdut pe drum.
berea e de vină.

nu am țechini pentru destinații exotice și nici busolă care să-mi arate nordul personal. la mine bat alizee de câmpie și alea aduce doar secetă și pustiu. nu e nimeni de vină că dumnezeu s-a scobit în nas la facerea lumii. de-aia mă joc și eu de-a prometeu pe genunchii lui.
nu fac scandaluri, îmi scuip uneori în sân și nimeresc pe-alături.
noroc!

să nu le ierți! nici pe tine nu te-au iertat jandarmii și gardienii ăia... mai bine transformă-le-n îngerițe și pune-le să te bântuie!
le zici bine-n ritmuri. mă provoci.

Când insul nu-și are argumente proprii, apelează la faima altora... Face și oleacă de paradă culturală, că dă bine, și se cred și genial pe gratis.

Nu știu despre ce altercații vorbești. Poate-ai visat și nu te-ai trezit încă din brambureală.

Gramatica LIMBII ROMÂNE nu se poartă pe la tine, prin suburbiile Parisului, văd! Ce să-i faci, frate, nu toată lumea se plimbă cu trotineta pe \"șampselize\" (cu accentul unde s-o nimeri) și face lecturi radicale prin avioane și taxiuri de lux.