ioan peia

\"eu îți desfac nasturii de pe vertebre și te las să curgi\"...
frumoase rezonanțe, frumoase rezonanțe! ai ajuns la esență, alină!

mai întâi aș schimba \"mingie\", în minge, nu numai pentru că e varianta care sună mai curat, dar și pentru că echilibrul pare mai natural așa. și pentru că mingea aceea uriașă, dirijabilul acela, mai și coboară din când în când pe pământuri...

erate, cu duiumul! dacă mi-ai dat startul!... dar le las așa.
se înțelege. sper.

aaaaaa... de ce? nu ai încredere în mușchii tăi?!

iacă o variantă, ăn care am încercat să dreg doar rotmul, păstrând, ep cât posibil, originalul. dacă aș fi intarat mai mult în carne, ar fi iești altceva...

Din iarna asta am mai rupt, alene,
O clipă ce se furișa prin ghețuri,
Și,-ntârziați sub palide troiene,
Vâsleam tăcuți prin palidele cețuri;

În tâmpla ei ne-am fost zidit o casă,
Am pus de ceai și de iubiri fierbinți,
Și, scufundați în somnul de melasă,
Ne stinse timpul pe-amândoi, cuminți;

Am rupt din frig o sabie tăioasă
Și am ascuns-o-n suflet ca în pod,
Dar casa, când nu vii, nu mai e casă
Să tai iubirea-n ea ca pe un nod;

De-mi las tăcerea să-nnegrească cerul,
Când așteptarea-i cioară pe un gard
Ce-mi ciugule din suflet gerul,
Eu tot mi-aprind un soare-n care ard;

Nu cumva-ți făcu beleaua
Mânuind scule fatale
Și ți-a scos insul măseaua
La care trăgeai matale?!

apreciez efortul tău stihanalist, deși erau alții mai berbanți care s-o facă! te-ntreb, fără să te superi: dai voie să umble băiatul la rindeluit?

poate e un ecou de la refrenul celor de la Taxi: \"caută-mă, caută-mă, tu...\". altcum mi se pare original.

fără răutate: ia încearcă și tu o banalitate din asta versificată să-ți vedem mușchii!

te-ai limpezit tare mult și ai reușit să tensionezi prin expresii abrupte. nu găsesc aici nici o chichiță. tare mult mi-o plăcut \"intră-mă tu\"! și finalul, deși aduce un pic a aducere din condei. dar ansamblul salvează totul și spune mult.
revin și spun, plină de miez și adânc scormonitoare poema!

Tam tam ta-ra!
Ta-rira,
Ra-Ru-ram tam ta-ra...

Asta-i bine:

Și fă-mă dans odată într-o viață!
Mă strânge, ai curaj să mă apleci,
Subție-mă, mă-ntinde ca pe-o ață
Și fii un ac, prin tine să mă treci!

ai înteles greșit! ia mai citește odată!

...să spun nu \"să apun\", dar văd ceva prin asfințituri!

deși nu am căderea să apun asta aci, am, totuși, vaga impresiune că tu nu ești una cu tine însăți!

Putem vorbi de oficierea unui act erotic într-o înlănțuire epică aproape explozivă? Un fel spasm anatomic incendiind simțurile? Sau de Odisee închipuită a dorinței? Descriere e atât de vie, în spatele șirului de cortine transparente, încât nu te poți opri nici o clipă din lectură fără a recepta întreg ritualul de zvârcolire a combustiilor senzuale. Și, totul, susținut de o densitate de expresie absolut remarcabilă: “apasare langa apasare amprenta langa amprenta”!
Iată:

”ouale lor mici de pirita”
“în curtea asta din pantecul meu sa stii am plantat un vulcan”
“diamante pisate pe gingii muscatoare pe limba de foc buze arse”
“cate tipete de fierbinteala voi scoate cum mi se vor coace coapsele
cum el va erupe odata cu mine pana la ceruri bolovani incinsi
pasari din cenusi saliva de sfera “

… totul este apoteotic, incendiul pare mistui de la început până la sfârșit, nici o clipă nu e abandonată arderea. E o zvârcolire tumultuoasă de lavă, o invitație la incinerare erotică totală, chiar dacă finalul s-a vrut un mic bruiaj ironic care vrea să sugereze că filmul poate îngheța într-un clișeu rece și pur descriptiv.
Iată că ard și diamantele!
Dacă aș fi un editor, aș încondeia acest poem la mansardă. Cum nu sunt, voi tăcea semnificativ…

cu alte cuvinte: orice vers să tremure ca o frunză în bătaia sângelui!

iată un SUPREM argument în favoarea credinței mele că, între poezia confecționată după anumite rețete, trasă la marea șapirografie a cuvintelor, și poezia adânc simțită, în care cuvintele izbucnesc din adânc, ca o lavă explozivă, există o deosebire esențială: prima doar mimează poezia și produce satisfacții artificiale, a doua o trăiește plenar, vibrant...
textul monicăi, ce pare foarte bine făcut, dar executat la rindea, este o frumoasă divagație inutilă, bună pentru satisfacția searbădă a fasonaților cu aere de poeți neînțeleși!
mulțumesc pentru exemplul oferit, monica!

la îmbrăcat costume mă pricep mai puțin. mai mult la dezbrăcat! grecii erau artiști în privința asta...
\"ioanienii\" mai ales!

la îmbrăcat costume mă pricep mai puțin. mai mult la dezbrăcat! grecii erau artiști în privința asta...
\"ioanienii\" mai ales!

puteam să jur că ești vărsătoare, bre mihaelă! generozitatea zodiei și, implicit, a nativilor este impresionantă! uite că m-a impresionat și pe mine ceva... adică esențialul.
să-ți fie anii cu/fără durere!

zic că-i bine.
și mai consemnez un vers de excepție:
\"Ne amusina o teamă cu rotule zdrobite.\"