ioan peia

în paradis. pun de-o chermeză. cu ambrozie și nectar. deși, pe scumpetea asta s-ar putea să le găsim înlocuitori în ceștile cu mirodenii...

deci,
din puntul de vedere al unui tinichigiu-auto-snovar sau snovar-auto, cum o dai, tot în academie nimerești!...
eu crez că:
1. prima strofă vrea să sugereze că El, adică personagiul la care se face referire, are o inimă mare și generoasă. mare, pentru că trebuie ceva volum pentru a adăposti o drăguța de nimfă, care, or\'ș\'cât, și mignonă dacă-ar fi ( observi ambiguitatea dihotomică a termenului: \"dacă\"...), tot ar măsura cel puțin un metru șaizeci. apoi, tre să mai pună și totul sub cheie, ceea ce presupune o ușă masivă de fier, la o ditamai odaia, unde, probabil, se adăpostește nimfa în cauză. visele nu le mai punem la socoteală, căci, precum se știe, ele sunt eterice și s-ar strecura ușor printre zăbrele. iată versurile comentate:

\"într-o zi îmi vei strânge toate visele
și mă vei închide cu totul sub cheie
în inia ta\"

2. anșa. dar să mergem mai departe, unde găsim urnătoarea strofă:

\"voi face atunci pui cu ochi albaștri
ți-i voi elibera printre vene
să te inunde jucăiși spre margini\"

ce înțelege tinichigiul din mine, cu filologia lui aplicată la carburatoare, platini și motoare în doi timpi și trei mișcări?
el înțelege că,
dacă ții musai să ai ouă \"ochiuri-albastre\", poți obține acest lucru printr-o atentă și profesioanală încrucișare de pui de crevedia, - cocoșei bățoși - adică rumânași de-ai noștri, cu puicuțele de islanda, toate ochioase, de crapă cerul de invidie privind în pupilele lor bleu. acu, de paști, chiar că ar fi interesant să vopsești, în albastru, coaja ouălelor care ascund, in nuce, ochi-ochiuri albastre. asorteu gastronomic original! după care, consumându-le, din priviri, să te simți inundat în plasme de progenitura \"jucăușă\", evadată \"spre margini\", din pântecele lor ovoidal.

3. mai departe:

\"colțurile gurii ți le vor agăța de urechi
ca un leagăn\"

asta nu-mi place. are conotații politice! subtil, a fost introdus un anume zâmbet de proveniență post/revoluționară, care, mie, în calitate de adept al sobrietății eficiente, îmi inspiră oarece frisoane metatextuale. pas, deci!

4. \"vor încolăci stomacul de șira spinării
eliberând fluturii
vor da drumul apelor
să te umezească\"

aici, m-am prins! fluturii, ca și păsărelele alea, au, drept locație, partea cerebrală a individului, ceea ce mă face să remarc sugestia extrem de fin subliniată prin termenul \"stomac\", care, știm, are și echivalentul de \"creieraș\", cred: mic, pentru ca să se poată învârti, va să zică, în jurul șirei spinării, anume zona vertebrelor c14-c15-c16, cervicalo-nervicală. adică partea neuorvegetativă, reponsabilă de proliferarea fluturașilor și păsărelelor din zona mai sus sures/citată.
în partea cu \"datul drumul la ape\", cred că e vorba de vreo inundare controlată a câmpiilor patriei, sub amenințarea vânjoasă a viiturilor ăstea. dar termenul de \"umezire\" mi se pare destul de nepotrivit ales, ținând cont de faptul că, odată prins de puhoi, numai umezit nu ieși din el, ci de-a dreptul fleșcăit, aș putea pentru ca să spun.

5. acu vine partea cu cleștii, despre care am pomenit mai sus, și care, mie-mi place foarte tare, că e în tonul meseriei mele: clești, patenți, chei, freze, raboteze, etc. da\' nu mai insist, să nu se creadă că-mi discriminez pozitiv abilitățile...
de ce se oprește timpul ăla? simplu: nu poți, bre, să umbli la ceasornice,- mașinării finuțe - cu ditamai ostromentele de reparat basculante. aci era nevoie de sculițe micrometrice - asta vrea să sugereze poeta. că adică:

\"într-o chemare încleștată
timpul se va opri
dilatându-și brațele\"

e, chestia cu brațele nu o mai pricep io, dar mai las loc și de oleacă de obscuritate, că așa stă bine unei poezii, nu?

6. \"voi ști atunci că e vremea
eliberării\"

aha. stai că aici a dat-o subtil de tot! un mesaj subliminal către andrei ăla, căruia-i spune: \"mai e nițel, iubite, și scapi de la pârnaie. ce să-ți fac, violatorule! nu știai că pe curul ei așa scrie: pușcărie? te luași după nu știu ce citate d-alea poetice, că, adică, tratate, chestii, președinți, mă rog, și dezvirginași biata fată, sub raza palidă a lunii. aprilie.\" deh! poet, la poiată trage! dacă nu greșii eu ceva termeni p-aci!

7. bon!
stai să-mi iau transpirația de pe frunte că urmează o parte taaaaare, frate! cu încolăciri și copulări. acu, ce să zic? de încolăciri am mai auzit io, de-o pildă, cablul de accelerație în jurul țevii de eșapament, dar de copulări d-alea, nici că. da\', zic io așa, că ar fi un fel de carburator cu supra/alimentare, că adică atunci când apeși pe accelerația aia, să fuga mașina de sub tine, vere! deci așa. însă dar dacă nu e așa, îmi asum responsabilitatea critică, că noi, tinichigii, avem dezvoltată din plin conștiința probității noastre tehnico-profesionale!

căci, iată:

8. \"încolăciți într-o copulare perfectă
mă vei naște cu un strigăt de plăcere
dintr-un vagin al abandonului
al renunțării\"

deci, vezi, deci așa cum zisei: când apeși pe accelerația aia, urli de plăcere și naști fel și fel de fluturași, care toți evadează dintr-un vagon (aci cred că e un typo pe care-l corectez; ce e ăla vagin!?) al abandonării. adică, dacă nu te oprești în timp util la semnalizarea \"trecere la nivel de cale ferată fără barieră\", riști să te urci în vagon, cu mașină, cu tot. și s-a dus dracului plăcerea! renunți la toate. că lumea sta e perversă rău, știu eu.
în final, zic că am interpretat corect toate subtilitățile de limbaj din instrucțiunile astea de folosire, zise poezie mecanică, - manual pentru tinichigii cu esperență în depanări lingvistice.
anșa.

vă iubesc cu toate supapele la maxim!
ciubucul, vă rog!

acu să spun că mi-a plăcut chestia asta:

\"într-o chemare încleștată
timpul se va opri
dilatându-și brațele\"

dar ceea ce nu am înțeles, deși m-am consultat cu oracolul, este povestea despre \"încleștarea\" aia, \"într-o copulare perfectă\". ce e aia \"încleștare\" și ce e aia \"copulare\"? că eu am studii de tinchigiu-auto și cât pe ce să asimilez noțiunile poeticești cu trusa mea de scule! cum știu că nimic nu e perfect, deci că și cleștii și copulările se strică, rămâne să accept ipoteza că andrei e un pseudonim pentru șmecherul de zeus care a mai găsit o modalitate de a se travesti și a fecunda biata nimfă.
aaașa,da - iacătă perfecțiunea!
ce ți-e și cu legendele astea!

fain. punct.

daaaaa... da\' ce bine! mai ales: de plăcere!

aș zice că nu prea seamănă a tranșee, vasile. căci pentru că deoarece ăia de la țară știu, și de șanț, și de tranșee. mai greu cu ăi de pe la citty, că le cam confundă!

încet-încet, pâș-pâș, uite că am ajuns și la tine! dar, când colo, tocmai făceai nani. nu am apucat să-ți mai zic nimic. decât că-mi place oradea aia, cu troițele ei simbolice, cu tot!

dintr-un anume punct de vedere, strict literar, doar asta ar merge, la limită:
\"Pași-mi pe caldarâmul sticlos
dezamorsând grenade...\"

e bine. ai început cu sfârșitul. dar câți nu încep așa și iau Nobelul, în final. insistă, poate se nimerește!

\"eu nu-l priveam niciodată în ochi
de teamă să nu înnebunesc.\"

poate că ar fi trebuit. să-l privești.

mai schimbă și tu registrul. faci șanț și nu e estetic, bre!

și după aia?

E o sursă de năpaste
Ãla mic, nu-i bun, și pace,
Că ți-ncurcă deștu-n taste,
Nici un... număr nu poți face!

Abia dacă poți, cuminte,
Să apeși o tastă, două,
Să suni linia fierbinte:
Nouă, nouă, nouă, nouă!...

zic să ciocnim. dar mai cu grijă. să nu se spargă.

poate că titlul cel mai potrivit era: \"cearceafuri nude!\"

aha. dar nu-mi plăcu scenariul.

tu ce filme vizionezi? că pe la noi, pe aici, nu s-a auzit de ele!...

\"femeia din Dor \" e un rateu incredibil pe lângă restul poezie.
păcat!

o atmosferă carnavalescă parcă ar fi fost mai pe românește!

ai limpezit foarte bine versul. imaginile sunt de o plasticitate remarcabilă. doar un pic de exagerare întâlnesc spre sfârșitul primei strofe. în rest, e, parcă, un fel de cumințenie... ușor iritată a versului. este o poezie virată destul de elegant spre poezia tânără. fără exagerările stridente ale corifeilor fracturismului sau ce alt \"ism\" s-o mai fi insinuat între timp. o poezie care-și păstrează discreția rostirii, totuși.
strofa a doua este de o acuratețe și o sensibilitate absolut remarcabile. felicitări, adinuța! talent cu toate pânzele sus, în drum spre ultima thule!