ioan peia

invazionezi ridicolul și ridicolul se răzbună: cică nu e poezie, ci rețetă de făcut prăjiturele atomice.

\"prin venele retezate\" clișeizează un pic. ar merge altceva mai frust, mai dramatic, mai adevărat.
în rest, un vers bine condus, dar tributar vechilor formule.

ioana,
urletul ăsta cuminte scoate din minți!...
M nu poate fi doar un simplu pseudonim.

... marea obiecție care i se poate aduce modului acesta de a scrie e că a devenit o emblemă fără autor, un stil fără executant. așa cum spune andu: /\"nu esti \"unul\" ci de fapt doar \"inca unul\"./ ei bine, obiecția ar trebui să vină, mai degrabă, din partea autorului însuși, către sine. senzația de scriere colectivă este copleșitoare. spre ex: aș fi putut lejer să atribui primele două texte lui poetrycă. sau cine știe cui altcineva din \"gașcă\". mie mi se pare că modul acesta de a scrie seamănă cu reclamele moderne: se consumă încă din clipa difuzării. după care, producția trebuie să duduie ca să poată satisface foamea atavică a pieței.

... e cam făcut. în rest, îmi place sinceritatea cu care îți mărturisești pioșenia rituală. problema e că biserica aia ar putea fi cam pustie.

așa este, andrei. dar nu urât sună, ci vag conciliant, comod, scris ca și cum ar beneficia de scuze anticipate, că adică, știți voi!, eu pot și mai mult, numai că acuș mi-e un pic lene. înghițiți-l, oricum, eu sunt cea care...
adică e cam impardonabil ca gest liric, va\'zică!

am urmat indicația ta, dar tot nu am reușit. pentru că mousul naibii, una-două, fuge la găurică! și nu știu de ce? că nu am nici un motan p-aci! sau mă-nșel?

am o mare problemă în descifrarea demersului ontologic, cât privește această poemă. nu știu să traduc \"cohones\". întrucât, poliglot nefiind eu, mi s-au împiedicat pașii în noțiune/i și m-am blocat taman când să voiam să \"bat palma cu ideea\"!
fii bună, rogu-te, și deblochează-mi dilema!...

e un anumit tip de închistare în limbaj, de răsucire nefirească, de scrâșnet liric - poema nu are curgere, nu respiră. iată:

\"Frica din aripi și dorul din lese
îți împletește întâmplările.\"

nu pot găsi nimic lizibil aici, fraza nu are prospețime și originalitate, abundă în truisme tehnice: \"frica din aripi\", dorul din lese\", și chiar în discordanțe fonice: \"împleteșete întâmplările\".

apoi:

\"Fiecare semn seamănă stepe întrebări.\", care supără atât de tare la ureche, încât nu-ți poți stăpâni o grimasă de apărare.

La fel de neinspirat este și versul:

\"Doruri cu pietre la glezne îmi cerșesc clipe.\"

mai la vale, lucrurile se mai așează un pic, sunt ceva mai limpezi, deși nu se poate evidenția ceva în mod special, ca o reușită.

în concluzie, aș zice că e un rateu încercarea ta poetică...

\"fictional\"?! superbă realizare! filigran!

stimată doamnă visalon,
mie mofturile astea snoabe îmi inspiră așa un sentiment, că nu-mi găsesc vorbe ca să le esprim. pt că tot faci pe marea cunoscătoare în ale umanioarelor, punem prinsoare că dacă ai fi văzut o sculptură necunoscută de-a lui brâncuși, nu ai fi căzut pe spate cu atâta extază? că dacă ai fi văzut un tablou, necunoscut încă, al lui van gogh, te-ai fi uitat ca un anume personaj galinaceu în lemne la el? vrei să-ți spun eu că 99% la sută din faima celor celebri, și acceptați ca atare, este rodul consemnului, al co/acceptării, că este un fel de cumetrie socială în care pun toți mână de la mână ca să-și scrie propria-le legendă? și că tu, asimilând \"prejudecata estetică\", te îmbolnăvești imediat de conformism? că gusturile tale sunt dictate în proporție de 99% de tradiție și persuasiune didactică? cine te crezi? marea intuiționistă din patagonia, care le pătrunde și le știe pe toate, fără de greș, la modul absolut. că tu te-ai născut cu brâncuși, van gogh, nichita și mai știu eu cine, incizați direct pe encefal? ei uite ce chestie, ce interviu îmi iau eu mie însumi personal:
Î: ai idee cine e mihaela visalon?
R: n-am. da\' știu că dacă am s-o-ntreb cine e mister google, va spune că este logodnicul ei de-o veșnicie!

ps: uite că, pt mine, crucea aia a țăranului cela necunoscut face la fel de mult ca o sculptură a lui brâncuși. e bine? cine-ți dă ție garanția că brâncuși a fost inspirat de zei și țăranul de semizei? judecata ta impecabilă? aș! ești la fel de impregnată de snobism cultural, cât o babă de pe șanțul comunal de plăcerea bârfei gratuite...

îmi este imposibil să susțin această luuuungă înșiruire de alegorii, metafore, criptograme și metagrame, întorsături de condei și de sens care obosesc, obosesc, obosesc... nu poți urmări nici măcar trei fraze până la capăt, fără să nu-ți joace ochii-n cap. pretențios și arogant, sofisticat și inutil. spre ex:

\"aici este spațiul de ceață în care intră numai cei cu ochi nepătați\", încarcă fără sens o rostire care ar putea fi cu mult mai simplă, mai rezonabilă, mai onestă. altcum, un artificiu care eșuează în artizanat facil.

... ci visal/ioana, adică un fel de simbioză poeticească între phoetă și muza ei. adică un fel de gem de mure și prune, în același borcan! care-i problhema?
ca să vezi că mai ezista și un brâncuși cu aceleași nume și desprea asta știa numai phoeta!...
reformulăm: nu pe google trebuia să ne uităm, ci să ascultăm glu-gla paserii măiastre, bre!

pardon! ...\"iline\". nu mă scoate dator!

că l-ai pus, e foarte bine,
drept la zid pe nea cutare,
da\'-n catrenul tău, aline,
tu de ce nu ai pus sare?

ce săltăreață ești tu, când nu devii de-a dreptul de un umor aproape biblic! parcă o văd pe sulamita cum se încarcă pozitiv, precum bagheta de electronium, și cum îi sar scânteile prin păr de atâta electricitate făcută grămadă, atuncilea când este cantată de către iubitul ei psalmist, al cărui nume momental îmi scapă, pt căci ăsta cânta solo, man, și era tare înțelept, parcă, da\' aflu io, las pă mine, am un nas dă detectiv, mai cevașilea ca al lui holmes.
deci,
înțeleserăm cum că i te adresează ioanei, - care, normal! e un nume poeticesc, nicidecum desprins din realitățilii noastre cotidiene și mizere, precum și agrăiești:

\"mai devreme sau mai târziu
ne vom elibera
de toți aditivii sintetici
din marea phoezie a lumii\"

aci aș avea o cohrecție! că adică de ce taman \"phoezie\", iar nu pohesie? o fi genul mitic: \"phoezie\" gen mihela visalioana? e, așa o fi.
da\' de ce nu-ncepurăm noi cu-nceputul, așa cum se face de se-ntâmplă?
deci,
la început, phoeta, urează bun găsit muzei sale inspiratoare, - că muză tre să fie, masculul la muză nepricepând noi cum ar veni de s-ar petrece! muza, firește, poartă un nume. iată:

\"bine te-am gasit în acest spațiu, dragă Ioana,
numele meu este carmen mihaela visalon
nu mă ascund după vișini,\"

spațiul în care se află phoeta și în care descinde și muza, nu e spațiu cu \"n\" dimensiuni, nu, ci e spațiu sacru, adică un fel de livadă prin care phoeta visaloana aleargă nestingherită după fluturași, făărăăăă să se ascundă, citez, \"după vișini\", că nu-s ai ei, sunt ai unui rus, cehov parcă-i zice, fapt pt care și spune că nu vinde, pt căci nu are ce... cumpără, va zică. cum să vânză ce nu-i aparține? e, și noi! prea multă preciziune semantică cerem acestei phoezii \"neaoșe\", adică efluviind miros de stână veritabilă, cu ceaunul pă foc, taman la capitolul alimentar: balmoș!
în clipita asta, însă, apare un alt personagiu misterios: unu\', pălică stănescu, care mai degrabă s-o fi numind \"pălincă\", zicem noi, că \"pălică\" nu are nici una semnificațiune, fapt musai cerut unei phoezii de așa anvergură. sau o fi vreun pălitor de osândă prin păpușoaie? mai știi? că umbla cu formol la el și cu două inele de șarpe. cu formolu\' pricepem cum devine chestiunea: prinde fetele care nu se ascund după vișini și le pune formolu\' la nas. după care: le vâră inelele celea de șarpe pă dește, se cunună, adică, pardon de espresie! cu fiecare și pă rând.
huo, violatorule pervers!

acu, vine partea cu eternitatea, cu empireul, adicătelea! cică:

\"cumpăr (...)
3 locuri de veci pe aleea scriitorilor:
unul pentru mine,
unul pentru tine,
unul pentru ultimul țaran care...\"

oho, visaloana are vise dă mărire! bravos! ce n-am da și noi să devenim pre-fericiți pă aleea aia glorioasă! da\' dă unde parale, neicusorule?
acuș vine, iar, alt nume misterios, despre care, spiritul nostru analitic și detectivist, află următoarele:
\" Constantin Răducan
Cruce
(2001)
ulei pe pânză
80 x 80 cm\"
aha, ne-am prins! ce benefic să te dai bine pe lângă nea google ăsta!

mai departe, visaloana bate câmpii, în stilu-i cracteristic, drept care nu ne oprim decât la invocația rituală:

\"Of, Ioana, Ioana,
știați dumneavoastră că tot ce-i bun
îngrașă
dar dupa 9 luni sau 9 vieți
e nuntă în cer.\"

păi, normal! după nouă luni de îngrășare, urmare a consumului de \"bunătăți\" din cele, tre să faci musai nuntă, că, altfel, se naște nebotezat, mai mare păcatul! sau se botează după? cine mai știe cum e cu plozii ăștia lirici!
important e că află și ioana - muza, dramatic invocată de către phoetă, și învață să se ferească de ceea ce-i \"bun\"... și lui dumnezeu îi place!

urmează cantata finală, care, nu-i așa? încoronează opera, și lămurește lucrurile bine dă tot: după o binevenită deparazitare phoetică, de \"marea phoezie a lumii\", cele două, adică phoeta și muza, vor cânta și vor dănțui, în ritm de isaia cea-cea, în jurul \"picioarelor de play-back\" mioritic, la o sărbătoare mare, când se culeg vișinile pt jam-sessionuri și când mersul pe ape este o îndeletnicire comună tuturor ființelor bipede, phoeticești, carele au pierdutără complet, dar complet, simțul realității și nu-l vor mai găsi vreodată.
amin!

... strofa doi este pe gustul meu de-adevăratelea! adică spune cu freamăt și convingere. iacă, devin și mai vetust:

\"cel mai tare mi-e frică de singurătate
și de tăcere
sau de strigatele sufocate în mine la nesfârșit…de tot ce îngrop cu zâmbetul pe buze\"

și:

\"ca și cum aș îngenunchia în nisip
cu porția mea de inimă în mâini, câștigată cinstit
invocând ceva neștiut
mai bun poate, mai pur
pâna vine dimineața pot cânta toate vocile din venele mele\"

care sunt versuri nefalsificate de îndemânarea celui ce vrea să scrie, ci adevăruri scrijelite drept peste inimă, de către cel ce izbucnește în imensitatea durerii și singurătății sale. fără ocolișuri prețioase. drept la țintă!

continuitate are doat textul tău, deși mă dixtrează aspirațiile tale chirugicale, cu aplicațiuni exorcizante, de la fontanelă, la fântânea!!
alice are două texte complet separate,- și de ce ai scris tu, și unul de altul. sunt, cu alte cuvinte, două poezii încastrate forțat în context. albu, care nu mai poate dormi din cauza mea, are dreptate. nu v-ați legat nicicum. parcă ați fost dou piețare, care vinde separat, dar la aceeași tarabă, zarzavaturi diferite! fără râcă: cea mai bună e strofa 3. și nu pt că te numești ioana barac grigore, ci pt că așa judec io, după gustul meu vetust, bre!
unde e carmen să mă-njure?!!

nu era nevoie să-mi specifici strofele. am și eu sonarul meu, și mă mândresc cu el, totodată!

albu ioan a spus în final o vorbă dășteaptă și a tăcut. da\' numai după ce l-a gâdilat la icre din cauză de mine! deh! așa e când ai simpatii nediferențiate și prieteni supărați!